2025. „Fluieratul în biserică”, păcatul suprem în România!

2025. „Fluieratul în biserică”, păcatul suprem în România!

România, țara în care nimeni nu cade pentru că a furat. De ce sunt executați generalii, politicienii și milionarii în România?

Introducere – „Căderile” din România nu sunt întâmplătoare. Sunt regizate.

În România, nimeni nu „cade” pentru că a furat. Nimeni nu este anchetat, condamnat sau discreditat pentru că a comis o infracțiune. Toți sunt lăsați să fure cât timp joacă după regulile Sistemului.

Singurul păcat de neiertat este fluieratul în biserică. Adică refuzul de a mai fi loial rețelei. Încercarea de a ieși din joc. Gândul de a vorbi. Intenția de a încurca planurile celor care dețin puterea reală.

Când un general, politician sau milionar este anchetat, judecat sau condamnat nu asistăm la un act de justiție. Asistăm la o execuție controlată. Uneori tăcută, alteori teatrală. De cele mai multe ori, programată.

Adevărul e simplu: hoții nu sunt pedepsiți, ci retrași strategic sau eliminați simbolic. Nu mor politicienii de „corupție”. Mor de nesupunere.

Nu pică generalii pentru că au „făcut averi nejustificate”, ci pentru că au intrat în conflict cu o comandă superioară. Iar oamenii de afaceri nu fac pușcărie pentru evaziune fiscală. O fac când devin neascultători.

Sistemul își protejează complicii. Îi tolerează. Îi plătește. Dar când unul dintre ei ridică privirea, se rupe liniștea. Și vine pedeapsa.

Capitolul 1 – Când nu mai ești folositor, devii periculos.

În orice stat capturat, cum e România, nu există democrație reală, ci toleranță condiționată. Poți să furi, poți să minți, poți să calci pe Constituție – atâta timp cât îți joci rolul, nu deranjezi pe nimeni și îți asumi obediența.

Dar când nu mai ești util sau încerci să joci pe cont propriu, devii brusc „problemă de interes public”.

Iată câteva cazuri relevante.

Gabriel Oprea – din „generalul interesului național” în exil public.

Cât timp a fost aliatul PSD și al binomului SRI–DNA, Oprea era de neatins. A avut protecție instituțională, acces la fonduri operative și a impus ofițeri în toate instituțiile.

Dar când a început să joace politic pe cont propriu și să controleze excesiv sistemul de avansări în Armată, i s-a servit cazul Gigină. Nu pentru că era vinovat, ci pentru că devenise prea puternic și imprevizibil.

Liviu Dragnea – șeful PSD care a crezut că poate sfida globalismul.

Dragnea a avut în spate toate păcatele politice: ordonanțe de urgență noaptea, contracte trucate, angajări fictive. N-a fost deranjat.

Dar când a încercat să scoată România de pe axa Bruxelles–Soros, să controleze resursele, să promoveze suveranismul și să atace frontal Sistemul, a fost executat.

Nu l-a „înfundat” dosarul Bombonica. A fost condamnat pentru că a devenit periculos pentru planul politic extern.

Cătălin Zisu – generalul pe care nu-l atingea nimeni… până a făcut o greșeală.

Zisu era considerat „intocabil”. Conducea din umbră combinațiile MApN, avea contracte strategice, controlea distribuția de influență în județe.

Când a căzut, a fost cu discreție, cu dosar diluat, fără confiscări reale. De ce? Pentru că nu fusese prins, ci sacrificat. Posibil pentru că a fluierat, a ieșit din rol, sau a supărat niște rețele externe de control al Armatei Române.

Dan Voiculescu – mogulul scos din joc când n-a mai fost util.

Fondator al imperiului Media Intact, protejat de PSD și serviciile vechi. A fost tolerat cât timp a promovat linia „corectă”.

Dar când a început să negocieze pe cont propriu, să amenințe stabilitatea altor centre de putere, a fost condamnat pentru dosarul ICA, la momentul convenabil. Nu pentru că era vinovat – ci pentru că devenise o piedică.

