2025. „România cu susul în jos”. „Gigi Becali, de la Cioban la Legiuitor, via Infractor” reprezintă esența putrefacției morale a clasei politice.

2025. „România cu susul în jos”. „Gigi Becali, de la Cioban la Legiuitor, via Infractor” reprezintă esența putrefacției morale a clasei politice.

 

INTRODUCERE – România cu susul în jos.

Când Gigi Becali a intrat în Parlamentul României, mulți au zis că e o glumă. Când a intrat în Parlamentul European, au râs amar. Când a ajuns în Comisia Juridică a Camerei Deputaților, nu a mai râs nimeni.

România a ajuns în punctul în care un infractor condamnat definitiv pentru corupție și abuz în serviciu e chemat să legifereze moralitatea celorlalți.

Gigi Becali nu este o excepție. Este rezultatul unui sistem bolnav în care hoțul devine erou, iar inculpatul – model de credință. De la scandaluri cu terenuri, mită și valize cu bani, până la înjurături în direct, discursuri cu „bibilică” și pomeni electorale – nimic nu l-a împiedicat să urce.

Dimpotrivă: fiecare prostie spusă, fiecare proces penal, fiecare zi de pușcărie i-au crescut cota politică și capitalul de imagine.

Becali a fost și cioban, și pușcăriaș, și patron, și legiuitor. Unul dintre puținii români care a reușit să treacă prin toate formele de degradare publică și să iasă mai puternic.

Nu datorită meritelor, ci pentru că România premiază gălăgia, tupeul și infracțiunea.

Aceasta nu este doar povestea unui individ cu palat de marmură și vocabular de mahala. Este portretul unei națiuni care nu mai distinge între penali și patrioți, între credință și escrocherie, între Parlament și talcioc.

Gigi Becali nu conduce România. Dar o reprezintă perfect.
El e oglinda noastră, când o ținem cu fundul în sus.

Într-o țară normală, un om condamnat penal nu mai prinde nici măcar funcție de portar la Primărie. În România, Gigi Becali, condamnat definitiv pentru abuz în serviciu în dosarul „Schimburilor de terenuri” cu MApN și pentru fapte de corupție în „Dosarul Valiza”, a fost votat, promovat, spălat public și urcat pe tronul Comisiei Juridice.

În același timp, adevărații intelectuali ai acestei țări – scriitori, profesori, artiști, filosofi, ingineri, cercetători – sunt lăsați să trăiască la limita subzistenței, ignorați de stat, batjocoriți de presă și pomeniți de politicieni doar în discursurile de Ziua Culturii Naționale.

• Nicolae Dabija, scriitor unionist basarabean, a murit cu pensie de 500 de lei, în timp ce Becali anunța că „va da 1 milion pentru o biserică din Africa”.
• Liviu Antonesei, scriitor, universitar, marginalizat pentru opinii suveraniste incomode.
• Adrian Papahagi, intelectual de marcă, înjurat în presă pentru că a îndrăznit să vorbească despre merit și disciplină.
• Zeci de olimpici internaționali la fizică, matematică, informatică, care au părăsit țara pentru că statul român le oferea 800 lei/lună bursă, iar Becali le dădea replici de genul: „La ce vă trebuie școală, dacă nu vă face bani?”

România nu are o problemă cu penalii. România are o problemă cu valorile reale, cu mințile lucide, cu oamenii care nu pupă moaște și nu spun bancuri de mahala.

Pe aceștia, România îi condamnă la foame. Pe ceilalți, îi pune în fruntea legii.

Capitolul I – Condamnările penale: infractor cu CV și aura de „victimă a Sistemului”.

Gigi Becali nu este doar un personaj folcloric și un circar. Este un condamnat penal recidivist care, într-un stat de drept funcțional, nu ar mai fi avut acces la nicio funcție publică.

În România, el a trecut de la infractor la legiuitor, cu o nonșalanță care ar face invidios și un cap mafiot sicilian.

Dosarul „Terenurilor MApN” – hoție de stat, în numele ortodoxiei.

