2025. Salrom: Când mafia politică sapă groapa resurselor naționale! Statul paralel, groparul României!
Praidul moare, impostorii prosperă. 600 de funcționari la suprafață, 60 de mineri în subteran. Când sinecurile îngroapă mina de sare de la Praid. Inflație de șefi la Salrom: 4 directori generali, 3 directori economici și 2 directori ”de turism”.
Introducere. Salrom – de la companie strategică la simbol al imposturii de stat!
În România, puține companii de stat au reușit performanța de a coborî atât de abrupt de la statutul de entitate strategică la cel de exemplu perfect de incompetență, impostură și jaf instituționalizat.
Una dintre acestea este Salrom SA – Societatea Națională a Sării, operatorul național care administrează și exploatează cele mai mari resurse saline ale țării, inclusiv Salina Praid.
Ce ar fi trebuit să fie un motor economic, un furnizor de venituri constante la buget și un vector de dezvoltare turistică regională s-a transformat într-o măcelărie politică, în care funcțiile sunt împărțite pe bază de carnet de partid, iar competența este facultativă.
În plin scandal declanșat de prăbușirea activității de la Salina Praid, au ieșit la iveală zeci de anomalii care definesc modul în care funcționează această companie de stat.
Primele semnale au venit din partea angajaților și a sindicatelor, care au reclamat subfinanțarea cronică, lipsa echipamentelor moderne, condiții de muncă periculoase și dezinteres total din partea conducerii centrale. În paralel, mass-media a început să dezvăluie un adevărat puzzle de impostură administrativă.
Salrom S.A. funcționează cu un Consiliu de Administrație format din 14 membri, dintre care cei mai mulți nu au nicio legătură cu exploatarea resurselor naturale, cu managementul economic sau cu administrația publică.
Toți au fost numiți politic. Mai departe, conducerea executivă este formată din nu mai puțin de 21 de directori, toți cu lefuri consistente, unii dintre ei fără CV-uri publice sau cu CV-uri dispărute subit de pe site-ul companiei imediat ce a izbucnit scandalul de la Praid.
Dar adevărata aberație apare atunci când descoperim că Salrom are 4 directori generali, 3 directori economici, 2 directori comerciali și 2 directori „de turism”, toți activi simultan.
O întreagă piramidă de șefi care încasează bani publici, dar care nu oferă nicio explicație despre managementul dezastruos al unei resurse strategice. În paralel, peste 600 de angajați sunt înregistrați la sediul din București, în timp ce salina propriu-zisă de la Praid operează cu doar 60-70 de muncitori.
În loc să reformeze, conducerea se ascunde. În loc să își asume responsabilitatea, își șterge urmele. În loc să răspundă apelului la demisie lansat de vicepremierul Tanczos Barna, directorii se prefac că nu înțeleg cine anume trebuie să plece – pentru că sunt prea mulți, prea irelevanți, prea bine ancorați în sistem.
Acest material nu este doar o radiografie a unei crize. Este o demascare sistematică a unei rețele de impostori politici care au confiscat o companie de stat și au transformat-o într-un azil de sinecuri și incompetență.
Salrom e doar vârful aisbergului. Sub el, zac alte sute de structuri parazitare care funcționează exact la fel: bani publici pentru incompetenți cu sprijin politic.
Cazul Salrom trebuie citit nu doar ca un scandal izolat, ci ca simbol al falimentului moral și administrativ al României actuale. Iar ceea ce urmează în paginile de mai jos este doar începutul.
Capitolul I. Anatomia haosului de la Salrom – o caracatiță administrativă plină de directori
La Salrom, nu mai vorbim de o companie de stat, ci de o structură mafiotă cu tentacule birocratice. O entitate care înghite bani publici și scuipă haos administrativ.
În loc de transparență și eficiență, avem patru directori generali, trei directori economici, doi directori comerciali și doi directori „de turism”.
