2025. „30 de miliarde de Euro cheltuiți pe….nimic. Programul guvernului Bolojan, în totală contradicție cu interesele poporului român”.
Capitolul I – România putea fi salvată de 5 ori în primul semestru al anului 2025, dar guvernul a ales să nu facă nimic pentru popor. A ales să transforme criza în oportunitate pentru sine și pentru cei conectați la putere.
Cifrele care condamnă: statul cheltuie de cinci ori mai mult decât gaura bugetară.
Când vine vorba de bani publici, guvernanții se transformă în mari contabili ai sărăciei. Ne spun că „nu sunt bani de salarii”, că „trebuie tăiate cheltuieli”, că „austeritatea e singura soluție”.
Dar realitatea din documentele oficiale arată exact opusul: statul a risipit 30 de miliarde de euro pe licitații publice în doar șase luni. Da, ați citit bine – 30 de miliarde de euro, adică 150 de miliarde de lei, s-au evaporat prin achiziții de bunuri, lucrări și servicii.
Cifra devine grotescă atunci când o comparăm cu „gaura bugetară” de 30 de miliarde de lei care a fost folosită drept justificare pentru declanșarea austerității.
Practic, ceea ce statul a spart în primele șase luni este de cinci ori mai mult decât gaura pentru care ni se cere acum să strângem cureaua, să acceptăm tăieri, blocări de programe și renunțări.
Potrivit Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, în semestrul I 2025 au fost organizate:
- 513 licitații pentru bunuri, cu o valoare totală de 56,47 miliarde de lei;
- 488 licitații pentru lucrări, însumând 80,74 miliarde de lei;
- 861 licitații pentru servicii, cu o valoare de 13,63 miliarde de lei.
Ce înseamnă toate acestea? Înseamnă că, în timp ce oamenii sunt mințiți cu „nu sunt bani”, în timp ce spitalele gem de lipsuri, școlile cad peste copii și drumurile ucid prin nepăsare, banii publici curg în valuri către firmele de partid și contractele cu dedicație.
Să facem un exercițiu simplu: cu doar o treime din acești bani, România și-ar fi putut acoperi integral deficitul bugetar. Cu o altă treime, ar fi putut construi spitale regionale promise de 20 de ani.
Cu restul, ar fi putut investi în infrastructura critică, în modernizarea școlilor, în energie, în agricultură. Dar nu, acești bani nu s-au dus spre redresarea României, ci spre menținerea la putere a unei caste politice și a clientelei sale economice.
Mai mult, numărul licitațiilor a scăzut față de anul trecut (de la 17.368 la 12.862), ceea ce arată că banii nu s-au împuținat, ci doar au fost concentrați în mai puține contracte, adică în tunuri mai mari, mai grase, mai vizibile pentru cine are ochi să vadă.
Austeritatea e doar pentru cetățean – pentru profesorul căruia i se taie sporul, pentru medicul care nu primește dotări, pentru pensionarul care vede cum i se amână indexarea. Pentru „băieții deștepți” din jurul partidelor, însă, austeritatea se transformă în belșug.
Iar dacă aceste cifre nu sunt dovada clară a minciunii, atunci ce altceva ar putea fi?
Statul spală milioane pe clientelă, nu pe oameni.
–30 de miliarde de euro sparte în 6 luni.
Statul a cheltuit — fără remușcări — 150 miliarde de lei, adică 30 de miliarde de euro pe achiziții publice, în primele șase luni ale anului. În același timp, deficitul bugetar – pretext pentru austeritate – e de doar 30 miliarde de lei. Adică ai un cash-flow de urgență, dar tu bagi… de cinci ori mai mult.
-Tunuri uriașe sub acoperirea procedurii SEAP.
Notă: SEAP este o platformă electronică care asigură transparența procesului și procedurilor de achiziții publice. Prin intermediul platformei SEAP, autoritățile publice își achiziționează, prin mijloace electronice, bunuri si servicii necesare desfășurării activității sau lucrări pentru unitatea administrativă în cauză.
Din 17.368 de licitații anul trecut, în acest an au rămas doar 12.862 — dar cu valoare mult mai mare per contract. Asta înseamnă că statul nu a subcontractat mai mult, ci a dat mai mult către mai puțini, centralizând banii în mega-contracte big-time.
Exemple de licitații uriașe (și cum, poate, nu erau tocmai urgente).
- Pușcării în Prahova și Buzău — construcția a două penitenciare cu standard european, un monstru cu 1.900 de locuri, cost estimat: 640 milioane de lei, finanțat din împrumut CE. Când țara zace de nevoi sociale, tu pui bani pe ziduri de închisoare? Cotidianul RO
- Portofoliu de mega-contracte
- Ministerul Energiei – parc fotovoltaic la Rovinari.
- Portul Constanța – instalații electrice.
- CFR – refacere infrastructură.
- Turcii obțin proiecte de peste 2,5 miliarde lei.
Notează: doar 20% din contracte sunt investiții reale, restul 80% în bunuri și servicii (funcționarea statului, nu modernizare) Libertatea
- Top autorități cu contracte de miliarde
- CNI Rutier S.A.: 11,4 miliarde lei.
