2025. Apusul unui impostor: Macron îngroapă Franța și zguduie Europa!
Motto: „Istoria nu iartă aroganța celor care cred că pot conduce popoarele ca pe niște cifre. Macron a uitat acest adevăr. Iar când un împărat gol cade, se ridică națiunile pe care le-a disprețuit.”
Franța se clatină din temelii. Macron, arhitectul unei catastrofe reale!
Franța, odinioară „inima Europei”, a ajuns un bolnav politic în fază terminală, iar medicul care i-a prescris tratamentul greșit poartă un nume: Emmanuel Macron.
Când un președinte fabricat în laboratoarele Bruxelles-ului ajunge să conducă o țară cu mândria și tradiția Franței, rezultatul nu putea fi altul decât haosul total.
Cinci guverne schimbate în doi ani, o Adunare Națională dizolvată din vanitate, un popor divizat, o economie retrogradată și un lider care vorbește despre „democrație” în timp ce o dinamitează chiar din interior.
Macron nu mai este liderul „proiectului european”, ci simbolul putreziciunii sale. Omul care se visa „Napoleonul modern al Uniunii Europene” a ajuns un funcționar globalist, fără autoritate și fără sprijin, un personaj respins și acasă, și la Washington.
Sub pretextul apărării „valorilor democratice”, Macron a trădat tot ce înseamnă libertate, identitate și suveranitate. Iar prăbușirea sa nu e doar o dramă internă franceză – este semnalul că întregul edificiu european clădit pe minciună începe să crape.
Pentru România, dependentă economic, militar și politic de deciziile Parisului și ale Bruxelles-ului, colapsul Franței înseamnă un cutremur real. Fiecare gest haotic al lui Macron lovește în stabilitatea noastră.
Arogant, isteric și complet rupt de realitate, președintele francez joacă la ruletă nu doar viitorul țării sale, ci și al continentului.
Capitolul I – Un lider fabricat în laboratoarele Bruxelles-ului – ascensiune, iluzii și greșeli monumentale.
Emmanuel Macron nu a fost niciodată un lider născut din poporul francez. A fost un produs de laborator politic, croit la Paris și rafinat la Bruxelles, cu ambiția de a deveni icoana progresismului european.
În spatele imaginii de „vizionar reformator” s-a ascuns de la început un ambițios servil al marilor corporații și al birocrației de la Bruxelles. Crescut în umbra băncii Rothschild & Cie, unde a învățat nu cum să conducă o națiune, ci cum să învârtă miliarde, Macron a fost promovat ca „salvatorul Europei”. În realitate, a fost doar un instrument docil al sistemului financiar global.
Ascensiunea lui a fost o operațiune de PR perfect orchestrată: imagine de „independent”, partid creat peste noapte, „En Marche!”, și o propagandă mediatică fără precedent.
Însă odată ajuns la putere, „reformatorul” s-a dovedit un demagog. Sub el, Franța a fost zguduită de mișcarea vestelor galbene, de proteste anti-inflație, de greve istorice ale sindicatelor și de o furie populară care nu mai are precedent de la Revoluția Franceză. Macron nu a înțeles niciodată poporul pe care pretinde că îl reprezintă.
În loc să guverneze pentru francezi, a guvernat pentru elite. În loc să apere industria națională, a favorizat multinaționalele și companiile de armament.
A umilit agricultorii, a sufocat clasa de mijloc cu taxe și a impus o agendă ideologică Woke, străină de cultura franceză. A fost suficient un pas greșit – dizolvarea Adunării Naționale în 2024 – pentru ca întreaga sa construcție politică să se prăbușească. A crezut că va obține o majoritate confortabilă. A obținut haosul total.
Macron s-a înconjurat de politicieni mediocri și de foști tehnocrați lipsiți de legitimitate democratică. Michel Barnier, François Bayrou și Sébastien Lecornu – trei guverne în mai puțin de un an. Toate au căzut sub propria greutate.
Într-o țară în care tradiția dezbaterii și a democrației era sacrosanctă, Macron a impus prin decret și prin aroganță un regim prezidențial autoritar. În loc de consens, a adus teroare legislativă.
Rezultatul? O Franță sfâșiată între extrema stângă a lui Mélenchon și extrema dreaptă a lui Le Pen, cu un centru politic pulverizat. O societate divizată între Parisul globalist și provincia care nu mai crede în promisiuni. O țară care nu mai ascultă de președintele ei.
Cei care l-au creat pe Macron în laboratoarele europene visau la un lider modern, tânăr, dinamic, capabil să reanimeze visul federalist. Au obținut opusul: un politician arogant, slab, discreditat și detestat de propriul popor. Emmanuel Macron nu a fost „motorul Europei”, ci detonatorul care a declanșat implozia sistemului.
