2025. Globalismul Progresist, o altă față a sistemelor totalitare. Astăzi, Sistemul comunist, un Globalism mai sălbatic!
Dacă imperialismul colonial a distrus popoare în numele „civilizației”, atunci comunismul a fost o moarte lentă în numele „egalității”. A fost o altă mască a totalitarismului, cu vorbe dulci, promisiuni mărețe și rezultate sângeroase.
A promis raiul pe pământ, ca și Globalismul din prezent, și a livrat un coșmar istoric: foamete, teroare, cenzură, lagăre, delațiune și minciună.
Comunismul nu a fost un proiect politic. A fost o religie laică impusă cu forța. O doctrină de laborator exportată de Moscova cu ajutorul tancurilor, Securității și Partidului.
Nu a fost o alternativă la capitalism, ci o caricatură sadică a justiției sociale, în care totul, cu excepția liderilor, era egal… în mizerie. Iar „clasa muncitoare” – invocată zi de zi în lozinci și discursuri – nu a condus niciodată nimic. A fost doar decorul unei dictaturi ideologice conduse de o elită coruptă, violentă și arogantă.
Comunismul a fost un sistem totalitar intern, care a anulat libertatea în numele egalității. A promis paradisul pe pământ și a livrat lagăre, cenzură, foamete și teroare.
În realitate, a înlocuit exploatarea capitalistă cu dictatura Partidului Unic, în care clasa muncitoare era doar o mască. Puterea era la vârf, la nomenclatură, la Securitate, la elitele ideologice, astăzi puterea se află în mîinile corporațiilor care decid ce mâncăm, unde locuim, ce facem și, în general, ne decid viața .
Lagărul roșu, un imperiu al suferinței colective!
De la Berlinul de Est la Phenian, de la București la Havana, de la Varșovia la Phnom Penh, lumea comunistă a fost un univers închis, în care individul nu conta. Existau doar mase, colective, mulțimi. Libertatea era o crimă. Gândirea liberă era o formă de trădare.
Sub Stalin, zeci de milioane au murit în foamete organizată, în lagărele Gulag, în epurări și execuții sumare. Sub Mao, Revoluția Culturală a însemnat milioane de morți, sinucideri forțate și distrugerea unei întregi civilizații.
În Cambodgia, regimul lui Pol Pot a exterminat un sfert din populație în numele purificării ideologice.
Comunismul a fost, în esență, o uzină a morții spirituale, în care omul trebuia transformat într-o rotiță obedientă, fără familie, fără Dumnezeu, fără tradiție, fără opinii proprii.
A fost prima dictatură care a încercat să creeze „omul nou”, o ființă fără rădăcini, fără memorie, fără trecut.
Sună cunoscut? Pentru cine privește atent, globalismul progresist de azi propune același model: ruperea omului de identitatea sa, distrugerea națiunii, dizolvarea valorilor, controlul gândirii prin algoritm, propagandă și teroare morală.
România, dictatura cu pâine raționalizată și cultul „geniului din Carpați”!
România nu a fost ocolită de acest cancer ideologic. Ba dimpotrivă, a fost unul dintre cele mai feroce regimuri comuniste din Europa de Est. Nicolae Ceaușescu a reușit performanța de a crea un amestec grotesc de stalinism, naționalism de fațadă și cult al personalității.
Poporul român a fost înfometat sistematic, umilit, supravegheat, pedepsit. În anii ’80, în plin „plan cincinal de suferință”, copiii mureau de frig în spitale, oamenii stăteau la cozi la pâine și carne, iar orice glumă spusă greșit se putea sfârși cu un dosar la Securitate.
Românii au trăit în întuneric, la propriu și la figurat. Iluminatul public era redus. Curentul electric era întrerupt la ore fixe. Cărțile erau cenzurate, iar revistele publicau aceleași ode deșarte.
Televiziunea avea două ore pe zi, dominate de figura lui Ceaușescu, omniprezent, omnipotent, omniscient. El dădea ploaia, el salva recolta, el vorbea în numele națiunii. În realitate, regimul său era o închisoare națională, în care granițele nu erau doar geografice, ci mentale.
Iar acest sistem nu se putea menține fără o rețea de teroare: Securitatea. O instituție care a ajuns să controleze fiecare aspect al vieții, de la angajare și educație, până la căsnicii, biserici și poezie. Un stat paralel al denunțătorilor, unde fratele își trăda sora, elevul își turna profesorul, iar prietenia devenea o armă cu două tăișuri.
În România, Ceaușescu a construit un regim grotesc, cu oameni flămânzi și cult al personalității. O dictatură care îți fura viața și libertatea în numele „poporului”. În Polonia, „Solidaritatea” a fost decimată ani la rând, sindicaliștii bătuți și arestați.
