2025. Ministerul Apărării Naționale. Un cuib de hoți și de borfași. Generalii bandiți și cum s-au furat miliarde de euro din programul de înzestrare a Armatei Române!
În spatele fațadei lucioase a „parteneriatului strategic”, sub steagurile Alianței Nord-Atlantice și umbrela Statelor Unite, România și-a trădat propria Armată.
Iar trădarea nu a venit de la ruși, ci din interior: generali borfași, politicieni vânduți și afaceriști cu pedigree mafiot au devalizat sistematic bugetele de înzestrare ale Ministerului Apărării.
Sub lozinci patriotarde, miliarde de euro s-au scurs în conturi externe, vile de lux și firme de apartament, într-un jaf național fără precedent. Armata Română a fost transformată într-un bazar corupt unde onoarea e doar un cuvânt gol, iar soldații români sunt carne de tun într-un teatru de umbre.
Un caz simbolic pentru această prăbușire morală este achiziția rachetelor Spike, produse de firma israeliană Rafael. Contractul a fost intermediat de Dan Iulian Stratan, patronul Romcapital Invest, fost partener al lui Sorin Ovidiu Vântu.
Stratan nu avea nicio competență sau autorizație pentru comerț cu armament, dar era adus la masa miliardelor de euro de generalul Dan Zaharia, fost șef al Departamentului de Înzestrare și Logistică al Armatei.
Cu sprijinul Romtehnica, statul român a semnat două contracte mamut în ajunul Crăciunului 2016, în valoare de 92,7 și 17,9 milioane de euro, direct cu EuroSpike, fără anunț public, fără transparență. Pretextul? Că doar ei pot furniza „tehnic” acele produse. Realitatea? Mita era parte din pachet.
Stratan, un pion al rețelei mafiote, nu a fost niciodată deranjat de Direcția Națională Anticorupție sau de alte instituții. A consiliat neoficial tranzacții de peste 3 miliarde de euro și a fost implicat în mega-proiecte cu firme internaționale precum Lockheed Martin, Siemens sau Vinci.
De altfel, Tecnic Consulting Engineering România, firmă deținută de el, a proiectat o porțiune din autostrada Sibiu-Orăștie, lot 3, cel care a cedat și „a luat-o la vale”.
În acest contract păgubos apare și Bebe Kovesi, fostul soț al actualei șefe al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi. Dincolo de „pământurile excavate”, afacerea e un exemplu perfect de combinații: justiție, infrastructură, armată, toți într-un dans murdar în care patriotismul e doar decor.
Stratan a fost și în spatele firmei Unique Solutions, care a primit un contract de la Parchetul General pentru softuri speciale de percheziții informatice. Suma a fost de doar 155.000 de lei.
Semnalul a fost clar: cine are intrare în sistem, scapă de anchete. În jurul lui Stratan, toți au căzut: Vântu, Sebastian Vlădescu, șefi de companii. El? Imaculat. Protejat. De neatins.
Dar România nu a fost furată doar cu rachete Spike. Un alt exemplu grotesc de jaf este achiziția blindatelor Piranha. În timpul exercițiului militar Saber Guardian 23, un Piranha 3 C s-a scufundat în Dunăre.
Incidentul a fost ignorat de presa obedientă, dar rușii l-au făcut viral pe canalele Telegram. Armata Română a fost ridiculizată în fața lumii întregi.
Piranha 3 C și Piranha 5 au fost achiziționate de la firma Gdels Mowag, deținută de americanii de la General Dynamics. Pentru 31 de transportoare s-au plătit 59 de milioane de euro.
Apoi, Nicolae Ciucă, pe atunci șef de Stat Major, a cerut achiziționarea altor 227 de Piranha 5, la prețul de 895 milioane de euro. Deși nu sunt flotabile, deși au probleme tehnice, contractul a fost atribuit în regim de urgență prin Hotărâre de Guvern.
Sesizările făcute la Direcția Națională Anticorupție au fost clasate de procurorul militar Mihai Gheorghe, același care i-a scos basma curată pe George Maior și Florian Coldea în dosarul Serviciului Român de Informații. Schema e clară: când mafia își apără oamenii, justiția doarme.
Angel Tîlvăr, membru al Partidului Social Democrat și fost ministru al Apărării, a solicitat, în 2024, o nouă rundă de achiziții: 150 de transportoare pentru 674 de milioane de dolari. În plină criză economică, într-o Românie îndatorată până în gât, „apărarea” devine pretext pentru drenarea banului public.
