Scurta recapitulare din episoadele 1, 2 si 3.
- IDEOLOGIA ANGLO-AMERICANA (GLOBALISTA) INDREPTATA IMPOTRIVA ORICARUI STAT CARE SE OPUNE IMPERIULUI.
Ori ești cu noi, ori ești împotriva noastră!
- Ofensiva Frantei si, ulterior, a Presedintelui Emmanuel Macron, impotriva pradatorilor de peste ocean.
- 2003: Franța se opune invaziei SUA în Irak.
- 2008: Franța se opune aderării la NATO a Ucrainei și Georgiei.
- 2019: Macron afirmă că NATO este în „moarte cerebrală”.
- 2022: Macron spune că îngrijorările de securitate ale Rusiei sunt legitime.
- Aprilie 2023: Macron vizitează China, cochetează cu BRICS.
- Macron: Nu trebuie să fim vasalii Americii.
- IMPERIUL CONTRAATACA FRANTA.
- MASURILE DE RETORSIUNE ALE ESTABLISHMENTULUI IMPERIAL ANGLO-AMERICAN.
- AUKUS: Lovitura de cuțit în spatele Franței.
- Cum a fost pedepsita Franta de catre Statele Unite, pentru opoziția la invadarea Irakului.
- Pre-anunțul Atacului împotriva Franței.
- Tulburarile stradale din 2023.
Partea a IV a
Criza haitiana
Diplomația și serviciile secrete americane au pedepsit cu ușurință opoziția Franței față de invadarea Irakului și stânjeneala pe care ministrul francez de Externe, Dominic de Villepin, a provocat-o delegației americane la Consiliul de Securitate al ONU, în februarie 2003. Ca urmare,
Jean Betrand Aristide devenise președinte în Haiti prima dată în 1991, dar fusese răsturnat de o lovitură de stat militară după mai puțin de opt luni de putere.
A petrecut ani de zile în exil, în Statele Unite, înainte de a reveni la putere la alegerile din 2000, cu ajutorul SUA.
Agentul său de legătură american a fost diplomatul și agentul CIA Luis Moreno.
Pe 7 aprilie 2003, Aristide a început brusc să ceară despăgubiri pentru epoca colonială a Franței (rețineți că acest lucru se petrecea la 18 zile de la începutul invaziei americane în Irak).
Intr-un schimb de e-mail-uri între Ira Kurzban, consilierul juridic al lui Jean Betrand Aristide, și consilierul acestuia din urma in probleme de drept internațional, Gunther Handl, cel din urmă l-a anunțat pe Kurzban că „Haiti trebuie să transmită Franței” că există mijloace potrivite „pentru a spăla lenjeria murdară a Franței în public”.
Ca și cum scopul ar fi fost de a exercita presiuni și a pune Franța în dificultate, nu de a face dreptate.
Suma exactă pe care Aristide o pretindea era de 21.685.135.571,48 dolari – care era considerată valoarea minimă a pagubelor estimate produse de Franța în Haiti.
Faptul că solicitarea lui Aristide avea legitimitate a constituit o bombă și mai mare pentru Franța.
Campania haitienilor a devenit tot mai îndrăzneață de-a lungul timpului, cu bannere, autocolante, publicitate guvernamentală și graffiti răspândite în toată țara.
Nu doar că Aristide pretindea o sumă de bani foarte mare Franței, ca reparații, dar ea a încurajat și alte colonii să se alăture acestei lupte și să ceară și ele reparații Franței.
Guvernul francez a rămas perplex în fața acestei evoluții a evenimentelor pe care ambasadorul Franței în Haiti, Yves Gaudeul, a numit-o „explozivă”.
El și-a îndemnat guvernul să înceapă discuții cu Haiti pentru a dezamorsa situația, dar a fost refuzat categoric.
În schimb, Franța l-a chemat în țară pe Gaudeul și a trimis un ambasador mai puțin simpatizat în Haiti, pe Thierry Burkard.
Acesta a explicat situația în termeni brutali:
„Algeria poate formula și ea pretenții similare, la fel ca majoritatea coloniilor noastre… Nu s-ar mai sfârși niciodată. Ar crea un precedent pentru care noi am fi cei acuzați.”
De unde aceasta datorie imensa ?
Cunoscut anterior ca Santo Domingo, Haiti fusese una dintre coloniile franceze, furnizâd zahăr, cafea și tutun pentru o mare parte din Europa.
Dar în 1791 sclavii din Haiti s-au organizat într-o revoltă care a reușit și și-au câștigat libertatea.
În 1801, când Napoleon a trimis o mare flotă pentru a-i cuceri din nou, aceștia au înfrânt armata franceză și, în 1804, conducătorii din Haiti au proclamat independența.
Dar Franța nu era dispusă să renunțe la Haiti. Regele Carol al X-lea a trimis o altă armada în 1825, oferindu-se să recunoască independența Haiti, cu condiția ca guvernul haitian să plătească un tribut exorbitant de 150 de milioane de franci aur.
Cât însemna asta? În 1803, Franța acceptase să vândă teritoriul Louisianei către Statele Unite pentru 80 de milioane de franci. Louisiana avea o suprafață de 77 de ori mai mare decât Haiti.
Dar pentru Haiti, alegerea era clară: banii sau războiul!
Francezii ar fi putut să impună Haiti o blocadă navală și să îi taie total sistemele mondiale de comerț și de plată.
Haitienii nu au avut de ales decât să se supună ultimatumului francez.
Pentru a plăti răscumpărarea, Haiti a fost constrânsă să împrumute bani de la bancherii francezi și să restituie împrumuturile plus dobânda din câștigurile realizate de pe urma exporturilor produselor lor de bază.
Acesta a reprezentat momentul de început al unui nou model de colonialism, bazat nu pe ocupație militară ci pe datorie financiară.
Este practic modelul imperial de putere care oprimă omenirea în zilele noastre.
Experiența tragică din Haiti a fost singura dată în istorie când niște sclavi eliberați au fost obligați să plătească un tribut foștilor stăpâni și să împrumute bani de la ei pentru a putea plăti tributul.
De aceea, umilirea Haiti a fost numită Dubla Datorie: haitienii au avut nevoie de peste 130 de ani pentru a achita datoria, timp în care țara a fost condamnată la austeritate cronică, la sub-dezvoltare și la o sărăcie zdrobitoare.
