Profil de politician. Marcel Ciolacu. Impostor, infractor și haimana ! Episodul 10.
Sponsorul De Partid Și Chiriașul La Stat.
Ascensiunea în trena lui Vasile Ion începuse, așadar, discret, încă din anii ’90. Deși era doar un necunoscut cu o mezelărie în Piața Centrală, numele lui Marcel Ciolacu apare, la alegerile locale din 1996, pe lista finanțatorilor oficiali ai partidului, lângă cel al protectorului său politic.
Într-un exercițiu de transparență, P.D.S.R., predecesorul actualului P.S.D., o gașcă de lichele, își publică, în acel an, lista scurtă a sponsorilor politici într-un oficios local. Cu o contribuție de 500.000 de lei, Marcel Ciolacu e al șaptelea în topul declarat al buzoienilor generoși cu partidul.
Prezența sa în rândul sponsorilor politici e cu atât mai interesantă cu cât numele nu-i apare între candidaturile locale din acel an.
Un detaliu care nu-l împiedică pe Marcel Ciolacu să se declare, eronat, în CV-ul publicat în 2017 pe site-ul Camerei Deputaților, consilier local al municipiului Buzău, încă din mandatul 1996-2000.
Dar nepotrivirea și mai flagrantă în care îl găsim în 1996 e aceea între ipostaza de finanțator de partid și cea de tânăr protejat social, în care cere casă de la primărie.
Scurt istoric al celor doi soți infractori.
Roxana și Marcel Ciolacu se cunosc în ultimii ani de liceu și se căsătoresc în noiembrie 1991. La început, stau cu părinții. La trei ani după nunta lor, în 1994, tatăl, Ion Ciolacu, cumpără, însă, un al doilea apartament pe numele său, respectiv două camere într-un bloc de patru etaje în care tinerii Roxana și Marcel se mută.
Apartamentul din cartierul Viitorului costă 500.000 de lei, iar familia Ciolacu, care avea deja mici afaceri în piață, îi plătește pe loc. Aici li se naște copilul, aici își cunună vecinii și aici rămân până când, mult mai înstăriți deja, își construiesc o vilă pe strada Speranței.
Foto: Casele familiei Ciolacu: blocul din Viitorului (1994-2006),
Minciuni de haimana.
Și totuși, în ziua învestirii la Palatul Victoria, Marcel Ciolacu face câteva mărturisiri publice despre trecutul său, în evidentă contradicție cu realitatea:
„Nu am cerut niciodată bani de la părinții mei. Am mers pe zona privată. Am lucrat la o companie româno-israeliană de import-export, ca angajat, am lucrat și ca muncitor la Electronica Industrială, după care mi-am făcut propria companie. După ce mi-am cumpărat toată concurența din jur, după șapte ani, când a și apărut copilul și ne-am luat un apartament cu două camere pe strada Viitorului și-am avut și norocul să ne închidem balconul, m-am hotărât că m-am plictisit să fac afaceri. Am intrat în administrația locală.”
Notă: Nu s-a plictisit de afaceri așa cum minte acest infractor care ne conduce!!!, ci a realizat faptul că cele mai mari furăciuni se pot face atâta timp cât te afli în structurile statului corupt, respectiv primărie, prefectură, parlament, guvern și președinție.
În realitate, independentul antreprenor Ciolacu a locuit ani buni într-o casă pe numele părinților, iar asta i-a adus noi beneficii de la stat.
Astfel, situația sa locativă din anul 1996 nu-l împiedică să pretindă, din postura de tânăr familist fără locuință pe numele său, revoluționar pe deasupra, și o casă de la primărie.
Drept urmare, pe 4 octombrie 1996, primește cu chirie de la Regia Autonomă Municipală (RAM) o casă la curte cu două camere și o bucătărie, pe strada Bucegi, în zona centrală a Buzăului. Deși, după legea prin care a fost încredințată casa, la o chirie infimă, familia Ciolacu ar fi putut să o primească numai dacă demonstra că trăiește la acel moment în „condiții grele de locuit”.
casa din strada Bucegi (1996-prezent)
În 1999, Marcel Ciolacu cumpără această proprietate, plătind echivalentul a 1.100 de euro. Ani mai târziu, presa locală confirmă că primăria nu a avut vreodată criterii clare după care să fi împărțit casele statului. Cert e că selecția pretendenților i-a revenit în toți acei ani unei Comisii de Protecție Socială. Ceea ce face, implicit, din Marcel Ciolacu un protejat al acelor vremuri.
și vila din strada Speranței (2005-prezent).
