Generalitati
Klaus Werner Iohannis este cel de-al patrulea Președinte al României. ales după Decembrie 1989.
Membru al unei vechi familii de sași transilvăneni, Klaus Iohannis s-a născut pe 13 iunie 1959, la Sibiu si este căsătorit, din 1989, cu Carmen Iohannis, profesoară de limba engleză.
Klaus Iohannis a urmat școala germană din Sibiu, Liceul „Samuel von Brukenthal”, iar în 1978 a fost admis la Facultatea de Fizică din cadrul Universității „Babeș Bolyai” din Cluj-Napoca.
În anul 1983, a început să profeseze ca dascăl la mai multe școli din împrejurimile Sibiului, iar cinci ani mai târziu preda fizica, alături de foștii săi dascăli, la liceul pe care îl absolvise.
Ascensiunea politica
Și-a început cariera politică în anul 1990, când a devenit membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), pe care l-a condus, ulterior, mai bine de un deceniu. La finalul anilor ’90, după 15 ani de profesorat, Klaus Iohannis ajunge în conducerea învățământului județean din Sibiu, etapă extrem de importantă pentru conturarea profilului său public.
În anul 2000, a fost desemnat candidat din partea FDGR la alegerile pentru Primăria Sibiului, pe care le-a câștigat cu peste 70% din voturi. Klaus Iohannis a continuat să reprezinte prima opțiune a sibienilor, câștigând patru mandate consecutive de primar.
Klaus Iohannis a pășit în „politica mare” în 2009, când a fost desemnat candidat pentru funcția de Prim-ministru de către o coaliție parlamentară formata din PNL, PSD, PC, UDMR, prpunere refuzata categoric de presedintele de atunci al Romaniei, Traian Basescu.
În februarie 2013, a decis să se înscrie în Partidul Național Liberal (PNL), fiind ales la scurt timp Prim-vicepreședinte. Un an mai târziu, a fost votat Președinte al PNL de Congresul formațiunii liberale și desemnat candidat pentru funcția de Președinte al României.
La data de 16 noiembrie 2014, Klaus Iohannis a fost ales Președintele României, câștigând naivitatea românilor cu sloganul România lucrului bine făcut, in care a fost inserat si marele program de fuduleală propagandistică si inselatorie politica, intitulat ”România educată”.
Cinci ani mai târziu, Klaus Iohannis a candidat pentru un nou mandat la alegerile prezidențiale din 2019, cu programul Împreună pentru România Normală, o alta minciuna electorala la care romanii au achiesat in proportie de 66,09%, astfel ca, la scrutinul din 24 noiembrie 2019, Iohannis a câștigat alegerile.
„Realizarile” clovnului Iohannis
1 „Reformarea” sistemului de invatamant
In 2014 Klaus Iohannis a ajuns la Cotroceni proptit de o promisiune goală, dar meșteșugit ambalată: „România educată”. Așa-zisul proiect care trebuia să revoluționeze educația românească s-a dovedit a fi făcut din vorbe goale. Iohannis, fost profesor de provincie cu ambiții mari și realizări modeste, s-a dovedit a fi un președinte care a preferat să își înalțe statura în ochii străinilor, în timp ce copiii României au continuat să fie prizonierii unui sistem educațional în colaps.
Klaus Iohannis a pretins că înțelege profund problemele educației, iar lumea l-a crezut, fiind el însuși cadru didactic, însă realitatea mandatelor sale prezidențiale demonstrează contrariul. În toți acești ani Iohannis a ales să se izoleze în turnul său de fildeș de la Cotroceni, de unde a privit cu dispreț și superioritate către o țară care aștepta de la el schimbări importante în sistemul educational.
Nimic altceva în afară de a-și umple agenda cu vacanțe de lux și întâlniri politice sterile. În timp ce el și soția se delectau în călătorii pe mapamond, copiii României au mers la școli cu toalete în curte și fără acces la resurse moderne. Reforma promisă a rămas o iluzie, iar școlile noastre au rămas încremenite în anii ’90, dacă nu chiar mai rău.