În Cehoslovacia, „Primăvara de la Praga” a fost înecată în sânge și tancuri sovietice în 1968. Ungaria, 1956: zeci de mii morți în stradă pentru că au vrut un guvern național.
Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, când sângele a curs pe caldarâm!
Dar România nu a fost un caz izolat. În Polonia, mișcarea „Solidaritatea”, prima mare revoltă sindicală reală din lagărul comunist, a fost reprimată cu bastoane, închisori și stare de urgență.
Lech Wałęsa și colegii săi au fost aruncați în celule, catalogați drept „agenți ai imperialismului”. Muncitorii care cereau drepturi au fost tratați ca dușmani ai poporului.
În Cehoslovacia, în 1968, „Primăvara de la Praga” a reprezentat o încercare timidă de umanizare a comunismului și a fost înecată în sânge și tancuri sovietice.
Peste 200.000 de soldați ai Pactului de la Varșovia au invadat o țară pașnică pentru că liderii săi visau la un socialism cu chip uman. Răspunsul Kremlinului: o demonstrație de forță care a lăsat în urmă morți, arestări și frică.
În Ungaria, în 1956, zeci de mii de oameni au ieșit în stradă cerând un guvern național, libertate și ieșirea din lagărul sovietic. Răspunsul fostei Uniuni Sovietice a fost prompt: tancuri, represiune, execuții.
Revoluția a fost zdrobită, iar peste 2.500 de maghiari au fost uciși în stradă. Sângele a fost prețul pentru visul de a trăi liberi.
Sistemele comuniste nu s-au reformat. Au fost învinse cu sânge și curaj!
Contrar miturilor moderne, regimurile comuniste nu au căzut pentru că s-au luminat la cap. Nu au devenit brusc raționale. Nu au ascultat glasul poporului.
Au căzut pentru că popoarele au refuzat să mai tacă, au ieșit în stradă, și-au riscat viața, au luptat cu mâinile goale împotriva gloanțelor.
În 1989, românii au murit în Timișoara, în București, în Cluj, la Sibiu. Nu pentru o pensie mai mare, ci pentru demnitate. Pentru libertate. Pentru a rupe lanțurile unei dictaturi care promitea egalitate și oferea în schimb teroare.
Libertatea nu a fost câștigată prin compromis. Nu s-a negociat cu Ceaușescu. Nu s-a făcut „dialog” cu Securitatea.
Sistemele totalitare nu se reformează. Se prăbușesc sub greutatea propriilor minciuni, dacă și numai dacă poporul are curajul să le înfrunte.
Lecția uitată: progresismul încearcă astăzi, ceea ce comunismul a ratat ieri!
Și totuși, după doar trei decenii, uităm. Astăzi, sub steagul „diversității”, „inclusivității” și „corectitudinii politice”, elitele progresiste reiau același proiect: uniformizarea gândirii, controlul exprimării, ștergerea identităților, centralizarea puterii.
Nu mai avem Partidul Comunist. Dar avem „consensul european”. Nu mai avem Securitatea, dar avem supraveghere digitală, inteligența artificială și algoritmi.
Nu mai avem Cântarea României, dar avem festivaluri ideologice în care e interzis să ieși din linia impusă.
Este același vis bolnav de control total. O lume fără disidenți, fără tradiție, fără memorie. O lume presupus „fericită” în care toți gândim la fel sau, dacă nu, suntem eliminați.
Concluzie: comunismul a căzut, dar visul tiraniei trăiește!
Sistemele comuniste nu au căzut pentru că s-au reformat, ci pentru că s-au prăbușit sub propria greutate și pentru că popoarele au avut curajul să le înfrunte.
Nimic nu a fost obținut prin compromis. Libertatea s-a câștigat cu sânge. Și lecția este clară: sistemele totalitare nu se predau. Trebuie înfruntate.
Sistemul comunist s-a prăbușit cu zgomot, cu sânge, cu durere. Dar ideea totalitară, boala puterii absolute, nu a murit. Ea s-a transformat. A trecut dinspre est înspre vest.
Dinspre Partid înspre forumuri internaționale de tipul Forumului Mondial Economic de la Davos. Dinspre tancuri înspre norme europene. Dinspre teroare fizică înspre teroare morală și economică.
Iar lecția rămâne valabilă: sistemele opresive nu cedează de bunăvoie. Trebuie înfruntate. Fără iluzii. Fără ezitări. Cu luciditate și curaj.
Pentru că, altfel, coșmarul de ieri va deveni din nou realitatea de mâine.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
