2025. Complicitatea tăcerii: Politicienii fură cu mapa, sindicaliștii cu nepăsarea.
România moare în austeritate, în timp ce miliardele pleacă pe șest spre NATO și industria de armament.
I. O țară îngenuncheată fiscal de propriul Guvern, în timp ce miliardele zboară fără urmă.
România a intrat, oficial, în al doilea val de austeritate. Creșteri de TVA, accize, CASS pe pensii, tăieri de burse, înghețări de salarii și eliminări de posturi în sectorul public.
O execuție financiară mascată în „reformă”. Guvernul Bolojan face exact ce-i cere Bruxelles-ul și ce a semnat în jalnicele PNRR-uri: lovește în cetățeanul onest.
Dar în timp ce poporul este jupuit, zeci de miliarde de euro pleacă fără urmă, învăluite în contracte secrete, către firme străine de armament, în numele „securității naționale”.
Sindicaliștii de la BNS ies acum cu scrisori de protest. Acuză Guvernul că nu aplică OUG 124/2023, care prevede ca fiecare contract de peste 10 milioane de euro din domeniul Apărării să fie însoțit de un acord prin care România să primească între 20% și 100% din sumă înapoi, sub formă de investiții și transferuri tehnologice.
Și întreabă BNS: unde sunt banii? Unde sunt compensațiile? De ce nu s-a aplicat legea? De ce nu s-a făcut nimic?
Întrebări bune. Dar de ce vin abia acum, domnule Dumitru Costin?
II. Sindicaliștii care dorm și mănâncă bine: bogații tăcuți ai clasei muncitoare.
Dumitru Costin, liderul BNS, e în funcție de aproape 30 de ani. A trecut pe la toate guvernele, s-a întâlnit cu toți președinții.
În toată această perioadă, nu a scos un sunet despre contractele cu offset neaplicate, despre miliardele dispărute, despre corupția din companiile de stat. A tăcut.
A tăcut și când pensiile speciale au crescut. A tăcut când clientela de partid s-a îngrășat în agenții, consilii de administrație, fonduri europene sifonate. A tăcut când CFR-ul s-a dus în cap, când Taromul era devalizat, când Aeroportul Otopeni dădea contracte pe zeci de milioane unor firme de casă.
De ce? Pentru că liderii sindicali nu mai sunt de mult reprezentanți ai muncitorilor. Sunt parte din sistem.
Au salarii uriașe, mașini de serviciu, sedii elegante, ședințe la all-inclusive. Nu protestează, nu blochează, nu negociază. Scriu scrisori deschise, ca să dea impresia că trăiesc.
Să ne amintim:
-Dumitru Costin – lider BNS, prezent în toate combinațiile post-’90, cu venituri estimate de presă la zeci de mii de euro pe lună;
Dumitru Costin, liderul Blocului Național Sindical (BNS), e genul de personaj care nu mai pleacă nici cu tancul. De peste trei decenii e „vocea muncitorilor”, dar singurul lucru care a crescut în mandatul lui e confortul personal.
Costin a fost peste tot: la Guvern, în comisii, în consilii, în ONG-uri, în fotbal, în toate combinațiile de după ’90. A vorbit mereu despre „drepturile oamenilor”, dar a știut să-și asigure întâi drepturile proprii — birou mare, venituri constante, poziții influente.
În timp ce românii au ajuns să trăiască din datorii, el câștigă cât un director de multinațională.
Presa a estimat veniturile sale la zeci de mii de euro pe lună, din funcții sindicale, proiecte și asociații.
Un „sărac reprezentant al poporului” care conduce mașini bune, merge la conferințe internaționale și are acces direct la miniștri.
Dumitru Costin e imaginea perfectă a sindicalismului de lux: vorbe mari, fapte zero.
E acolo unde e puterea, nu acolo unde e greul. Și de fiecare dată când România se cutremură, BNS iese cu o declarație, nu cu o soluție.
Pe scurt: omul care trăiește din nemulțumirea altora.
- Simion Hăncescu – lider FSLI Educație, care a recunoscut că ia lunar peste 35.000 de lei;
Simion Hăncescu, șeful Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a ajuns simbolul unui paradox: profesorii sunt săraci, dar liderul lor e foarte bogat.
A recunoscut public că încasează peste 35.000 de lei lunar, adică echivalentul salariilor a patru cadre didactice cu vechime.