În 2013, Gigi Becali a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu executare în dosarul privind schimbul ilegal de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale. Schema era simplă și tipic românească:

• MApN îi ceda lui Becali 28,89 hectare în zona Băneasa (teren extrem de valoros);
• În schimb, primea 93 hectare în Popești-Leordeni (teren agricol, mult mai ieftin);
• Prejudiciul adus statului: peste 800.000 de euro.

Cu alte cuvinte, Becali a jefuit ministerul condus de generali și ofițeri superiori, iar apoi a pozat în mare apărător al Armatei, ortodoxiei și României Mari.

Dosarul „Valiza” – corupție în fotbal, cu bani transportați ca-n filmele cu interlopi.

Tot în 2013, Becali a mai primit o condamnare de 3 ani de închisoare pentru tentativă de dare de mită și fals în înscrisuri. A fost celebrul caz al „valizei cu 1,7 milioane de euro” pe care patronul Stelei (FCSB) o trimisese ca recompensă jucătorilor de la Universitatea Cluj ca să încurce CFR Cluj în lupta pentru titlu.

• Becali a susținut că „nu era mită, ci doar o motivație”.
• A fost filmat și înregistrat, dar a dat vina pe „statul paralel”.
• A pozat în victimă: „Eu am vrut să fac dreptate! Eu am vrut să salvez onoarea fotbalului românesc!”

Statul de drept nu a fost impresionat. A fost condamnat din nou. Dar poporul a fost impresionat. Și asta a fost tot ce a contat pentru cariera lui politică.

Al treilea dosar: „Sechestrarea hoților de mașini” – justiție privată cu biblia în mână.

În 2009, Becali a fost arestat preventiv pentru lipsire de libertate în mod ilegal, după ce a pus să fie sechestrați și bătuți cei care îi furaseră mașina.

A susținut că „i-a iertat în numele lui Hristos”, dar între timp le-a dat foc la suflet și la rinichi.

A fost condamnat cu suspendare, dar dosarul a contribuit la imaginea de războinic moral, care face dreptate acolo unde statul e slab.

Statutul de deținut VIP.

În perioada detenției, Becali a avut un regim preferențial:

• A fost încarcerat la Rahova, apoi transferat la Jilava „din motive medicale”.
• A scris în închisoare nu mai puțin de 5 „lucrări științifice”, cu titluri gen „Biserica în lumea modernă” sau „Ortodoxia și destinul Europei”.
• Aceste „cărți” i-au adus reducerea pedepsei cu 150 de zile.
• Când a ieșit, a declarat: „Am fost prigonit pentru credința mea. Iar acum, Dumnezeu m-a pus să conduc România.”

Justiția? Umilită. Presa? Împărțită între amuzament și slugărnicie. Poporul? Tot mai derutat între pușcărie și patriarhie.

Aura de „victimă a Sistemului” – mitul salvatorului ortodox.

După eliberare, Becali a fost ridicat în slăvi de presa ortodoxistă, ultra-naționalistă și televiziunile de partid:

• A fost prezentat ca „deținut politic modern”.
• A primit pupături pe mâini la ieșirea din penitenciar.
• A fost chemat în studiouri ca „analist moral”.
• A fost rebranduit ca „vocea românului simplu, dar curat în credință.”

Într-o Românie în care cărturarii mor de foame, Gigi Becali a devenit standardul de moralitate în politică.

CONCLUZIA CAPITOLULUI I: În România, Becali nu e excepția. E regula. Iar regula e clară: cine fură cu crucea în mână, are șanse să ajungă în Parlament.

Justiția nu l-a reeducat. Poporul l-a reconsacrat.

Iar între timp, oamenii cu adevărat valoroși ai acestei națiuni – cercetători, artiști, gânditori, profesori universitari – trăiesc de pe o zi pe alta.

Pentru un Becali care zbiară într-un microfon, România pierde 100 de minți tăcute, care nu vor voturi, ci decență. Dar țara noastră n-are nevoie de decență. Are nevoie de spectacol. Și de hoți cu voce groasă, banii la brâu și Dumnezeu în gură.

Capitolul II – De la pușcărie în Parlament: cum votează legi infractorii?

