2025. „Romgaz – Combustibilul privilegiaților. O companie de stat pentru pile, curve și sinecuri”!
Bani publici, directori obscuri, familii întregi infiltrate în sistem și milioane de euro dispărute prin contracte fantomă.
Romgaz – Gazul românilor? Nu. Căldura sinecurilor și combustibilul impunității.
Romgaz, compania-fanion a producției de gaze naturale din România, este prezentată publicului drept o poveste de succes a statului român. Cu sedii elegante, bilanțuri „pe plus” și directori cu cravate scumpe care zâmbesc la conferințe.
Dar realitatea din spatele acestor decoruri e sulfuroasă: Romgaz este, de ani de zile, o companie capturată. Un colos energetic hrănit din resursele țării și transformat în cuib de privilegii, relații și sinecuri politice.
Sub acoperirea statutului său strategic, Romgaz a devenit o adevărată mină de aur pentru băieții deștepți din energie, foști securiști reprofilați în „experți”, neveste de politicieni și cadre de partid reciclate din guvernările PSD, PNL și ALDE.
În timp ce românii își calculează cu groază facturile la gaz, angajații din cercul interior al companiei încasează salarii obscene, bonusuri ascunse și pensii speciale.
Contractele cu dedicație, protecția instituțională, promovările pe bază de dosar de partid și rezistența la orice reformă transformă Romgaz într-un stat paralel cu gaz metan. Iar Guvernul, indiferent de culoare politică, privește neputincios sau complice.
Romgaz nu mai este o companie. Este o structură de putere. O republică autonomă, cu reguli proprii, cu o justiție care nu o atinge și cu șefi care, deși schimbă partidele, nu părăsesc niciodată sistemul. Aici nu se produce doar gaz, ci și influență. Nu se ard doar resurse, ci și viitorul unei țări.
Capitolul 1 – Directorii Romgaz: Rotativa oamenilor de partid.
La vârful Romgaz nu ajungi prin competență, ci prin carnet de partid și ordine de la centru. Funcțiile de director general, director adjunct, membri ai consiliului de administrație sau directori de divizie sunt rotițe dintr-un mecanism în care influența politică este cheia. Un director pleacă, altul vine, dar rețeaua rămâne aceeași.
Oameni care astăzi sunt trimiși în Consiliile de Administrație de către PNL, au fost ieri impuși de PSD și mâine vor fi susținuți de orice altă formațiune ajunsă la putere.
Un exemplu emblematic este Adrian Volintiru, fost director general al Romgaz până în 2021.
Cu trecut politic ambiguu, dar relații excelente cu toate taberele, Volintiru a fost schimbat în mod oficial pentru lipsă de performanță, dar în realitate pentru că nu mai răspundea comenzilor.
În timpul mandatului său, presa a semnalat multiple contracte controversate, între care achiziții nejustificate, deplasări externe inutile și angajări de „pile” pe poziții de conducere. Între timp, a fost „recuperat” în sistem în alte funcții de consiliere.
L-a urmat Aristotel Jude, un alt exemplu de „tehnocrat” cu proptele.
Deși prezentat ca profesionist, Jude a beneficiat de susținerea necondiționată a liderilor PNL. S-a înconjurat de oameni fideli, inclusiv rude sau apropiați ai acestora, și a aprobat creșteri salariale pentru funcțiile-cheie din companie, în timp ce discursul public al guvernului era despre austeritate.
Actualul director, Răzvan Popescu, este un alt produs al rotativei politice.
Venit din zona de lobby energetic, cu relații vechi în mediul de afaceri și în administrația liberală, Popescu nu s-a remarcat prin reforme sau transparență.
În schimb, a continuat tradiția: contracte în zona IT și consultanță atribuite direct, management opac și tăcere în fața acuzațiilor din presă. În jurul lui au reapărut figuri din vechile structuri politice – consilieri, foști deputați, dar și „specialiști” din zona ALDE sau chiar PRM.