În timp ce dascălii cer hârtie igienică de acasă și își cumpără markere din buzunar, Hăncescu apare la televizor vorbind despre „respectul pentru profesori”. Respectul, însă, pare să fi rămas blocat în conturile sale.
Protestele din educație s-au terminat de fiecare dată cu acorduri semnate în birouri luxoase, nu cu rezultate reale pentru dascăli.
Hăncescu a devenit parte din decorul sistemului: previzibil, inofensiv, comod.
Nu e lider sindical, e funcționar al stagnării.
Când trebuie să se bată pentru profesori, dispare; când trebuie să vorbească în numele guvernului, e primul invitat la microfon.
Și, evident, mereu „preocupat de dialog”, niciodată de fapte.
Profesorii au rămas cu salarii mizere, el cu „lecția succesului personal” predată impecabil.
-Leonard Bărăscu – SANITAS, omniprezent în comisiile guvernamentale, dar invizibil când spitalele au explodat în pandemie;
Leonard Bărăscu, șeful SANITAS, e medicul fără stetoscop al sindicalismului: nu tratează boala, o întreține.
De ani de zile, controlează cel mai puternic sindicat din sănătate — și de tot atâția ani sistemul e la terapie intensivă.
În pandemie, Bărăscu a fost invizibil. Când spitalele ardeau, el dădea interviuri. Când asistentele erau epuizate, el negocia „sporuri și procente”.
După ce criza s-a stins, a revenit în prim-plan cu aceeași retorică: „vom cere”, „vom analiza”, „vom discuta”.
Sub conducerea lui, SANITAS s-a transformat într-o organizație de lobby cu carnet sindical: sedii moderne, secretare, deplasări, indemnizații.
Veniturile sale — estimate de presă la peste 10.000 de euro lunar — sunt un insult la adresa infirmierelor care câștigă 3.000 de lei și își plătesc cotizațiile din banii de mâncare.
Bărăscu vorbește despre „drepturile personalului medical” în timp ce trăiește ca un director general.
În spatele sindicatului, a construit o mică împărăție administrativă, finanțată din frustrarea celor pe care ar trebui să-i apere.
Un lider cu statut de boier, într-un sistem plin de sclavi moderni.
– Rodrigo Maxim – „Liderul din trenul de lux. Muncitorii se duc cu rata, el cu BMW-ul sindical”.
Rodrigo Maxim, președinte al Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR), e chipul perfect al „sindicalistului modern”: costum bun, declarații grele, proteste programate la oră fixă — dar niciodată rezolvări pentru cei care trag de locomotive cu mâinile crăpate.
De ani de zile, Maxim joacă dublu: critică managementul CFR Călători în fața camerelor, dar semnează, cu aceeași mână, contracte colective de muncă negociate prost, cu sporuri tăiate și salarii înghețate pentru angajații din teren. Când se ajunge la greve reale, dispare în ceață, lăsând impresia că ar fi „omul sistemului”.
Pe hârtie, FSTFR apără interesele ceferiștilor. În realitate, organizația funcționează ca o întreprindere privată a liderilor: birouri în centrul Capitalei, deplasări plătite la seminarii internaționale, telefoane de serviciu și beneficii ascunse în spatele cotizațiilor „solidare”.
Maxim vorbește despre „solidaritate socială” dintr-un birou cu aer condiționat, în timp ce mecanicii și revizorii de vagoane își rup spatele la minus zece grade, cu salarii de mizerie.
Adevărul e că omul n-a mai urcat într-o locomotivă decât ca să facă poze.
CFR-ul e pe butuci, dar liderul sindical prosperă. Între salariile de sindicat, diurnele de la conferințe și participările la negocieri, veniturile lui Maxim se apropie de cele ale unui director de companie.
Și atunci, întrebarea firească: cum să lupți împotriva sistemului când trăiești din el?
Rodrigo Maxim e dovada vie că sindicalismul românesc s-a transformat în afacere personală cu sedii, mașini, secretare și conturi grase.
Feroviarii merită mai mult decât un lider care strigă „Jos Guvernul!” la microfon și apoi merge la masă cu ministrul Transporturilor.
Aceștia sunt baronii sindicali. Nu soldații clasei muncitoare. Ei n-au interesul să iasă în stradă. Lor le convine status-quo-ul.