Marele program prezidențial de relansare a educației din țara noastră a devenit un model de propagandă golită de sens, un model de înșelătorie politică în văzul lumii. ”România educată” a devenit chiar un exemplu de butaforie instituțională. Președintele anunță, consilierii se fac că lucrează. Întocmesc un soi de rapoarte. Se fac că le dezbat. Se simulează dezbaterea publică. Se simulează interesul public în conferințe de presă. Se face lansare. Un trafic de vorbe, un șuvoi de declarații politice, de comentarii pe seama declarațiilor. În spatele lor nu se mișcă nimic.
Multe dintre inițiativele din cadrul proiectului “România educată” au rămas la stadiul de planificare strategică și intenții, adică vorbe goale, iar implementarea efectivă a fost extrem de limitată. Deși proiectul a setat o agendă ambițioasă pentru reforma educației în România și a influențat alocarea unor fonduri importante prin PNRR, rezultatele concrete pe teren au fost modeste, și ne exprimăm elegant.
Înțelegând cu adevărat profunzimea vorbei “dacă tăceai filozof rămâneai”, Iohannis s-a ferit sistematic de întâlnirile cu presa română, evitând să ofere explicații despre starea învățământului și despre eșecurile „României educate”. Adevărul e că nici nu avea ce să spună. Carmen Iohannis, și ea cadru didactic, a rămas la fel de absentă din dezbaterea publică privind starea educației, deși și-ar fi putut folosi poziția pentru a aduce în prim-plan necesitatea reformei.
„România Educată” – vorbe goale în etape
În 2014, Klaus Iohannis a prezentat „România educată” cu surle și trâmbițe, ca pe o prioritate națională, promițând reforme esențiale. Nici una dintre acestea nu a fost realizată. Menționăm câteva, pe cele mai importante:
• Modernizarea infrastructurii școlare: Eliminarea toaletelor din curte și aducerea tuturor școlilor la standarde europene.
• Reforma curriculumului: Adaptarea acestuia pentru a răspunde nevoilor pieței muncii și ale societății moderne.
• Creșterea accesului la educație: Reducerea abandonului școlar și sprijinirea copiilor din medii defavorizate.
• Îmbunătățirea formării profesionale a cadrelor didactice: Creșterea prestigiului și a condițiilor de muncă ale profesorilor.
Realitatea în 2024:
- infrastructura școlară: mai mult de 2.000 de școli din România funcționează încă cu toalete în curte, fără apă curentă și cu condiții de igienă precare. În perioada 2016-2024, doar 145 de școli au fost renovate integral, în contrast cu necesarul de câteva mii. Doar 30 de școli au fost construite de la zero, adesea în zone urbane, ignorându-se comunitățile rurale și pe cele defavorizate;
- dotări și echipamente: din peste 6.000 de școli, doar 15% dispun de echipamente moderne și laboratoare adecvate. 15 la sută! Majoritatea școlilor se confruntă cu lipsuri semnificative de materiale didactice și echipamente învechite;
- abandonul școlar: în ciuda promisiunilor de reducere a abandonului școlar, datele recente indică o stagnare în acest domeniu. Abandonul școlar în România rămâne una dintre cele mai mari probleme ale sistemului educațional, cu aproximativ 16,2% dintre elevii de gimnaziu și liceu părăsind școala înainte de finalizare. Suntem a treia țară din Uniunea Europeană în ceea ce privește abandonul școlar. Doar 42% dintre copiii care au început clasa întâi în 2011 au promovat anul acesta examenul de Bacalaureat. Mai exact, din cei peste 206.000 de elevi care au intrat în clasa I în 2011, doar 87.266 au promovat examenul de bacalaureat în 2023, potrivit datelor Ministerului Educației. Astăzi, România continuă să fie fruntașă la abandonul școlar, cu cel mai mare procent din Uniunea Europeană – 16% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani au renunțat în 2022 la școală sau formare profesională. De asemenea, peste 40% dintre români nu au absolvit opt clase, arată datele Recensământului de anul trecut.
Ministrul Ligia Deca, fost consilieră a lui Iohannis, cea care a supravegheat timp de 7 ani realizarea proiectului de țară România Educată, spunea că un pilon important din programul de guvernare pe care și l-a asumat este ”combaterea abandonului școlar și a analfabetismului funcțional”.
