Partea a II a
Tragedia unora, îmbogățirea altora
La 3 zile după tragedie, când morții de abia fususeră puși în groapă, Carmen și Klaus Johannis, împreună cu o familie de canadieni, s-au prezentat la poarta Mioarei Iliuț. “Ne-au cerut să dăm spre adopție cei 3 copii rămași orfani, că o să le fie mult mai bine în Canada. Eu eram cu băiatul meu în brațe și mi-au cerut să- l dau și pe el, că noi suntem săraci, că nu avem ce să le dăm de mâncare. Dar noi aveam tot ce ne trebuia: 6 camere de locuit, 2 cai, 2 porci”, ne-a mai spus Mioara Iliuț.
Ea ne-a relatat că s-a speriat că-i ia copilul: “Carmen Johannis mi-a luat copilul în brațe și era foarte încântată pentru că era cu bucle blonde. Avea toate informațiile necesare. Știa că sunt în divorț și insista că nu am cu ce să-l cresc. Am scăpat de ei în ziua aceea. Dar apoi au venit la noi în fiecare zi și insistau să le dăm nepoții spre adopție, să le dăm certificatele de naștere ale copiilor. Pe Mica (mama) au mințit-o că și ei a avut un copil și l-au dat spre adopție, că ii era mai bine în Canada. Am aflat târziu că soții Johannis nu au avut copii”, ne mai povestește doamna Iliuț.
Rețeaua
În scenă intră un alt personaj, care, după câte se pare, făcea parte din rețeaua lui Johannis de trafic de copii. Este vorba despre un vecin de bloc, unul Mitea Ioan, cel care l-a informat pe Klaus Johannis de moartea soților Iliuț. Mitea era rudă cu cuscra bătrânei Iliuț, adică cu mama femeii ucise. “Cuscra era o femeie rea. Nu –i dorea pe copii la ea acasă pentru că erau foarte gălăgioși, iar aia mică făcea pe ea. Cuscra i-a însoțit permanent pe soții Johannis, făcând scandal să le dăm copiii canadienilor. Cand s-a pus problema ca o verișoara de-a mea să-i adopte, au alungat-o cu pietre”, susține Mioara Iliuț.
Din păcate, după numeroase insistențe, după vizite făcute în fiecare zi de Klaus și Carmen Johannis acasă la copii, pe strada Râul Caselor, nr. 1139, bunica copiilor (Maria Iliuț) a cedat și și-a dat consimțământul pentru adopție. Inițial, canadienii nu au vrut decât doi dintre ei, pe cea mică nu o vroiau pentru că era puțin retardată, făcea pe ea în pat. “Mica le-a spus că dacă vor, doar pe toți trei, că nu vrea să-i despartă”.
Două zile, atât a durat să fie întocmit dosarul de înfiere a celor 3 copii. Totul era pus la punct. La nici două luni, Tribunalul Județean Sibiu prin sentința civilă nr.13/1990, a eliberat certificatul de adopție pe numele cetățenilor canadieni, Lalande Alain Roger și Lalande Arlene Dianne.
Din sentință aflăm că pe lângă cei trei copii ai familiei Iliuț (Vasile- 5 ani, Elena Maria- 7 ani și Anca -3 ani) canadienii, prin intermediul lui Carmen și Klaus Johannis, au mai adoptat un copil de 4 luni, pe nume Scultelnicu Anda Maria din Sibiu. Potrivit unor surse sibiene, Anda Maria, fiind prea mică pentru a fi scoasă din țară (trebuia să aibă cel puțin 1 an), ar fi rămas până la vârsta potrivită acasă la Johannis, undeva la bloc. Mama bebelușului, stabilită la Tălmaciu, refuză să mai vorbească despre abandonarea copilului său, deoarece, fiind recăsătorită, nu dorește ca soțul său să afle de această dramă.
Complicitatea instanței
În sentița dată, Tribunalul Sibiu conchide că înfietorii pot asigura minorilor înfiați condiții optime pentru întreținerea și creșterea copiilor.
O decizie judecătorească cel puțin suspectă, chiar ținând cont de acele vremuri tulburi, imediat după Revoluție. În primul rând putem ridica un semn de întrebare legat de perioada extrem de mică în care s-a întocmit dosarul de adopție, avand in vedre ca părinții micuților au murit pe 11 iunie, iar sentința definitivă pentru adopție s-a dat pe 14 august 1990.
Ciudat este cum au reușit autoritățile să întocmească dosarul social al părinților adoptivi, luându-se în considerarea doar actele depuse la dosar de soții canadieni (cine le-a verificat autenticitatea?) care au demonstrat că au o situație materială bună, că sunt sănătoși fizic și psihic, că există o motivație solidă pentru această adopție.
Cu atât mai dubioasă este decizia judecătorească, în privința așa zisei motivații serioase introduse la dosar de soții canadieni, cu cât cei doi aveau deja doi copii. Oare de ce mai vroiau să adopte încă patru? În general, cea mai bună motivație acceptată de legislația românească și internațională este dorința unor părinți de a adopta un copil în condițiile în care nu pot avea unul din cauze de sănătate (infertilitate, lipsă de virilitate). De aceea ne putem întreba, oare de ce nu au adoptat copiii familia Johannis, știut fiind faptul că domnul presedinte este steril?
Bunicii copiilor susțin că profesoara Johannis le-a cerut contractul de adoptie și nu l-a mai înapoiat.
Traficarea copiilor=20 000 de dolari
Singura explicație, susținută de sursele noastre, este motivația financiară, ei încasând 20 000 de dolari (vezi articolele publicate de Justițiarul). Klaus Johannnis, a recunoscut în anul 2000, când a candidat pentru primul mandat de primar al Sibiului, că a primit cadouri de la familia canadiană. Dar și așa, legea adopțiilor din 1990 interzicea primirea de foloase necuvenite din procese de adopții de copii. Interesant este faptul că și azi (august 2014) apare în declarația de avere a lui Johannnis suma de 9000 de dolari, depusă la bancă din 1990. De unde avea oare acești bani, el fiind la acea vreme un simplu profesor de fizică, soția lui, profesoară de engleză, iar părinții săi erau doar simpli muncitori? Mai mult, în 1992 , potrivit Justitiarul.ro, Klaus Johannis își cumpără prima casă (din cele 6 adeținute în prezent), cu 75 000 de mărci germane.
Va urma.