Capitolul II – De la Paris la București: cum falimentul politic al lui Macron trage după el și România.
Când o țară ca Franța, membru fondator al Uniunii Europene și al NATO, se prăbușește politic și economic, undele de șoc se propagă până în cel mai mic colț al continentului.
România, aflată de ani buni în poziția de colonie economică și militară a Occidentului, nu are cum să scape neatinsă. Iar Emmanuel Macron, prin deciziile sale catastrofale, a reușit să transforme Franța dintr-un garant al stabilității europene într-un factor major de risc.
În doar câțiva ani, Macron a distrus echilibrul intern francez și, odată cu el, credibilitatea Europei. A dizolvat Adunarea Națională într-un moment de fragilitate politică, a schimbat guvernele ca pe mănuși, și a adus Franța într-o stare de instabilitate permanentă.
În prezent, există trei blocuri ireconciliabile în Parlament: stânga anarhică a lui Mélenchon, centrul discreditat al lui Macron și dreapta radicală a lui Le Pen. Iar între ele – o prăpastie.
Această fractură nu este doar franceză. Este europeană. Toată arhitectura Uniunii Europene, bazată pe axa franco-germană, se clatină odată cu slăbirea Parisului. Germania, prinsă în criză industrială și energetică, nu mai are forța de lider.
Franța, epuizată și falimentară, a pierdut autoritatea morală și politică. Rezultatul: un Bruxelles haotic, un NATO dezorientat și o Europă care se mișcă în derivă, sub umbrela unei Americi tot mai pragmatice.
Pentru România, această prăbușire are consecințe directe. Franța este națiune-cadru pentru Grupul de Luptă NATO dislocat la Cincu. Mii de soldați francezi staționează pe teritoriul nostru, în numele „apărării flancului estic”.
Dar ce se întâmplă când țara care îi trimite e în colaps politic, cu un președinte izolat și contestat? Răspunsul e simplu: garanțiile devin hârtie moartă.
Expertul Sergiu Mișcoiu avertiza clar: „Dacă direcția euroatlantică a Franței va fi pusă sub semnul întrebării, atunci lucrurile se pot schimba mai devreme decât credem”.
Altfel spus, dacă mâine Le Pen ajunge la putere sau dacă Macron pierde complet controlul, trupele franceze pot fi retrase, iar România rămâne descoperită militar.
Și nu e doar o chestiune militară. E o chestiune economică. Franța este al treilea investitor străin în România, cu peste 12,9 miliarde de euro investiții și peste 125.000 de locuri de muncă.
Renault, Dacia, Orange, Carrefour, Engie – giganți francezi care domină sectoare cheie ale economiei noastre. Dacă Franța intră în recesiune, comenzile scad, fabricile reduc turațiile, oamenii rămân fără locuri de muncă. Industria auto românească, dependentă de comenzile Renault, e prima care va resimți șocul.
Retrogradarea Franței de către agenția Fitch, pierderile uriașe din industria auto și declinul puterii de cumpărare nu sunt doar cifre dintr-un raport economic. Sunt semnele unui colaps real. Macron a vrut să fie „liderul reformei europene”. A ajuns garantul falimentului european.
Și, în tot acest haos, același Macron are tupeul să dea lecții României despre „integritatea democrațiilor”. Președintele francez a explodat public după declarațiile lui George Simion, acuzând „amestecuri străine” în alegerile din România. Ironia e uriașă: omul care își pierde controlul propriei țări se erijează în apărător al democrației altora.
Simion, aflat într-o conferință de presă la Paris, i-a răspuns direct și fără menajamente:
„Iubim Franța, dar nu-l respectăm pe Emmanuel Macron. Nu e treaba lui să se amestece în alegerile noastre. Nu e treaba lui Putin, a lui Zelenski sau a lui Trump. Este decizia poporului român, liber și suveran.”
Această replică a răsunat în întreaga presă franceză – Le Figaro, Le Parisien, Valeurs Actuelles – și a arătat lumii că România are, în sfârșit, politicieni care nu mai acceptă lecții de la falimentarii Europei. Macron, prins între furia poporului francez și pierderea influenței internaționale, a reacționat isteric.
A început să vorbească despre „amenințări ruse” și „pericole pentru democrație”. Când nu mai are argumente, Macron inventează dușmani.
Dar realitatea e simplă: Franța nu mai e un exemplu de democrație, ci o țară în derivă. Străzile Parisului fierb, economia se scufundă, iar președintele se comportă ca un monarh disperat.
Când Donald Trump a refuzat să-l întâmpine pe Macron la Casa Albă, a fost mai mult decât o gafă diplomatică – a fost o palmă simbolică. Lumea nu-l mai ia în serios pe „liderul Europei”. Nici Trump, nici Starmer, nici Zelenski.