Gigi Becali este prototipul parlamentarului-penal din România. Nu e singurul, dar e cel mai vocal. Și, paradoxal, cel mai „ascultat”. După ce a ieșit din pușcărie cu cărți scrise pe genunchi și rugăciuni recitate printre gratii, Becali a fost reinstalat în funcții de decizie, cu zâmbetul pe buze și Biblia în buzunar. A ajuns să voteze legi, să modifice Codul Penal și să pontifice despre dreptate, onoare și familie.

Intrarea în Parlament – după condamnări, nu înainte!

 

România nu doar că a permis ca Gigi Becali să fie ales deputat și europarlamentar, dar l-a votat masiv, în ciuda antecedentelor penale:

• 2004–2008: Becali devine deputat din partea Partidului Noua Generație.
• 2009: Este ales europarlamentar cu un scor rușinos pentru imaginea externă a României.
• 2012: Este ales deputat din partea PNL (da, Partidul Național Liberal, în perioada în care „Statul de drept” era refrenul preferat).
• 2024–2025: Este cooptat informal în sfera de influență a Comisiei Juridice, fiind invitat și ascultat în ședințe informale privind legile „credinței și valorilor tradiționale”.

Comisia Juridică – culmea grotescului moral.

După alegerile din 2024, în urma alianțelor de tip Frankenstein dintre partide, Gigi Becali este „adus” ca influencer de forță în Comisia Juridică a Camerei Deputaților. Nu are o funcție formală, dar influențează direct:

• Votează legi privind grațierile și reducerea pedepselor „pentru fapte fără violență”.
• A fost implicat indirect în modificarea articolului 297 din Codul Penal privind abuzul în serviciu.
• A susținut „dezincriminarea” unor fapte de corupție care „nu produc victime directe”.
• Este susținut de figuri ca George Simion, dar și de parlamentari din PSD și AUR, care îl consideră „un lider autentic și patriotic”.

Discursul: Hoțul moralist și bigotul răzbunător.

Becali nu este doar un votant tăcut. Este portavocea globalismului marxist toxic pentru democrație:

• Este de acordcu educația sexuală la grădiniță.
• Susține legi pro-LGBTQIA plus, cu justificări mistice și violente.
• A cerut înăsprirea Codului Penal pentru avort, deși el însuși a călcat în picioare Constituția și Codul Penal în afaceri imobiliare.

Ipocrizia? Țipătoare. Dar pentru o parte a electoratului, el e „vocea lui Dumnezeu”.

Banii care vorbesc: campanii plătite, presă cumpărată, influență consolidată.

Gigi Becali nu și-a construit influența doar pe urlete și cruci făcute ostentativ. A plătit presă, a cumpărat influenceri, a sponsorizat partide:

• A finanțat campanii electorale în județe „cheie”: Giurgiu, Teleorman, Constanța.
• A apărut obsesiv în talk-show-uri, unde „invitații” erau preselectați să nu-l contrazică.
• A sponsorizat „acte de caritate” televizat, de la spitale până la biserici, creând un cult de tip bizantin: domnitor milostiv, dar crud.

Patologia Becali: de la infractor la legiuitor, fără filtrul rușinii!

România a devenit prima țară din UE în care un infractor notoriu influențează legislația penală. Becali nu e un simplu votant. Este arhetipul periculos al penalului care cere „curățenie în democrație”, al infractorului care se dă sfânt și al coruptului care dă lecții de morală.

Cazul lui nu e izolat: și alți condamnați au reînviat politic (ex: Adrian Năstase, Liviu Dragnea, Elena Udrea), dar niciunul nu a fost transformat în icoană de altar electoral precum ciobanul cu aur la gât.

CONCLUZIA CAPITOLULUI II: România nu mai e o democrație, ci un show grotesc în care hoții scriu legi, infractorii predică, iar poporul aplaudă.

În Parlamentul României, Becali e mai ascultat decât un profesor de drept. Mai influent decât un judecător CCR. Mai popular decât un medic erou.
Și asta spune totul despre ordinea valorică a unei națiuni răsturnate.

Capitolul III – Noua religie a imposturii: cum a devenit Becali etalon de moralitate națională.