Gigi Becali – milionarul care a învățat să se închine Sistemului.

Dacă unii au căzut pentru că au refuzat compromisul, alții – precum Gigi Becali – au fost loviți ca să fie dresați. Patronul FCSB a fost ani la rând simbolul „rebelului cu bani”, care vorbea pe șleau, ataca guvernele, jura pe Biblie și făcea mișto de toți.

Dar în spatele circului mediatic, Becali devenise incomod pentru un Sistem care nu acceptă excentrici necontrolabili. Avea prea multă notorietate, prea multă vizibilitate, și – mai ales – prea multă influență în poporul simplu.

Așa că a venit „corecția”:

• dosar pentru schimburi de terenuri cu MApN (alături de Dumitru Cioflină și Victor Babiuc);
• condamnare cu executare în 2013;
• tăcere bruscă.

Dar, spre deosebire de Dragnea sau Voiculescu, Becali a înțeles mesajul. S-a retras din politică, s-a pocăit public, a devenit docil. A donat, a făcut acte caritabile, a sprijinit „corect politic” agenda oficială. Astăzi, e „reintegrat”: apare la TV, e lăsat în pace și nu mai deranjează Sistemul.

Trădarea lui Simion – Becali, de la pușcărie la Comisia Juridică.

Cazul Gigi Becali nu e doar despre reeducare, ci și despre trădare de manual. În 2021, când George Simion și AUR creșteau ca o alternativă reală, Becali îi lăuda pe față, îl chema la TV, îi promova imaginea.

A pozat în „patriotul credincios care susține suveraniștii”. Dar când Sistemul a dat semnalul, Becali a făcut stânga-mprejur.

Brusc, a început să-l atace pe Simion, să vorbească despre „masoni”, „influențe oculte”, să-l desființeze în emisiuni și să se delimiteze. Nu pentru că George Simion s-ar fi schimbat, ci pentru că Becali primise semnalul că AUR nu trebuie sprijinit. Iar el, „pocăitul oficial al Sistemului”, a executat ordinul.

Și ca răsplată pentru loialitate? A fost pus în Comisia Juridică a Parlamentului. Da, același Becali, condamnat penal, inculpat în mai multe dosare, notoriu pentru lipsa studiilor juridice sau a oricărei expertize reale, a ajuns membru în comisia care stabilește legi pentru Justiție și Integritate.

Este dovada supremă că în România, Sistemul poate orice:

• poate transforma un fost pușcăriaș în apărător al legii;
• poate promova analfabeți în funcții de decizie;
• poate reabilita borfași, dacă aceștia știu să tacă și să trădeze la timp.

Trădarea lui Becali față de Simion nu este o excepție, ci o regulă: în Sistemul românesc, supraviețuiesc doar cei care joacă murdar și se predau cu capul plecat. Ceilalți… cad.

Becali e exemplul clar că nu contează cât ai furat, ci dacă știi când să te oprești și să taci. A „căzut” pentru disciplinare. Și s-a întors domesticit, cu lecția învățată.

Mecanismul: toleranță, avertisment, execuție

Sistemul are o regulă nescrisă:

1. Te tolerează atâta timp cât ești util și taci.
2. Îți trimite semnale: anchete minore, scurgeri de presă, retragerea protecției.
3. Te face praf dacă insiști: presă ostilă, dosar penal, debarcare politică.

Căderea nu e niciodată întâmplătoare. E permisă. Sau regizată. Dacă nu mai livrezi, ești „scos din priză”. Dacă te opui, ești „ars pe rugul democrației”.

Capitolul 2 – Fluieratul în biserică: mecanismul execuției. Cine e pedepsit și cum?

În România, trădarea nu e pedepsită. Din contră: se premiază. Iar obediența se răsplătește cu funcții, contracte, impunitate. În schimb, cel mai mare păcat este să „fluieri în biserica Sistemului”.

Adică să gândești pe cont propriu, să refuzi ordinele, să vorbești, să spui adevărul sau – mai grav – să te ridici împotriva rețelelor care controlează puterea.