- din cauza programei depășite, în România se înregistrează un nivel de 2 ori mai mare al tinerilor care au cunoștințe reduse la disciplinele școlare principale (citit, științe și matematică), comparativ cu media UE. Doar în jur de 60% dintre elevii care promovează liceul reușesc să își ia diplomă de bacalaureat.
Dacă trecem în revistă doar ultimul an, problemele majore din învățământul românesc, semnalate de elevi și profesori, sunt:
- infrastructura școlară deficitară
Cum spuneam, școlile din România continuă să se confrunte cu infrastructură învechită și deteriorată. Toaletele în curte, lipsa apei curente și a încălzirii sunt probleme frecvente în zonele rurale și defavorizate. Majoritatea școlilor din orașe sunt într-o stare deplorabilă și așteaptă acum să prindă șansa unor modernizări cu banii PNRR;
- mii de școli care nu au autorizație sanitarăsau autorizație împotriva incendiilor;
- sunt școli, și nu puține, în care școlarii conviețuiesc cu mânuitorii mistriei care repară pereții coșcoviți;
- incă s-a păstrat cutuma, în multe localități din mediul rural, ca elevii să fie „scutiți“ de la școalăpentru a presta munci agricole în ogrăzile învățătorilor și profesorilor. Nu exista un caz în care un dascăl să fie trimis acasă pentru exploatarea elevilor pe care îi păstorește;
- curriculum învechit și depășit
Curriculumul școlar este învechit și nerelevant pentru cerințele actuale ale pieței muncii și ale societății. Suntem ruptor de Europa și realitățile ei. Există o nevoie acută de reformare pentru a include abilități moderne și pentru a adapta conținutul educațional la cerințele contemporane. Dar, mai presus de orice, este nevoie de schimbarea mentalităților celor care iau decizii, este nevoie de aducerea și implicarea unor experți în educație care sunt tineri și progresiști;
- lipsa resurselor și materialelor didactice
Multe școli se confruntă cu lipsa materialelor didactice moderne, echipamentelor și tehnologiei necesare pentru un învățământ de calitate. Cadrele didactice încă mai vin cu bani de acasă, bani pe care îi investesc pentru diverse proiecte necesare, dar care nu sunt acoperite de bugetul de stat; - probleme cu personalul didactic
Există o criză de cadre didactice, cu salarii scăzute și condiții de muncă dificile care contribuie la demotivarea și plecarea profesorilor din sistem. De asemenea, lipsa de oportunități pentru formare profesională continuă afectează calitatea educației. Am fost cu toții surprinși de marea pondere a greșelilor gramaticale la concursurile organizate de Inspectoratele Județene pentru cadre didactice; - accesul inegal la educație
Există discrepanțe semnificative între zonele urbane și cele rurale, precum și între școlile din diferite regiuni ale țării. Elevii din mediile defavorizate au acces limitat la educație de calitate și la resursele necesare;
- starea sălilor de sport și a spațiilor de joacă
Sportul școlar, care ar trebui să fie un pilon al dezvoltării sănătoase pentru copii, este aproape inexistent. Multe școli nu au săli de sport adecvate, iar orele de educație fizică sunt fie insuficiente, fie tratate cu superficialitate. În pauze, elevii sunt adesea obligați să rămână în clase, lipsindu-le astfel posibilitatea de a se destinde și de a socializa în aer liber. Curțile școlilor românești sunt adesea într-o stare deplorabilă. Ele arată de parcă sunt părăsite, cu asfalt spart, lipsă de zone de joacă și fără natură. Sportul, care ar trebui să fie o componentă esențială a educației, este aproape inexistent în multe școli, în timp ce în țările civilizate mișcarea este prioritară. Lipsa de facilități sportive și de spații adecvate pentru activități fizice reflectă un sistem educațional care nu recunoaște importanța sportului pentru dezvoltarea holistică a copiilor. Profesorii de sport ar trebui să își dea demisia în bloc și să revină la ore când vor înțelege că sportul e materie prioritară. Această lipsă de mișcare contribuie la probleme de sănătate fizică și mentală, o situație care nu ar trebui să fie acceptabilă într-o țară care pretinde că se îngrijește de viitorul său;
- nevoia de reformă la testele de evaluareSistemul de evaluare și examenele naționale sunt adesea criticate pentru că sunt rigide și nu reflectă întotdeauna realitatea educațională și abilitățile reale ale elevilor. Mai nou, în ultimii ani, copiii sunt notați aproape exclusiv prin două-trei teste scrise, care sunt anunțate cu câteva zile înainte. Notele nu sunt, astfel, rezultatul unor ore de curs interactive, profesorul e un fel de guru care stă la catedră iar elevii doar mânuitorii unui pix care scrie mecanic edictele dascălilor. Ceea ce spune profesorul e literă de lege, elevul nu are voie să gândească, nu are voie să se abată cu un grad de la litera manualului, nu are voie să greșească printr-o abordare personală, în fond, printr-un exercițiu spre cunoaștere.