– Grigore Mare – „Sindicalistul cu ceas scump care le vorbește muncitorilor despre sărăcie”.
Grigore Mare, președintele Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCV), e un alt exemplu de „revoluționar de birou” care a făcut carieră din lamentație. De peste un deceniu, Mare promite reforme, echitate și salarii decente pentru feroviari.
Rezultatul? O rețea sindicală bogată și o armată de muncitori tot mai săraci.
Când apare în presă, Mare vorbește despre grevă generală și nedreptate socială. Când se sting camerele, negociază cu ministerul „pe tăcute” și iese cu un zâmbet de satisfacție. De fiecare dată, tot el câștigă.
Sindicatul condus de el are finanțări consistente, contracte, sedii renovate și angajați plătiți regește din cotizațiile celor care abia își plătesc ratele.
În loc să denunțe jaful din CFR, Grigore Mare se plimbă prin emisiuni cu aerul unui expert care știe totul. Ce nu spune e că din fiecare criză, sindicatele au ieșit mai bogate, iar muncitorii mai disperați.
E liderul care a învățat să protesteze cu zâmbetul pe buze — fără să deranjeze prea tare.
Mare face parte din generația de sindicaliști care au transformat lupta de clasă în business personal.
Mașini scumpe, călătorii la Bruxelles, mese rotunde la hoteluri de patru stele — totul în numele „dialogului social”.
Dar feroviarii, cei care merg zilnic pe linii ruginite, primesc doar discursuri și promisiuni.
Grigore Mare vorbește despre „interesul general” din spatele unui birou tapițat, în timp ce locomotiva sindicală condusă de el a deraiat de mult.
Muncitorii trag vagoanele din tranziția eternă, iar Mare și ai lui trag foloasele.
III. Guvernul sifonează, Sindicatul mimează, Poporul plătește.
Acum, în 2025, după zeci de miliarde pierdute în contracte de armament – avioane second-hand, drone, rachete, vehicule blindate – sindicaliștii se „miră” că Guvernul nu aplică OUG 124. Dar până acum ce-ați făcut, băieți? V-ați trezit? Ați fost în comă? Sau doar complice?
De ce nu ați blocat activitatea în iulie, când s-a semnat un contract de 6 miliarde euro pentru tancuri fără offset?
De ce n-ați întrebat nimic când România a importat drone, deși avea companii capabile să le producă?
De ce tăceți despre industria de apărare românească, care e distrusă cu bună știință?
De ce nu cereți răspunderea miniștrilor Apărării, Economiei, ai Finanțelor și ai Justiției care au permis această hoție cu legea în mână?
IV. România, colonie militară și economică. Iar voi, liderii de sindicat, sunteți paznici la poarta lagărului.
Guvernul lui Bolojan e compus din executanți ai ordinelor străine: NATO, UE, FMI. Dar voi, sindicatele, ce sunteți? Când poporul a fost dus la abator în pandemie, n-ați zis nimic.
Când s-au închis școli, spitale, secții, n-ați făcut nimic. Când pensiile speciale au explodat, v-ați uitat în altă parte.
Astăzi, veniți cu „scrisori deschise” și cu interpelări la CSAT? Acum, când România e vândută pe bucăți, când milioane de români își pierd speranța, când copiii nu mai au burse și profesorii nu mai au manuale?
Târziu. Ridicol. Ipocrit.
V. Concluzie – Complicitatea ucide. Tăcerea voastră a costat miliarde. Iar sângele poporului curge în conturile celor pe care nu-i atingeți.
Sindicatele au avut o putere uriașă. Dar au ales să tacă. Să pactizeze. Să fie complice. Iar azi, când România e în genunchi, liderii sindicali mimează indignarea, doar ca să mai păstreze puțin din imaginea pierdută.
Adevărul e simplu: dacă sindicatele și-ar fi făcut datoria, astăzi nu s-ar fi tăiat burse, nu s-ar fi tăiat locuri de muncă, nu s-ar fi tăiat salarii.
Adevărul e că dacă ați fi fost bărbați, nu birocrați, azi nu am fi pierdut miliarde în offseturi neaplicate.
Poporul nu mai are nevoie de lideri sindicali cu ceasuri scumpe și burți de protocol. Are nevoie de lupi. Nu de cățeii Sistemului.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