„Căderile” nu se întâmplă. Ele se orchestrează. Și urmează un scenariu previzibil, în care vinovatul nu e cel care fură, ci cel care încurcă.

Pasul 1 – Semnalul: „Ai greșit, dar încă te putem ierta”!

Înainte să înceapă distrugerea publică, Sistemul trimite mesaje. Discrete, dar ferme. Apare o anchetă de presă. Un avertisment într-un talk-show. O scurgere de informații. Un dosar vechi redeschis „din oficiu”. E forma de intimidare. Un fel de:

„Știm ce ai făcut. Mai e timp să taci și să revii în rând.”

Cei care înțeleg, se conformează. Devin blânzi. Dispar o perioadă. Se „rebrănduiesc”. Și sunt iertați.

Exemplu: Becali, când a fost avertizat, a tăcut. Și s-a întors „spălat”.
Alt exemplu: Sorin Grindeanu, debarcat temporar din funcții, dar reabilitat după ce a redevenit util.

Pasul 2 – Execuția publică: dosare, cătușe, linșaj mediatic.

Cine nu înțelege semnalul, e eliminat rapid și spectaculos. Începe campania coordonată:

• apar dezvăluiri în presa „de casă”;
• se scurg stenograme din interceptări;
• se fabrică breaking news cu mască, percheziții și declarații de la „surse”;
• este scos din toate rețelele – politice, mediatice, financiare.

În paralel, DNA sau DIICOT se activează brusc, iar omul devine „pericol public”. Totul e regizat, cu scopul de a trimite un mesaj dublu:

1. Că Sistemul pedepsește „corupția” (fals);
2. Că nimeni nu e mai presus de ordinele reale (adevărat).

Exemple:

Dragnea a fost făcut praf în public nu pentru angajările fictive, ci pentru discursul suveranist și refuzul impunerilor de la Bruxelles.

Voiculescu a fost executat când trustul lui media a devenit un pericol pentru alte centre de influență.

Adrian Năstase, un alt exemplu: condamnat politic pentru „trofeul calității”, dar protejat atâția ani cât a fost „de-al lor”.

Pasul 3 – Decredibilizarea totală: din om de stat în „penalul sistemului”.

Cei care fluieră în biserică nu doar că sunt eliminați – sunt distruși în totalitate.
Presa, rețelele sociale, influencerii „de Sistem” lucrează în sincronizare:

• ți se ia trecutul la puricat;
• ți se scot la iveală rude, amante, copii, amantele copiilor;
• ți se creează imaginea de nebun, instabil, corupt, delirant.

Aceasta nu e justiție. E asasinat de imagine. Un fost general devine „cărăuș de șpagă”. Un fost premier e „dictator”. Un lider de partid e „psihopat periculos”.

Exemple:

Generalul Zisu, o legendă în sistem, a fost transformat brusc în „baronul de la MApN”, fără apărare publică.

Gigi Becali, cât a fost rebel, a fost „ciobanul penal”. Când a tăcut, a devenit „patriotul credincios”.

Ierarhia execuției: cine trage sforile

Execuția nu e spontană. Este ordonată. Cine decide?

• Structurile din servicii – SRI, SIE, STS – în funcție de riscul pentru echilibrul sistemic;
• Ambasadele – SUA, Germania, Austria – când interesele lor economice sau militare sunt afectate;
• Clanurile rivale – alte grupări politice sau financiare care vor puterea;
• Bruxelles-ul – în cazul celor care încep să scoată capul din linia euro-globalistă.

Fluieratul în biserică = condamnare fără apel.

În România, dacă ești politician, general sau om de afaceri, poți fura cât vrei. Dar sunt patru lucruri pe care nu ai voie să le faci:

1. Să vorbești de stat paralel.
2. Să refuzi ordinele externe.
3. Să te aliezi cu suveraniști.
4. Să ceri transparență reală.

Ai făcut oricare dintre acestea?

S-a terminat. Te așteaptă dosarul, cătușele și rușinea regizată.

