2025. „Ursula și Bolojan – tandemul trădării: Germania se dezvoltă, România se sinucide fiscal și energetic”!
Capitolul I – Germania în criză, dar cu o strategie de ieșire.
Germania, „locomotiva Europei”, a deraiat din nou în recesiune. PIB-ul s-a contractat cu 0,3% în al doilea trimestru al anului, iar economia a scăzut în șase dintre ultimele zece trimestre.
Industria auto, coloana vertebrală a exporturilor germane, își vede profiturile prăbușite – doar Volkswagen a anunțat o scădere de 36% în T2. Cancelarul Friedrich Merz recunoaște public: „Nu suntem doar într-o perioadă de slăbiciune economică, ci într-o criză structurală a economiei noastre.”
Dar aici intervine diferența fundamentală dintre Berlin și București. Germania, chiar în criză, nu se sinucide economic prin taxe mai mari. Dimpotrivă, Merz a anunțat stimulente fiscale pentru investiții, reducerea birocrației, modernizarea infrastructurii și un program colosal de 1.000 de miliarde de euro, finanțat din datorie.
Berlinul relaxează „frâna datoriilor” pentru a pompa bani în autostrăzi, poduri, energie și apărare, consolidând productivitatea și locurile de muncă.
Merz știe că într-un moment de recesiune nu îți sufoci economia cu biruri noi, ci o stimulezi, chiar dacă asta înseamnă datorii mai mari. Germania are un plan pentru viitor: să își păstreze competitivitatea globală și să rămână liderul economic al Europei.
Dar ipocrizia este monumentală. În timp ce Germania se pretinde locomotiva responsabilă a continentului, aceeași Germanie își alimentează motorul furând energia, gazul și petrolul altora.
Nu are rezerve proprii suficiente, așa că își construiește competitivitatea pe spinarea esticilor. România își închide minele, își distruge termocentralele și își vinde gazele, ca să alimenteze Vestul.
Cheia acestei trădări are un nume: Ursula von der Leyen, cancelarul de la Bruxelles, purtător de servietă al intereselor germane. Ea este cea care obligă România, prin PNRR și prin „tranziția verde”, să falimenteze, să-și lichideze industria și să rămână doar o piață de consum.
În timp ce Germania pompează sute de miliarde pentru a-și salva economia, România e obligată să accepte dictatul: să devină colonie energetică și fiscală.
Asta este lecția Capitoului I: Berlinul are planuri pentru viitor, Bucureștiul are doar ordine de executat.
Capitolul II – România: austeritate, taxe și sufocarea economiei.
Dacă la Berlin guvernul gândește în termeni de investiții și stimulente, la București „soluția” e unică și criminală: creșterea taxelor pe bandă rulantă.
Ilie Bolojan, cu aerul contabilului care rezolvă totul din creion, și-a început mandatul cu un așa-zis „pachet de reforme”. Românii și firmele au fost mințiți: primul pachet – creșteri de taxe pentru echilibrarea veniturilor, al doilea pachet – reducerea cheltuielilor statului.
Dar surpriză! Pachetul al doilea conține tot creșteri de taxe. TVA urcă la 21%, beneficiile salariale sunt tăiate, companiile sunt strangulate, consumul este pus la zid.
Această logică perversă – „nu sunt bani, mărim taxele” – nu face decât să ucidă economia. Economiștii o numesc măsură prociclică: atunci când economia e în criză, guvernul în loc să o stimuleze, o sugrumă. Rezultatul e previzibil: consum redus, investiții blocate, încasări fiscale mai mici pe termen lung.
Deficitele uriașe îi obligă pe guvernanți să se împrumute la dobânzi astronomice. Statul tipărește bani, inflația mușcă din fiecare salariu, iar BNR nu poate majora dobânda-cheie fără să lovească și mai tare economia. Este un cerc vicios alimentat chiar de guvernul care se pretinde salvator.
În loc să taie din cheltuielile obscene cu aparatul bugetar – cele peste 1,3 milioane de angajați la stat, salarii nesimțite, sporuri absurde, pensii speciale – Bolojan preferă să jupoaie clasa de mijloc și mediul privat. În loc să închidă robinetul sinecurilor, închide robinetul speranței.
România devine singura țară din UE care, în plină criză, alege să-și lovească cetățenii și companiile cu taxe mai mari. Polonia, Ungaria, chiar și Grecia stimulează economia prin reduceri de taxe sau prin scheme de sprijin pentru afaceri. România, în schimb, e împinsă într-o recesiune auto-provocată, o recesiune scrisă cu mâna contabilului Bolojan și semnată cu cerneala slugilor de la Bruxelles.