Romgaz este un butoi de pulbere politică. Fiecare partid ajuns la guvernare își trimite oamenii în posturile cheie. Fiecare nou director vine cu „lista lui”, iar la final rămâne aceeași rețea care controlează tot: bugetul, contractele, resursele umane și tăcerea internă.
De aceea, nicio anchetă nu prinde contur. De aceea, nicio reformă nu durează mai mult decât un mandat. Pentru că Romgaz nu este condus, este împărțit.
Iar românii plătesc. Cu facturi, cu gaz scump și cu un sistem energetic care favorizează sinecurile, nu performanța.
Capitolul 2 – Rețeaua: Fii, fiice, nepoți și amante sau curve. Totuna.
Dacă la vârf se rotesc directori politici, în eșaloanele doi și trei din Romgaz găsim adevărata față a sistemului: o rețea extinsă de rude, amante, cumnați, fini și pile.
Compania a devenit, în ultimul deceniu, o „agenție de angajare” pentru cei care au conexiuni la partid, în servicii sau în instituțiile județene ale statului.
Numele nu sunt puține. Potrivit mai multor anchete din presă, în structurile Romgaz lucrează fiica unui fost șef SRI din Mediaș, fiul unui lider PSD de la Sibiu, soția unui deputat PNL, nepoata unui fost ministru al Economiei și verișoara unui secretar de stat de la Energie.
Toți bine plătiți, fără competiție reală, fără CV-uri publice. Mulți angajați direct, prin derogare, pe posturi „strategice” care nu au apărut niciodată în planurile de resurse umane.
Un caz devenit emblematic este cel al unei angajate de la Resurse Umane, fiica unui fost viceprimar din Mediaș, care a fost promovată în mai puțin de un an pe un post de coordonare, deși nu avea experiență nici în domeniul energetic, nici în administrație.
CV-ul ei nici măcar nu fusese depus la momentul selecției, dar numele tatălui a fost suficient.
La fel, soția unui fost consilier județean de Sibiu, membru UDMR, a fost angajată în departamentul financiar, după ce fusese anterior contabil la o florărie. Astăzi, semnează contracte de milioane de lei. Asta e România de la Romgaz.
Mai grav este că, în unele cazuri, aceste persoane sunt promovate constant, în disprețul oricărei ierarhii interne. Salariile lor sunt de 4–5 ori mai mari decât ale specialiștilor autentici, iar bonusurile vin pe criterii de „loialitate”.
Un director și-a angajat propria amantă pe postul de „expert comunicare internă”, deși compania are deja un departament complet de PR. Iar în alte cazuri, copiii unor lideri locali au fost trimiși la „specializare” în străinătate, pe banii companiei.
Romgaz este azi imaginea vie a unui stat parazitat. Rudele, amantele și nepoții s-au infiltrat în fiecare birou, fiecare proiect, fiecare ședință. Nu contează pregătirea, nu contează performanța. Contează „al cui ești”. Și dacă ești „al cui trebuie”, atunci Romgaz devine pentru tine un paradis bugetar.
Într-un stat normal, asemenea rețele ar fi destructurate de instituții independente. În România, ele sunt protejate, iar cine îndrăznește să vorbească este marginalizat sau dat afară. Asta e realitatea din spatele facturii la gaz. Nu e doar un cost economic. E prețul pe care-l plătim pentru un sistem care își plătește întreținuții din buzunarul public.
Capitolul 3 – Contractele cu dedicație și sifonarea banilor.
Romgaz nu este doar un paradis al rudelor și al pilelor politice, ci și o uzină de contracte direcționate spre firme de casă, prieteni de partid și „băieți deștepți” cu conexiuni la vârf. Sumele vehiculate sunt colosale, iar metodele prin care banii publici sunt sifonați au devenit aproape instituționalizate.
O anchetă a Curții de Conturi a scos la iveală, în urmă cu doi ani, zeci de contracte atribuite fără licitație deschisă, în baza unor „urgențe” fabricate sau a unor clauze restrictive care eliminau concurența reală.