Într-o Românie în care Biserica Ortodoxă e adesea mai tăcută decât mafia, iar morala e dictată de televiziuni tabloidizate, Gigi Becali a reușit să-și construiască o imagine de sfânt urban, un Iisus cu lanț de aur, vilă cu 40 de camere și discurs de mahala. O aberație? Nu. O strategie perfectă de infiltrare a imposturii în fibra morală a unei națiuni fragilizate.

Biserica Becali: între iconițe și valize de bani.

Becali a știut să-și construiască mitologia pe două coloane: religie + naționalism. Câteva exemple:

• Donează „bani pentru spitale” – doar dacă i se menționează numele în presă.
• Construiește mănăstiri și biserici, dar cere icoane cu chipul său pe perete.
• Se afișează mereu cu crucea în mână, dar înjură ca la ușa cortului în interviuri.

Clerul? În mare parte tăcut. Patriarhia? Complice prin tăcere.
Mulți preoți îl elogiază de la amvon ca fiind „ctitor” și „fiu al Bisericii”. În realitate, Becali e cel mai periculos tip de impostor religios: cel care cumpără mântuirea pe factură și împarte Dumnezeu ca pe o stână.

Televiziunile și presa: altarul imposturii în direct.

Impostura nu ar fi prins rădăcini fără sprijinul mass-media aservite. Televiziunile l-au transformat pe Becali în:

• Invitat permanent la ore de maximă audiență (Realitatea, România TV, Antena 3).
• Analist politic, religios, geopolitic și medical în timpul pandemiei (!).
• Personaj salvator: „A dat bani la săraci”, „A adus vaccin pentru angajați”, „A făcut spitale”, „A înviat românismul”.

În fapt, Gigi Becali a fost folosit ca distracție controlată, o perdea de fum pentru abuzurile reale ale puterii. În timp ce opinia publică râdea de giumbușlucurile lui Gigi, Sistemul făcea legi în favoarea infractorilor.

Naționalism de tarabă și credință de manele.

În ultimii ani, odată cu ascensiunea AUR și valul suveranist, Gigi Becali s-a rebranduit drept:

• Simbol al patriotismului autentic („Eu sunt român până la moarte!”),
• Apărător al valorilor tradiționale („Femeia trebuie să stea acasă!”),
• Model de succes moral, deși a fost condamnat, jignitor, arogant și ipocrit.

A înțeles că românii nu mai vor elite educate, ci personaje recognoscibile, cu limbaj simplu și țuică în buzunarul de la costum.
Și a livrat: un Dumnezeu în bocanci, un cioban cu carismă de cartier și un moralist fără morală.

Ce învață tinerii din exemplul Becali?

• Că poți fi infractor, dar totuși iubit.
• Că banii și popularitatea șterg trecutul.
• Că poți să legi moralitatea de numărul de moaște donate.
• Că valoarea se măsoară în like-uri și strigăte, nu în studii sau merit.

Și astfel, România produce mai mulți influenceri decât ingineri, mai mulți predicatori decât profesori, mai mulți hoți cu evlavie decât oameni onești cu demnitate.

Gigi Becali nu mai e doar o persoană. E un model de viață, o cultură. „Becalizarea” României înseamnă:

• Legi făcute de inculpați.
• Televiziuni dominate de circari.
• Preoți care binecuvântează penali.
• Popor care confundă credința cu superstiția, hoția cu „descurcăreala”, și cinstea cu prostia.

CONCLUZIA CAPITOLULUI III.

România e singura țară europeană în care impostura religioasă și morală a fost pusă în Constituție neoficială. Gigi Becali este liderul informal al acestui cult.

Când o țară își lasă sfinții la marginea drumului și își urcă hoții în altar, nu mai e o națiune, ci o parodie cu cruce la gât.

Capitolul IV – Gigi și Sistemul. Pactul nescris: cum a fost recuperat, reciclat și promovat un infractor în numele „stabilității”.

Cazul Gigi Becali nu e un accident. Nu e nici măcar o anomalie. E o rețetă, un model de reciclare politică și socială prin care Sistemul își „curăță” infractorii și îi transformă în vectori de imagine, influență și propagandă.

Becali este dovada vie că în România, dacă urli destul, dacă arunci cu bani și dacă te închini la timp, ți se spală toate păcatele.