Capitol 3 – Executați sau reintegrați? Cazuri model de joc politic.

Sebastian Ghiță – exilul forțat, dar cu ușa deschisă la revenire.

Sebastian Ghiță, fost parlamentar și apropiat al lui Victor Ponta, a intrat în vizorul DNA pentru contracte cu statul și proiecte IT (Tel Drum, EADS). A fugit în Serbia în 2017 și, din exil, a devenit opozant vocal la adresa sistemului.

În loc să fie adus forțat la tăcere, Ghiță a fost ignorat — în mod deliberat — până când mesajul lui a pierit.

Nu a fost executat formal, pentru că ar fi incidentat prea multe instituții. Astăzi, e marginal — dar se menține fără să „cârcotească” serios.

Aici e cheia: nu rămâne în linia de flacără sistemică. Dacă ar reveni cu discurs anti-sistem, ar primi dosar imediat. Dar supunerea lui, chiar tacită, a însemnat amnistierea socială.

Elena Udrea – traiectoria trădării și reabilitării.

Elena Udrea, fost ministru și favorită a campaniei prezidențiale de către Partidul Mișcarea Populară a lui Băsescu, a trecut prin pușcărie în dosarul Gala Bute și prin perioada de refugiu în Costa Rica.

A fost condamnată, turnată mediatic și degradată rapid, devenind simbolul politicianului căzut din grația sistemului global.

Dar după ce a acceptat anumite înțelegeri și „a păstrat distanța” față de interesele Sistemului, asemănătoare unei pocăințe simulate, a fost lăsată să revină în prim-plan, cu prezențe nuanțate în media, relatări pozitive (cover story-uri despre „suferință și greșeală”) și mai puțină presiune penală.

În esență, Udrea a ținut capul plecat — a făcut ce era de interes central: nu s-a aliat cu simionismul „radical”, nu a agitat scena suveranistă. Asta i-a deschis din nou ușa vizibilității. Iar acum va fi liberă.

Adamescu jr. – epurare temporară, reintegrare prin gestionarea atentă a imaginii!

Fiul lui Dan Adamescu, fost miliardar, Alexander Adamescu a intrat în colimatorul justiției odată cu prăbușirea imperiului Adamescu. A pierdut controlul asupra firmelor, a fost trimis în judecată și condamnat.

A fost prezentat public ca simbolul conspirației între afaceriști și politicieni.
Totuși, nu a devenit un trădător supus. A jucat tiparul respectat: limitare de discurs, absența atacurilor directe, distanțare față de taberele anti-sistem.

Astfel, chiar și după condamnare, apare în media ca „familie nobiliară”, iar fosta averea Adamescu încă apare în fișierele de zestre ale multor politicieni.

Aici e o parabolă clară: cazi, dar te recuperează sistemul, dacă ești suficient de docil și înțelegi jocul.

Mesajul Crucial:

România nu ține minte escrocii care tac. Ține minte rebelii periculoși.
Cazurile Becali, Udrea, Ghiță, Adamescu jr. demonstrează modelul: supus = salvat; incomod = eradicare.

Nu cureți un Sistem impur. Îl disciplinezi.

Capitolul 4 – Cine decide că „e timpul să cazi”? Cum se trasează linia roșie în România?

În România, nimeni nu cade pentru că e prost. Nimeni nu e mazilit pentru incompetență. Se cade doar la ordin. Doar când interesele mai mari cer un sacrificiu.

Linia roșie nu e una legală, morală sau democratică. E una trasată de rețelele de putere din umbră, de servicii, clanuri transpartinice, magnați financiari, și de factorii externi care trag sforile din capitalele europene sau din ambasade.

Cazi dacă devii prea lacom sau prea vocal!

Generalul Cătălin Zisu e exemplul perfect. Omul înzestrat cu toate garanțiile puterii: militar, afaceri, influență, protecții la vârf. Zeci de ani a fost intangibil. Dar a venit momentul când nu a mai jucat cum s-a cântat. Poate a cerut prea mult.