Ce spun profesorii
In cei doi ani de când Ligia Deca păstorește Educația „nu s-a schimbat nimic. Din punct de vedere material, școlile au nevoie de o infrastructură care să ajute copiii să se simtă cumva ca acasă. De doi ani de zile școala noastră e supusă amenajării printr-un proiect european, și încă se mai lucrează“. Problema de fond rămâne cum stăm cu „predarea“ la orele de curs. Dacă am scoate din bagajul lingvistic al învățământului acest termen care decide cum să decurgă o oră de clasă, adică dascălul să predea iar elevul să primească, să fie un receptor fidel al celui care predă, lucrurile ar sta cu totul altfel. „Programele școlare nu s-au îmbunătățit, reclamă același bagaj foarte mare de informație, pe care nu o poți fixa la clasă. Partea formativă e lăsată în continuare de izbeliște, deși în teorie România Educată a domnului Iohannis o aduce în prim-plan. Cum se spune, mai e mult până departe“.
Un exemplu elocvent in acest sens il reprezinta testul unui elev de liceu, înaintea susținerii examenului de maturitate. Subiectul – caracterizarea personajului Ilie Moromete. Doar câteva inserturi: „Domnul Moromete era un om rău, care își bătea băieții cu cureaua, dar pe Nilă nu îl bătea că îi era milă de el că era prost. O altă trăsătură avea că făcea mișto cu Cocoșilă în poiana lui Iocan despre dușmani. De asemenea, era misogin și râdea de soția lui Catrina că mergea tot timpul la biserică. Bolnavule de avere, cum i-a spus Moromete lui Paraschiv, vrea să spună că nu e indicat să ai prea mulți bani“.
Cam asta lasă în urmă, în mare, Klaus și Carmen Iohannis. Problemele sunt imense și complexe, dar și bula lor de lux și superficialitate este mare, iar vizibilitatea din ea spre popor e obturată de orgoliile unor aroganți ignoranți.
Intervențiile sotiei presedintelui, pentru susținerea educației, s-au rezumat la câteva apariții publice bine regizate și la tăcere când venea vorba de adevăratele probleme din școlile României. Mai degrabă, „prima doamna” s-a remarcat prin superficialitatea și ignoranța față de problemele reale ale învățământului, preferând să își etaleze genunchii dezgoliți, deștele de la picioare care evadau obraznice din sandale, și ținutele de lux, probabil spre deliciul soțului său.
Iar Iohannis…el s-a prezentat ca un lider modern și rafinat, dar asta pentru ca nu prea a vorbit. Știa ca dacă vorbește ne dăm seama care e treaba cu el. Iar adevărul este că nu i-a păsat absolut deloc de România Educată. A fost un slogan, pe interes. Iohannis a fost, în esență, în toți acești ani nefericiți, un figurant, si la propriu și la figurat.
Cei doi porumbei preocupați doar de propriile lor persoane, vor rămâne în istorie ca familia care a profitat de resurse nelimitate pentru a-si satisface, pana la nesimtire, propriile caracteristici care ii definesc: meschini, mercantili, ingamfati, trufasi, egocentrici, cruzime, razbunare, egoism, lacomie etc.
Va urma