Franța lui Macron e un stat obosit, condus de un om care a pierdut contactul cu realitatea și care, în numele „valorilor europene”, a vândut tot ce înseamnă independență și demnitate.
Iar România, care se aliniază orbește politicilor de la Paris și Bruxelles, riscă să cadă odată cu stăpânii ei. În loc să-și apere propriul interes, liderii de la București – Bolojan, Ciolacu și restul garniturii – continuă să-l urmeze pe Macron în prăpastie. Sub pretextul „unității europene”, ne-au legat la mâini și la picioare.
Franța se prăbușește, iar România tremură. Iar dacă Macron continuă să joace rolul de „salvator al Europei”, vom fi martorii nu doar ai colapsului unei țări, ci ai sfârșitului unui întreg model globalist, care a trăit din minciună și aroganță.
Concluzii – Sfârșitul unei lumi: Macron, simbolul eșecului globalist și începutul renașterii suveraniste.
Emmanuel Macron nu mai este un președinte. Este o fantomă politică, un actor obosit care joacă același rol prost scris de scenariștii de la Bruxelles. Franța nu mai are un lider, are o marionetă care vorbește mult și greșește și mai mult.
Aroganța, disprețul față de popor și slugărnicia față de puterile globale au transformat Republica Franceză într-un experiment ratat. Iar experimentul Macron este eșecul total al ideologiei globaliste care a infectat Europa în ultimii 30 de ani.
El, „băiatul frumos” al băncilor, crescut la umbra elitei financiare, nu a înțeles niciodată că o națiune nu se conduce ca un consiliu de administrație.
Când tratezi poporul ca pe o cifră de profit, sfârșești prin a fi urât. Când tratezi democrația ca pe o piesă de decor, sfârșești prin a fi disprețuit. Când conduci o țară cu istoria și mândria Franței ca pe o filială a Uniunii Europene, sfârșești prin a o distruge.
Macron a fost promovat ca lider al Europei moderne. Astăzi, este simbolul unui imperiu în descompunere. Sub el, Parisul s-a umplut de proteste, șomajul a crescut, industria a fost delocalizată, iar identitatea franceză a fost pusă la zid.
În numele „inclusivității”, adică a mizeriei care se numește Woke, Macron a permis fracturarea societății; în numele „solidarității”, adică a trupelor naziste ale lui Zelenski, a aruncat miliarde în Ucraina, ignorând propriii săi cetățeni; în numele „valorilor europene”, a devenit un papagal al Washingtonului și un vasal al NATO.
Dar adevărata ironie e că acest faliment personal a devenit oglinda întregului proiect globalist. Europa lui Macron, a Ursulei von der Leyen și a cancelarului Merz nu e o Europă a popoarelor, ci a corporațiilor.
Nu e o Europă a libertății, ci a obedienței. Nu e o Europă a progresului, ci a regresului. Sub masca „valorilor democratice”, această Uniune a reușit să distrugă exact ce pretindea că apără: demnitatea umană și suveranitatea statelor.
România este victima perfectă a acestui mecanism. Liderii de la București, fără coloană vertebrală, au transformat țara într-un laborator de experimente sociale și economice impuse de la Paris, Berlin sau Bruxelles.
Bolojan, Ciolacu, Predoiu, Grindeanu – toți s-au așezat cuminți la masa stăpânilor occidentali, aplaudând fiecare nou ordin venit din exterior. Niciunul nu a avut curajul să spună, măcar o dată, „nu”.
Când Macron acuză România că ar fi „victimă a influențelor străine”, e o glumă amară. Franța este cea care s-a amestecat constant în afacerile noastre interne, prin ambasade, prin companii, prin ONG-uri și printr-un lobby politic care a acaparat toate sectoarele strategice. De la energie la apărare, de la educație la cultură, Parisul a dictat, iar Bucureștiul a executat.
Dar istoria are simțul ironiei. Astăzi, Macron este cel care se prăbușește sub greutatea propriei sale minciuni, iar România are o șansă rară: să nu mai cadă odată cu el.
Să înțeleagă, o dată pentru totdeauna, că suveranitatea nu se cere, se exercită. Că respectul nu se negociază la Bruxelles și că demnitatea nu se importă din Paris.
Căderea lui Macron este începutul unei noi epoci – o epocă a curajului național, a redescoperirii rădăcinilor și a refuzului de a mai fi slugi în propria țară. Franța va trebui să renască sau să piară. România trebuie să aleagă: merge în continuare pe drumul impus de falimentarii Occidentului sau își croiește, în sfârșit, propriul drum.
Macron a crezut că poate salva lumea. În realitate, a salvat-o de el însuși.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
https://www.stiripesurse.ro/criza-franta-romania-avertisment-expert-efecte_3819176