Printre beneficiarii preferați se regăsesc firme deținute de apropiați ai fostului ministru al Economiei, de rude ale unor parlamentari și chiar de foști angajați Romgaz care au înființat firme „consultech” imediat după pensionare.
Printre cele mai scandaloase exemple se numără contractul de mentenanță semnat în 2022 cu o firmă obscură din București, cu doar trei angajați, care a încasat 8 milioane de lei pentru „revizii periodice” la instalații.
În realitate, lucrările au fost subcontractate către alte companii locale, iar firma în cauză a funcționat ca un intermediar de lux. Patronul, un fost consilier județean PSD din Ilfov, a fost văzut la nunți și evenimente private alături de un secretar de stat din Ministerul Energiei.
Un alt exemplu: achiziția de echipamente IT în 2023, în valoare de 12 milioane de lei, de la o firmă abonată la contractele publice din zona Transilvaniei.
Licitația a fost organizată în trei zile, cu condiții imposibil de îndeplinit pentru competitori reali. Firma câștigătoare era controlată de un apropiat al unui lider PNL din Sibiu.
Achiziția a inclus laptopuri cu prețuri de trei ori mai mari decât pe piața liberă și servere second-hand recondiționate la preț de nou.
Mai mult, unele contracte sunt pur și simplu simboluri ale jafului. În 2021, Romgaz a plătit peste 3 milioane de lei unei firme de PR din Cluj pentru „consultanță de imagine” și „pregătirea strategiei de comunicare corporativă”.
În fapt, serviciile s-au redus la câteva postări pe Facebook, un site intern de prezentare și câteva broșuri colorate. Firma aparținea soției unui director adjunct din companie.
În același timp, serviciile juridice sunt externalizate către case de avocatură cu conexiuni politice, deși Romgaz are propriul departament juridic cu peste 30 de angajați. Sumele plătite pe consultanță juridică externă au depășit, în 2022, cifra de 5 milioane de lei.
Însă adevărata problemă este lipsa de consecințe. Nicio anchetă nu a dus la demiteri, niciun procuror nu a finalizat vreun dosar. ANI, DNA, Curtea de Conturi – toate instituțiile par să fi orbit în fața abuzurilor de la Romgaz.
Raportările interne sunt cosmetizate, iar avertizorii de integritate sunt marginalizați sau forțați să plece. Într-un caz documentat de presă, o angajată din departamentul achiziții care a refuzat să semneze un contract suspect a fost mutată disciplinar la un alt sediu, în alt județ.
Astfel de practici generează nu doar pierderi financiare, ci și o cultură a impunității. Nimeni nu răspunde, nimeni nu plătește. Iar banii publici se scurg, an de an, către buzunarele aceleiași elite politico-economice care controlează compania.
Romgaz este un caz-școală despre cum se poate folosi o companie strategică pentru a finanța rețele de influență și a întreține clientele de partid. În loc să fie un motor al independenței energetice, Romgaz a devenit o pompă de bani pentru sistem. Iar nota de plată este achitată, evident, de fiecare român care își plătește factura la gaz.
Capitolul 4 – Salarii nesimțite, bonusuri secrete și pensii speciale.
Dacă cineva mai crede că munca la stat nu e rentabilă, să privească spre Romgaz. Aici, salariile sfidează orice logică a performanței economice sau a decenței publice.
Conform celor mai recente rapoarte financiare, un director de departament câștigă lunar între 28.000 și 35.000 de lei net. Directorul general – poziție de vârf, desigur – se situează undeva peste 45.000 de lei lunar, la care se adaugă prime de „eficiență”, bonusuri de „loialitate” și indemnizații pentru „proiecte strategice”.
Cei din zona operativă – ingineri, economiști, inspectori – care au norocul de a fi „în grațiile sistemului” sau înrudiți cu cine trebuie, ajung și ei la venituri nete de 20.000–25.000 lei.
Sunt salarii de top corporatiste, plătite din bani publici, într-o companie în care aproape nimeni nu poate fi tras la răspundere pentru pierderi, ineficiență sau eșecuri.