După condamnările din 2013, orice carieră politică normală s-ar fi terminat. Nu și în România. Gigi Becali:

• A făcut închisoare pentru privare de libertate, sechestrare de persoane și abuz în serviciu (dosarul „Sechestrarea hoților de mașini”).
• A fost condamnat pentru fapte de corupție (dosarul „Valiza”) și schimburi ilegale de terenuri cu MApN (condamnare definitivă).
• A beneficiat de un regim lejer în detenție, ieșind repede și pozând în „mucenic”.

După eliberare, a fost imediat reprimit pe scena publică, invitat la toate televiziunile, căutat de partide și curtat de BOR.

De ce? Pentru că Sistemul știe că are nevoie de clovni de protecție. Becali e ideal: spune ce trebuie, distrage atenția, își asumă „poporul” și ține loc de politician real.

Cazul Simion – trădare și reabilitare.

Dan Diaconescu a fost scos din joc. Gigi Becali a fost cooptat. În 2024, când George Simion îl adula pe Becali ca pe un mentor și îl plasa pe listele AUR pentru că „are cea mai mare încredere a românilor, puțini știau că în culise, același Becali îi negocia căderea.

Astăzi, Becali este în siajul Comisiei Juridice, ca „gardian moral”, în timp ce AUR este izolat și fracturat.

Trădarea liderilor suveraniști de către indivizi precum Becali, recuperați și plantați strategic de Sistem, face parte din strategia de neutralizare a opoziției reale.

Când ai nevoie să distrugi o mișcare, o contaminezi din interior cu un impostor deghizat în ortodox.

Gigi Becali beneficiază de o rețea de protecție care include:

• Justiție selectivă – niciun dosar nou nu l-a atins după eliberare. Totul s-a „prescris”.
• Protecție mediatică – niciun mare trust nu îl atacă serios. Dimpotrivă, e prezentat ca „patriot”, „donator”, „vizionar”.
• Legitimitate religioasă – BOR îl promovează prin asociere: ctitorii, apariții la ceremonii, încuviințări tacite.
• Relații politice transpartinice – a fost pe rând susținut de PRM, PNG, PNL, PSD, ba chiar și USL. În 2024, era „disponibil” pentru orice „proiect”.

Gigi nu e periculos pentru că are bani. E periculos pentru că are imunitate morală: a fost sfințit de popor, acceptat de cler și reciclat de politicieni. A devenit intangibil.

De ce e folosit Becali?

Pentru că:

• Distrage atenția de la adevărații vinovați. Când el face scandal, nimeni nu se mai uită la contractele din Apărare, la jaful din PNRR sau la criza energetică.
• Mobilizează masele prin religie și limbaj simplu. Pentru o parte a electoratului rural sau urban slab educat, Gigi „zice lucrurilor pe nume”.
• Poate fi controlat. Nu gândește strategic, ci reacționează. Un personaj perfect pentru a fi manipulat.

Becali este imaginea clară a unui sistem care funcționează pe dos:

• Justiția protejează condamnați.
• Presa ridică penali.
• Biserica îi mângâie pe cap.
• Poporul aplaudă.

Nu este el de vină că a ajuns unde a ajuns. De vină suntem noi, ca societate, că am acceptat acest model și l-am promovat. În loc de Eminescu, ne-am ales cu Becali. În loc de Cuza, cu Gigi. În loc de adevăr, cu spectacol.

CONCLUZII – România, țara în care ciobanul-legiuitor a devenit sfânt de talk-show.

Cazul Gigi Becali este o lecție amară despre cum se poate transforma o societate în propria ei farsă.

Când un infractor cu limbaj suburban devine model de moralitate, donator de spitale și gardian al ortodoxiei, nu mai avem un stat. Avem un bâlci religio-politic, cu moaște contrafăcute, icoane cu selfie și „Dumnezeu” invocat între două dosare penale.

Asta e România cu susul în jos. O țară în care adevărații intelectuali mor în tăcere, iar impostorii trăiesc pe scenă. O țară în care cel care a furat de la Armată ajunge să scrie legi. O țară în care nimeni nu mai deosebește între bec, Becali și beznă.

 

Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.