Poate a vorbit cu cine nu trebuia. Poate a uitat că ordinul nu se negociază, ci se execută. Iar linia roșie a fost trecută. Rezultatul? Linsaj public, dosar penal, izolare mediatică, dispariție din sfera de influență.

Cazi dacă te apropii de popor.

Dragnea a pătimit nu pentru Tel Drum, ci pentru că încerca să reorienteze politic și economic o parte din sistem împreună cu Israel, China și Brazilia. A vorbit de suveranitate, a atacat Bruxelles-ul, a sugerat o justiție sub control parlamentar.

Asta nu se iartă. Dacă te apropii prea mult de popor, dacă devii un pericol pentru echilibrul globalist, ești scos pe ușa din dos. Iar execuțiile sunt rapide, chirurgicale, bine ambalate mediatic.

Cazi dacă vorbești neîntrebat.

Dan Voiculescu, Mircea Geoană (într-o etapă), Victor Ponta, Gabriel Oprea – toți au fost sacrificați la un moment dat. Nu pentru dosare. Ci pentru ieșirea din pluton.

Pentru gesturi de autonomie. Sistemul nu iartă pe cine refuză încadrarea. În momentul în care se activează comanda, presa se transformă în pluton de execuție, procuratura învie din morți și rețelele de influență intră în acțiune.

Cine trage sforile?

În România, nimeni nu cade pentru că e prost. Nimeni nu e mazilit pentru incompetență. Se cade doar la ordin. Doar când interesele mai mari cer un sacrificiu.

Linia roșie nu e una legală, morală sau democratică. E una trasată de rețelele de putere din umbră, de servicii, clanuri transpartinice, magnați financiari, și de factorii externi care trag sforile din capitalele europene sau din ambasade.

Nu e o singură mână. Sunt mai multe:

• SRI și rețelele sale de influență, care decid ce politician devine incomod.
• Procurorii plantați strategic, care țin dosarele la sertar și le scot exact când trebuie.
• Ambasadele, care impun schimbări de ritm, figuri de fațadă sau elimină rivali geopolitici.
• Clanurile de afaceri conectate la resurse, care decid cine mai mănâncă și cine iese de la masă.

Nu ai căzut? Atunci încă folosești cuiva.

Cei care rămân în picioare, deși cu dosare, scandaluri, averi inexplicabile, nu sunt neapărat protejați. Sunt doar utili. Sistemul nu are prieteni, ci piese de joc. Dacă ești folositor, te tolerează. Dacă devii imprevizibil, incomod, rebel, te elimină.

Așadar, căderea nu e niciodată accidentală. E regizată, negociată, comandată.

Iertarea e doar o dovadă că încă n-ai păcătuit împotriva celor ce conduc din umbră.

Concluzii – Căderile, o piesă din teatrul puterii

România nu e o democrație, ci o republică a executanților. Nimic nu e spontan. Nimeni nu e demis pentru greșeli, ci pentru ieșirea din linie. Generalul Zisu, Becali, Dragnea, Udrea, Sebastian Ghiță, Dan Adamescu jr. – nu sunt victime ale justiției, ci produse ale unui sistem care reglează conturile prin intermediul justiției, presei și al influenței externe.

Există un fir roșu între toți cei care au „căzut”: când nu au mai fost utili sau au încercat să scape de lese, au fost dați la câini. Căderea lor a fost permisă, regizată, folosită ca exemplu sau ca avertisment.

Sistemul are o logică internă de fier: fidelitatea se răsplătește, autonomia se pedepsește. Justiția nu e o balanță, ci un ciocan. Presa nu e o lupă, ci un reflector care aprinde sau înecurează, la ordin.

Iar poporul, naiv sau fricos, privește spectacolul ca pe o piesă TV. Adevărul e că, atunci când cade un general sau un politician, nu e semn că vine dreptatea. E semn că se schimbă distribuția pe scena hoției.

Până când românii nu vor trasa ei linia roșie, nu prin vorbe, ci prin acțiune, spectacolul căderilor regizate va continua. Cu alți actori, cu același regizor invizibil.

 

Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.