Pe lângă acestea, Romgaz acordă bonusuri sezoniere (de Crăciun, Paște, 1 Mai, Zilele Energeticianului), prime de vacanță, tichete de masă, vouchere culturale și chiar „ajutoare de urgență” pentru diverse „nevoi personale”.
Unele ajutoare au fost acordate pentru achiziții imobiliare sau renovări de locuințe, cu sume de peste 30.000 lei, conform unui raport confidențial scurs în presă în 2024.
Cea mai mare opacitate însă o învăluie asupra fondului de premiere și a așa-ziselor „bonusuri de excelență”. Acestea se acordă discreționar, la semnătura directorului general, și nu apar detaliat în rapoartele publice. În 2023, acest fond a fost de peste 10 milioane de lei.
În paralel, pensionarii de lux ai Romgaz – foști directori și funcționari de rang înalt – încasează pensii de serviciu speciale, uneori dublate de venituri din contracte de consultanță semnate cu… Romgaz.
Este o schemă clasică: omul iese la pensie cu 18.000 lei lunar, apoi revine ca „expert” cu încă 12.000 lei pe lună, pentru a „transfera know-how-ul”.
Într-un caz documentat, un fost șef de direcție tehnică, pensionat la 58 de ani, a fost reangajat după două luni pe un contract de „analiză tehnică” în valoare de 180.000 lei/an. A livrat două rapoarte Word în tot anul.
Iar în fața acestui sistem de privilegii? Tăcere. Tăcere din partea sindicatelor, care beneficiază și ele de posturi călduțe și fonduri generoase.
Tăcere din partea autorităților, care n-au făcut niciun control serios în ultimii 5 ani. Tăcere din partea opiniei publice, ocupată cu facturile și supraviețuirea.
Romgaz nu doar că își bate joc de banii publici, dar o face într-o manieră organizată, cinică și protejată de sus. Într-o țară normală, asemenea salarii și bonusuri ar fi anchetate penal.
În România, ele sunt premiate cu ordine, distincții și funcții politice. De aceea, Romgaz rămâne unul dintre cele mai toxice exemple de stat paralel corporatizat în România post-decembristă.
Concluzii – Romgaz: Statul paralel cu flacără de gaz.
Ceea ce se întâmplă la Romgaz nu mai ține de derapaje punctuale sau de câteva numiri controversate. Este vorba de un sistem consolidat, protejat de sus, alimentat din banii publici și susținut de o rețea transpartinică de influență.
Romgaz nu este doar o companie energetică a statului. Este o baronie de stat, un colos birocratic care își extrage puterea din tăcerea complice a tuturor guvernelor postdecembriste.
Într-o țară în care milioane de români sunt forțați să aleagă între mâncare și căldură, Romgaz oferă premii de excelență pentru obediență și pile.
Într-un stat care vorbește despre reformă și transparență, Romgaz păstrează opacitatea ca pe o virtute și răsplătește incompetența cu privilegii. Într-un sistem care pretinde că luptă împotriva statului paralel, Romgaz este laboratorul perfect pentru perpetuarea acestuia.
Până când acest sistem nu va fi deconstruit – prin anchete serioase, audituri independente, tăierea legăturilor politice și aplicarea legii fără menajamente – Romgaz va continua să ardă nu doar gazele din subsolul României, ci și șansele unei administrații publice decente.
Va continua să dea salarii obscene în timp ce românii plătesc cele mai mari facturi din UE. Va continua să angajeze rude, amante și clienți politici în timp ce tinerii competenți pleacă din țară.
Romgaz este oglinda unei Românii captive. O țară care exportă resurse și importă corupție. O țară în care averea publică este controlată de clici private. O țară în care o companie de stat poate deveni simbolul impunității, aroganței și trădării interesului național. Dacă vrem să salvăm această țară, trebuie să începem cu aceste bastioane ale puterii obscure.
Romgaz nu trebuie privatizată. Trebuie eliberată.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
