În anii de tranziție ce au urmat Revoluției din 1989, România a devenit un câmp de bătălie economică, influențat de diverse forțe externe și interne. După căderea regimului Ceaușescu, țara a intrat într-o perioadă de transformare rapidă, însă direcția acestei schimbări a fost puternic modelată de interesele unor actori economici și politici internaționali.
Actorii Externi: Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială
Imediat după Revoluție, una dintre cele mai puternice influențe asupra economiei României a fost exercitată de instituții financiare internaționale precum Fondul Monetar Internațional (FMI) și Banca Mondială. Sub pretextul necesității stabilizării economiei și asigurării unui cadru pentru dezvoltarea pe termen lung, aceste instituții au oferit împrumuturi care au avut, în realitate, condiții foarte restrictive.
FMI, condus la acea vreme de Michel Camdessus, a impus României, la fel ca și altor țări din fostul bloc estic, un program de ajustare structurală, care a inclus măsuri de austeritate, privatizări masive și restructurări economice. Deși împrumuturile primite de România au fost prezentate ca fiind esențiale pentru stabilizarea economiei, ele au avut efecte negative de lungă durată asupra structurii economice a țării. Din 1990, FMI și Banca Mondială, cu reprezentanți influenți precum Stanley Fischer, au recomandat sau chiar impus politici care, pe termen lung, au slăbit economia națională, afectând direct industria și agricultura românească.
Guvernul României și Liderii Politici: Ion Iliescu și Petre Roman
În primii ani de după Revoluție, România a fost condusă de președintele Ion Iliescu și de premierul Petre Roman. Sub conducerea acestora, în special în perioada guvernului Roman (1990-1991), au fost adoptate primele măsuri economice majore de tranziție de la economia socialistă la economia de piață. Petre Roman, educat în Franța și adept al reformelor rapide, a fost un susținător al deschiderii economiei către influențele externe, inclusiv acceptarea împrumuturilor internaționale de la FMI și Banca Mondială.
Aceste reforme au inclus, printre altele, liberalizarea prețurilor, ceea ce a dus la o creștere bruscă a inflației și la scăderea nivelului de trai al populației. De asemenea, sub presiunea instituțiilor financiare internaționale, guvernul a demarat un proces de privatizare a industriilor de stat. Aceste privatizări, adesea grăbite și netransparente, au dus la preluarea unor active importante de către investitori străini la prețuri subevaluate.
„Asasinii Economici” și Rolul Multinaționalelor
În acest context, conceptul de „asasini economici”, popularizat de autorul american John Perkins în cartea sa „Confessions of an Economic Hitman”, se potrivește cu strategia aplicată în România de către corporații multinaționale și instituții financiare internaționale. Perkins descrie modul în care economii naționale sunt destabilizate prin îndatorare excesivă și manipulare politică, scenariu care s-a aplicat și în cazul României.
După Revoluție, corporațiile multinaționale au manifestat un interes crescut pentru resursele naturale și sectoarele economice strategice ale României, cum ar fi industria energetică și mineritul. Un exemplu important este cel al companiei americane Chevron, care a intrat în România cu intenția de a explora și exploata gazele de șist. Totodată, companii occidentale din domeniul bancar, cum ar fi Erste Bank din Austria și Societe Generale din Franța, au preluat pachete importante din sectorul bancar românesc.
Privatizarea unor industrii-cheie, cum ar fi combinatul siderurgic Sidex Galați, preluat de compania indiană Mittal Steel (care ulterior a devenit parte din ArcelorMittal), a fost un exemplu de tranzacție în care România a pierdut controlul asupra unei industrii strategice. În perioada privatizărilor masive din anii 1990, multe dintre aceste companii au fost vândute sub valoarea lor reală, uneori în circumstanțe controversate.
Distrugerea Capitalului Autohton și Corupția Politică
Un alt aspect cheie al strategiei „asasinilor economici” a fost distrugerea capitalului autohton. După 1989, România a pierdut o mare parte din industria sa națională, iar antreprenorii locali au fost marginalizați sau eliminați din jocul economic, liderii politici manipulați sau corupți pentru a facilita acest proces.
În mod special, personalități politice precum Traian Băsescu, care a devenit președinte în 2004, au fost acuzate de legături suspecte cu afaceri și interese străine. Băsescu, în timpul mandatului său, a promovat politici economice liberale, dar care au accentuat procesul de privatizare și îndatorare externă, în ciuda criticilor venite din partea unor economiști români care susțineau că aceste măsuri nu au fost în interesul României.
Cazurile de corupție au fost amplificate de procese de privatizare prost gestionate. Exemple notabile includ privatizarea Petrom către OMV, care a fost vândută la un preț considerat mult sub valoarea reală a companiei. În timpul acestor procese, mulți dintre politicienii implicați au fost acuzați că au favorizat interesele externe în detrimentul celor naționale, fie prin vânzarea resurselor naționale, fie prin încheierea de acorduri nefavorabile.
Impactul asupra Agriculturii și Industriei Românești
Înainte de Revoluție, România avea una dintre cele mai mari producții agricole din Europa, însă după 1990, sectorul agricol a fost distrus treptat, prin dezinvestiții și reforme agronomice prost concepute. Cooperativa agricolă a fost desființată rapid, iar terenurile agricole au fost împărțite fără un plan coerent. Astfel, agricultura românească a fost marginalizată, iar piața internă a fost invadată de produse alimentare importate, afectând economia rurală.
În sectorul industrial, România a fost martora închiderii sau reducerii capacităților de producție ale marilor întreprinderi. Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, o unitate industrială importantă pentru industria chimică, a intrat în insolvență în 2013, iar încercările de privatizare au fost umbrite de scandaluri și eșecuri.
Concluzie: Un Cerc Vicios al Îndatorării și Privatizărilor
În final, ceea ce Dumitru Iliescu și alți critici ai politicilor economice postdecembriste susțin este că România a fost prinsă într-un cerc vicios al îndatorării externe și al privatizărilor forțate. Instituțiile internaționale, corporațiile multinaționale și o clasă politică vulnerabilă la influențele externe au transformat economia României într-o piață deschisă pentru exploatarea resurselor naționale de către interese străine. În acest proces, multe dintre activele strategice ale țării au fost pierdute, iar capacitatea României de a-și controla propriul destin economic a fost subminată.