Da, ați citit bine. Nu e o glumă. Este realitatea aberantă a unei companii care administrează resurse strategice ale statului român – sarea.
Toți acești directori sunt plătiți cu lefuri de peste 10.000 de lei lunar, în timp ce în subteran, la Salina Praid, minerii trag de utilaje defecte și aer irespirabil.
Într-o societate normală, un astfel de sistem ar fi fost dinamitat de anchete, concedieri, reforme. În România, sistemul este consolidat de numiri politice, pile și falsuri în CV-uri.
Capitolul II. Salina Praid moare. Directorii de la București prosperă.
În timp ce la Praid zeci de muncitori își riscă zilnic sănătatea în condiții mizerabile, la sediul central Salrom din București se odihnesc 600 de angajați care plimbă hârtii dintr-un birou în altul.
Așa a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor, cu o stupoare jucată, de parcă n-ar fi știut că partidul său controlează o parte din numirile de acolo.
„Minele de sare nu sunt în București… Ce fac cei 600 de angajați?”, întreba retoric Hunor.
Dar nu s-a limitat la întrebări. A urmat Tanczos Barna, vicepremier UDMR, care a cerut demisiile directorilor de la Salrom. Problema? N-a demisionat niciunul. De ce? Simplu: sunt atât de mulți, încât nimeni nu știe cine, de fapt, ar trebui să plece. Patru directori generali? Care să fie responsabilul?
În același timp, scandalul de la Salina Praid se adâncește. Salina e în pragul colapsului, dar Salrom funcționează ca un colhoz modern cu titulaturi bombastice și mii de lei în buzunarele „specialiștilor” în turism, sare și sinecuri.
Capitolul III. Generalul Mugurel Vasile – expert în anticorupție fără niciun corupt prins.
În acest balet grotesc de funcții inventate, își face loc și un personaj sinistru: Generalul în rezervă Mugurel Vasile, fost ofițer de informații militare.
Ce face el la Salrom? Are o funcție special creată pentru el imediat după trecerea în rezervă – „expert anticorupție”. O sinecură în toată regula, pentru că însuși generalul recunoaște, senin, că n-a prins niciun corupt în compania în care se fură pe față.
Avem de-a face cu o glumă sinistră: statul creează o funcție specială pentru un general care să combată corupția, dar care nu vede nicio ilegalitate în compania aflată în pragul falimentului, cu directori multipli și CV-uri dispărute. În fapt, el e acolo pentru a tăcea și a încuviința.
Capitolul IV. Reacții politice – ipocrizia UDMR și complicitatea tăcută!
În loc să-și asume că Salrom e o cloacă creată de sistemul politic, Tanczos Barna și Kelemen Hunor mimează indignarea. Dar nimeni nu-și cere scuze. Nimeni nu demisionează. Nimeni nu merge la Praid. Nicio anchetă nu e pornită. Doar vorbe, fluturate în fața camerelor.
Aceasta este România de azi: când sistemul își miroase propria mizerie, tot el o declară „inadmisibilă”, dar nu face nimic s-o curețe. În realitate, o protejează.
Capitolul V. Concluzie – Salrom, stat în stat, model de jaf organizat.
Ce avem în față este un model standard de corupție instituționalizată. Salrom nu e doar o companie – e o mini-replică a statului eșuat. Cu directori inutili, cu sinecuriști cu epoleți, cu funcții inventate și reacții politice prefăcute.
În timp ce minerii trag să supraviețuiască în Praid, la București, 600 de angajați plimbă hârtii. În timp ce salina e în colaps, directorii își șterg CV-urile și își păstrează privilegiile.
Acest sistem nu mai poate fi reformat. Trebuie demontat piesă cu piesă. Iar primul pas e să-i spunem pe nume: hoți cu legitimație de stat, impostori în funcții plătite din banul public, gropari ai economiei reale.
Iar Praidul? Moare încet. Nu din lipsă de sare. Ci din prea multă nesimțire la vârf.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.