Ce face Germania? Investește pentru viitor. Ce face România? Își pedepsește prezentul și își execută viitorul.
Capitolul III – Trădarea minelor de cărbune: România le închide, Germania le exploatează.
Dacă în plan fiscal România este jupuită de guvernul Bolojan, în plan energetic este executată printr-o combinație toxică: slugărnicia clasei politice și dictatul Bruxellesului.
Rezultatul? România își închide minele de cărbune,
în timp ce Germania le redeschide și le exploatează la capacitate maximă.
Comisia Europeană a aprobat pentru România 790 de milioane de euro pentru a închide patru mine din Valea Jiului: Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan. Banii nu merg spre dezvoltare, nu merg spre modernizare, ci spre „închidere ordonată”, „ecologizare” și „plăți compensatorii”.
Adică plata tăcerii și a falimentului. Minerii sunt trimiși acasă, comunități întregi sunt condamnate la moarte economică, iar România este legată de mâini și de picioare prin PNRR și prin așa-zisa „tranziție verde”.
În același timp, în Germania, lucrurile stau exact pe dos. În zona Köln–Mönchengladbach, minele de lignit funcționează la capacitate maximă.
Se scot anual 225 de milioane de tone de cărbune și minerale, care merg direct în termocentrale gigantice. Acestea asigură electricitatea pentru orașele germane, căldura pentru populație și energie pentru industrie.
Românii care au fost dați afară din Valea Jiului lucrează astăzi în minele nemților. „Aici se lucrează, merg termocentralele. Sunt trei-patru în zonă, care acoperă tot nivelul de electricitate pentru orașele din zonă”, a declarat unul dintre ei. Realitatea este simplă și dură: Germania poate, România nu are voie.
Ipocrizia este monumentală. Bruxelles-ul, condus de Ursula von der Leyen, aplaudă Germania care extrage cărbune și arde la foc continuu, dar obligă România să-și închidă minele și să cumpere energie scumpă din import. Este o trădare națională: România devine dependentă de gazul și electricitatea importată, în timp ce resursele proprii zac îngropate sub pământ.
George Simion a arătat public această rușine vizitând minele germane: „Nemții pot, nouă ni se interzice! Dar nu de către Comisia Europeană, pentru că nemții și polonezii exploatează cărbune. Hoții noștri sunt problema!”
Planul AUR este clar: redeschiderea minelor, finalizarea hidrocentralelor blocate, interzicerea exportului de resurse și recâștigarea independenței energetice. Dar până atunci, guvernul Bolojan scrie actul de deces al mineritului românesc.
În Senatul României s-a pus „cruce” unei industrii care a scris istorie. Minele sunt puse în conservare, iar Valea Jiului devine muzeu al sărăciei. În schimb, Germania își asigură viitorul energetic cu resursele pe care Bruxelles-ul ni le interzice.
Asta nu e doar incompetență. Este o crimă împotriva națiunii.
Concluzii – Două Europe, două destine.
Contrastul e atât de strigător la cer încât nu mai are nevoie de explicații. Germania investește 1.000 de miliarde de euro ca să-și salveze economia, România majorează taxele ca să-și îngroape economia. Germania reduce birocrația, România o hrănește. Germania stimulează companiile, România le sufocă.
În plan energetic, ipocrizia e și mai violentă: Berlinul își redeschide minele și își alimentează termocentralele, Bucureștiul închide minele și plătește compensatorii. Românii pleacă să sape în pământul Germaniei, în timp ce acasă Valea Jiului e pusă în conservare, cu ordin semnat de guvern.
Și în spatele acestei mascarade stă un adevăr simplu: nu Comisia Europeană ne condamnă, ci slugile de la București care execută ordinele Berlinului. Ursula von der Leyen dictează, Ilie Bolojan semnează. Germania își asigură viitorul, România își sapă groapa.
Două Europe, două destine. Una care gândește pe termen lung, chiar și în criză. Alta care acceptă să fie colonie, chiar și când are resurse. Una care construiește, alta care se sinucide.
Românii trebuie să înțeleagă: nu există salvare prin taxe și prin trădarea resurselor. Există doar prăbușire. Și când acest dezastru se va vedea cu ochiul liber, nu Bruxelles-ul va fi vinovatul de serviciu, ci guvernul care astăzi alege să fie slugă, nu stat.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Un comentariu
Pingback: 14 martie 2025. Ursula von der Leyen distruge, încet dar sigur, economia Europei ! - Vocea Noastră