- Municipiul Iași: 5,7 miliarde lei!
- Cluj-Napoca: 5 miliarde lei.
- CFR SA: 2 miliarde lei.
- Spitalul Fundeni, SF-Spiridon Iași, Administrația Fondului Funciar: sute de milioane de lei fiecare. Asta înseamnă licitații supradimensionate, concentrate, greu de justificat. ro
- Mega-tunuri din trimestrul precedent
- Obuziere 155 mm: 4,6 miliarde lei (pentru armament, notă că-i nevoie?).
- Reabilitarea liniei ferate Brașov–Simeria: 2,94 miliarde lei.
- Conductă gaz natural Marea Neagră – Podișor: 1,65 miliarde lei.
- Reabilitare imobile rezidențiale – Sectorul 4: 1,5 miliarde lei, Sectorul 3: 1 miliard lei. Asta e modul în care sunt „redistribuiți” banii publici, nu spre infrastructură socială, ci contracte masive. LinkedIn România
Erau necesare? Sau doar carne de tun pentru clientele politice?
- Pușcăria din Ploiești: „ne trebuie!”, poate își spune administrația – dar când spitalele nu sunt funcționale, educația e la pământ, iar oamenii pleacă pe capete, să faci pușcărie mare e ridicol.
- Portul, energia, fotovoltaicul: teoretic, sunt investiții în infrastructură. Dar cine sunt beneficiarii? Turcii care primesc miliarde, firme abonate la portofoliu, fără transparență. Investițiile sunt reale, dar pentru cine?
- Armament, conducte, reabilitări – toate în miliarde: sunt proiecte mari, elitiste. Un stat responsabil le rulează, le justifică, le urmărește. Guvernul Bolojan le pompează ca să arate că… face ceva. Nu contează că țara se împrumută, creșterea e subțire, datoria explodează.
Pista de biciclete din Iași – lux cu milioane, în timp ce ministerele nu-și pot plăti angajații.
Un exemplu perfect al acestei absurdități este Iașiul. În timp ce ministrul Economiei recunoaște public că mai multe ministere nu au bani pentru salarii, la Iași se organizează o licitație de 11 milioane de lei pentru o pistă de biciclete prin pădure.
Da, exact: în plină austeritate, în plină criză, când profesorii, medicii și funcționarii sunt amenințați cu tăieri, autoritățile găsesc bani pentru o pistă de agrement.
Cum să justifici o asemenea cheltuială când spitalele se zbat fără resurse, când România plătește amenzi usturătoare pentru poluare, iar școlile nu au bani nici de manuale?
Răspunsul este simplu și dureros: nu există interes pentru prioritățile reale ale românilor. Există doar contracte prin care banii publici pot fi sifonați rapid, prin proiecte de vitrină.
Asta este austeritatea marca Bolojan: bici pentru popor, dar lux și contracte pentru clientelă.
Concluzie Capitolul I.
Austeritatea nu e o politică, e o mascaradă. România e jefuită la nivel macro: contracte de miliarde în timp ce profesorii își aduc scaune de acasă, medicii împrumută echipamente, pensionarii așteaptă indexări. Țara nu e redresată, e abuzată.
Capitolul II – „Anghel Saligny”: promisiuni pe datorie, realitate pe datorii.
Premierul Ilie Bolojan a recunoscut, cu seninătatea celui care nu înțelege gravitatea momentului, că programul „Anghel Saligny” a fost pornit fără niciun calcul real al resurselor financiare.
Mai clar: au semnat contracte de peste 52 de miliarde de lei, au plătit doar jumătate, iar pentru restul… nu mai există bani.
În fiecare localitate, guvernul s-a grăbit să facă poze cu asfaltări, cu rețele de apă și canalizare, cu gaze trase „pentru popor”. Imaginea era frumoasă: toată România „intra în modernitate”.
Dar ce au uitat să spună a fost că toate aceste lucrări sunt pe datorie, că nu există resurse pentru a plăti constructorii în termen de 2-3 ani.
Ce a făcut guvernul Bolojan acum? Exact ce fac toți contabilii de prăbușire: au oprit semnarea de contracte noi și au anunțat că plățile existente vor fi eșalonate pe trei ani.
Cu alte cuvinte, șantiere începute care vor rămâne abandonate, constructori care nu își primesc banii, primării sufocate de datorii și comunități întregi condamnate să privească, ani la rând, lucrări lăsate în paragină.
Și totuși, în timp ce premierul anunță „stop joc”, pe SEAP continuă să curgă licitații finanțate prin „Saligny”.
Primarii se grăbesc să bage proiecte la cheltuială înainte ca guvernul să închidă robinetul. O goană după ultimele firimituri, într-o țară care deja nu mai are bani nici pentru salariile funcționarilor.
Ce înseamnă asta, de fapt? Că România nu are un plan de dezvoltare, are doar un plan de îndatorare. Guvernul a pus pe umerii poporului zeci de miliarde de lei în promisiuni de hârtie, fără acoperire reală.