Cine sunt păpușarii?
Constantin Dudu Ionescu, fost general manager la Elbit Systems Israel, l-a promovat pe Șerban Lungu director în Ministerul Apărării, și l-a conectat la rețeaua Elbit. Lungu a fost cercetat pentru spionaj în favoarea altor state.
Prietenul său, colonelul Caravan Constantin Alexandru, a lucrat cot la cot cu secretarul de stat Florin Lazăr Vlădică pentru a reduce costurile derivatelor Piranha… dar nu pentru economie, ci pentru mită. Mai puține modele, prețuri mai mari. Mowag a plătit, iar banii s-au dus la Caravan, Lungu și, potrivit surselor, Nicolae Ciucă.
Caravan, după ce a fost dat afară, a primit o funcție călduță la Ministerul Economiei, cu sprijinul guvernului Orban și al președintelui Iohannis.
Vlădică, după o vreme, a fost reciclat de Grindeanu și Ciucă pentru a reprezenta Raytheon, firmă americană care a vândut sisteme Patriot și Himars fără licitație. Totul pe repede-înainte. Totul cu parandărăt.
Și totul sub semnătura unei caste de generali jefuitori și trădători.
Nicolae Ciucă, general cu pensie de 18.000 lei, fost premier, fost șef al Partidului Național Libral.
Mihai Fifor, Gabriel Leș, Vasile Dîncu, Angel Tîlvăr, foști miniștri ai Apărării care au semnat contracte păguboase pe bandă rulantă.
Generalul Daniel Petrescu, complice tăcut.
Generalul Marian Hapău, protectorul grupării din umbră, fost șef al Direcției de Informații a Armatei, implicat în scandalul Ciorogârla și învârteli de milioane.
Hapău, Ciucă și Cătălin Morariu, un trio de aur al corupției militare.
Unde au ajuns banii? Păi, hai să vedem. Au ajuns în:
- tancuri Abrams vechi,
- avioane F 16 ruginite,
- sisteme Patriot vândute României la prețuri triple față de alte țări,
- vile de protocol transformate în reședințe private,
- conturi externe în Elveția, Cipru și Dubai.
Toate achizițiile s-au făcut fără licitații. Offset? O minciună. Nicio tehnologie transferată. Nicio fabrică nouă. Doar praf în ochi și tone de fier vechi cumpărate la preț de aur.
Militarii români sunt sacrificați. Misiuni externe fără echipamente, fără muniție, fără sprijin real. Infrastructura militară e în paragină. Recrutarea e formală. Baza de la Kogălniceanu, noroc că este complet sub control american, altfel ar fi fost vândută. Suveranitatea? O glumă amară.
Achizițiile de uniforme, bocanci sau mâncare se fac prin firme de partid. Exercițiile Alianței Nord-Atlantice devin oportunități pentru deturnări de fonduri: catering de lux, cazare fictivă, transporturi cu adaos de 400%. Totul e comisionat. Totul e furat. Totul e trădat.
Instituțiile statului? Spectatori. Serviciul Român de Informații tace. Direcția Națională Anticorupție tace. Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism tace. Nimeni nu anchetează nimic. De ce? Pentru că „partenerii strategici” au imunitate. Îndrăznești să întrebi? Ești imediat etichetat „putinist” sau „anti-Nato”.
De fapt, trădătorii sunt cei care au pus România la mezat. Cei care au acceptat statutul de colonie militară. Care au semnat contracte în numele poporului, dar în folosul mafiei internaționale. Offset-ul a fost sabotat. Nu s-a produs nimic în România. Doar iluzii.
Astăzi, Armata Română e o afacere de familie. Generali cu amante angajate în minister, vacanțe plătite din contracte publice, vile în Snagov, conturi offshore. Controlul? Inexistent. Curtea de Conturi e politizată. Comisia de Apărare este pur decorativă. Parchetul Militar este complice.
Tinerii nu mai vor să se înroleze. Nu mai cred în Armată. Nu mai văd onoare, ci doar riscuri și corupție. Părinții își plâng copiii trimiși la moarte în numele unor cauze străine. România nu mai e apărată. E jefuită.
Concluzie: Armata Română a fost jefuită. Sistematic. Cu bună știință. Cu complicitate la vârf.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.