„Anghel Saligny” nu e un program de modernizare. E un balon de săpun umflat cu bani pe datorie, care acum se sparge peste capul românilor.
Capitolul III – PNRR, sacrificat pe altarul austerității.
După „tunurile” de la licitații și haosul din „Anghel Saligny”, guvernul Bolojan își îndreaptă furia asupra Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – exact fondurile europene care ar fi putut salva România din ghearele stagnării economice.
Guvernul discută deja o ordonanță de urgență prin care:
- contractele aflate în stadii incipiente sunt denunțate unilateral;
- pentru cele mai avansate va fi nevoie de aviz special de la Executiv;
- contractele pentru care nu s-au inițiat proceduri de atribuire vor fi suspendate pur și simplu.
Motivarea? „Supracontractare” și „risc fiscal sistemic”. Traducerea: nu avem bani, deci blocăm investițiile care ar fi trebuit să modernizeze România, în timp ce miliarde au fost deja aruncate pe contracte neesențiale, lux și clientelă politică.
Practic, România renunță la șansa unei redresări adevărate, în timp ce statul pompează fonduri pentru piste de biciclete, parcuri fotovoltaice și construcții de pușcării.
În loc să stimuleze economie reală, infrastructură socială sau sănătate, guvernul alege să transforme fondurile europene într-un instrument de austeritate și blocaj administrativ.
Rezultatul? Poporul plătește:
- ministrul Economiei recunoaște lipsa banilor pentru salarii;
- investițiile reale în sănătate, educație și mediu rămân amânate;
- România pierde miliarde din fonduri europene, fiind condamnată să își caute singură ieșirea din criză.
PNRR, care putea fi coloana vertebrală a redresării economice, este acum victima propriului guvern, tăiat și mutilat pe altarul austerității politice și al obedienței față de clientelă.
Concluzia dură: în loc să ridice România, guvernul Bolojan o îngroapă în datorii, blocaje și risipă, demonstrând că interesul poporului nu se află nicăieri pe agenda lor.
Concluzie finală! România abandonată: austeritate pentru popor, lux pentru clientelă!
„Ilie Bolojan nu conduce România pentru români, ci împotriva lor – cu un program de guvernare care sabotează viitorul și condamnă poporul la sărăcie, pentru ca alții să-și umple buzunarele.”
România anului 2025 nu e victima unei crize inevitabile, ci a unui plan cinic, pus în aplicare cu sânge rece de guvernanții care pretind că ne salvează.
Cifrele sunt implacabile: în primul semestru, statul a spart 150 de miliarde de lei, adică 30 de miliarde de euro, pe achiziții publice.
Cum e posibil ca, pe de o parte, să ni se spună că „nu sunt bani de salarii”, iar pe de altă parte să curgă licitații pentru asfaltări electorale, piste de biciclete și lucrări fără acoperire financiară?
Răspunsul e simplu și dur: guvernanții nu vor redresarea României. Ei execută alte ordine, dictate din afara țării și în totală contradicție cu interesele poporului român.
Premierul Ilie Bolojan anunță oprirea programului „Anghel Saligny”, dar în același timp pe SEAP apar noi licitații finanțate prin acest program.
Ministerele anunță că nu mai au bani de salarii, dar se găsesc 11 milioane de lei pentru o pistă de biciclete prin pădure la Iași. Economia abia respiră, cu o creștere de 0,3%, în timp ce datoria externă explodează.
Acest guvern nu are ca obiectiv dezvoltarea, ci falimentul controlat al țării. România e împinsă spre prăpastie, iar austeritatea devine doar biciul aplicat românilor de rând, în timp ce rețelele de interese sug bani publici cu o nesimțire uluitoare.
Privind tabloul complet, nu rămâne decât un singur adevăr: guvernul Bolojan nu vrea redresarea României. Tot ceea ce face este calculat pentru protejarea clientelei politice și a contractorilor de partid, în timp ce poporul este strâns la maximum prin tăieri, salarii întârziate și amenințarea recesiunii.
- 30 de miliarde de euro cheltuiți pe achiziții publice inutile, în timp ce ministerele nu au bani pentru salarii.
- Programul „Anghel Saligny”: mii de contracte, promisiuni în fiecare localitate, dar fără bani reali pentru plăți și finalizarea lucrărilor.
- PNRR blocat: exact fondurile care puteau moderniza România sunt tăiate, suspendate și mutate pe hârtie, ca să fie folosite ca justificare pentru austeritate.
Rezultatul este o țară prinsă între două lumi: poporul român sufocă sub austeritate și lipsuri, iar statul pompează miliarde pe proiecte de imagine, piste de biciclete de lux și contracte supraevaluate pentru firme abonate la portofoliu.
Aceasta nu este redresare, este jaful cu zâmbet politicos, iar România plătește factura. Guvernul Bolojan demonstrează, fără echivoc, că interesele românilor nu contează. Prioritatea lor este clientela, imaginea și contractele – nu viitorul țării.
Mesajul este clar: austeritate pentru cetățeni, lux și risipă pentru guvernanți. Iar poporul român este condamnat să suporte consecințele.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
