2025. „NUCLEARELECTRICA – ENERGIE MAI PRESUS DE INTERESELE NOASTRE!”
Introducere – Dincolo de uraniu: energia atomică, captura sistemică și rolul geopolitic.
Nuclearelectrica e promovată ca un simbol al modernizării, ca o garanție a independenței energetice a României, ca un bastion tehnologic cu o misiune strategică.
În realitate, Nuclearelectrica este o altă companie de stat căpușată, confiscată de o mână de oameni cu influență politică și internațională, folosită ca monedă de schimb în jocuri geopolitice în care interesul național este sacrificat cu zâmbetul pe buze.
Sub eticheta „parteneriatelor strategice” și „dezvoltării durabile”, se ascund afaceri de miliarde de euro, sifonări mascate, sinecuri și un tip nou de trădare: una care poartă halat alb de inginer atomic și cravată de diplomat occidental.
Centrala de la Cernavodă este doar vârful vizibil al icebergului. În spate, stă un sistem de relații politice transpartinice, presiuni internaționale, contracte secrete și bani care se evaporă în consultanță, proiecte inutile și infrastructură care bate pasul pe loc de zeci de ani.
„Securitatea energetică” e sloganul oficial. În realitate, România a ajuns captivă într-un sistem în care nu mai controlează nici materiile prime, nici know-how-ul, nici piața, nici beneficiile.
Când americanii spun să construim SMR-uri (reactoare modulare mici dimensiuni), ne executăm. Când canadienii cer exclusivitate la reactoare, le-o dăm. Când Bruxellesul impune „tranziția verde”, ne aliniem, chiar dacă înseamnă haos financiar și social.
Toate astea se fac cu acordul tăcut al clasei politice, care își primește partea prin funcții, consilii de administrație, contracte de asistență juridică sau de marketing „strategic”.
Deși gestionează tehnologie nucleară, compania funcționează după aceleași reguli ca un Ocol Silvic controlat de mafia lemnului: rude, amante, pile, directori fără competență, dar cu susținere politică, și firme de casă care facturează de 10 ori prețul real.
Cernavodă nu este un simbol de performanță. E o metaforă a prăduirii tehnologice și a colonizării energetice.
Într-o lume în care uraniul e mai prețios decât aurul, România are o companie care ar putea asigura independență, dar e condusă de oameni care negociază această independență la preț de sinecură.
Când o centrală nucleară devine teren de joacă pentru cumetrii politice și vector de influență externă, nu mai vorbim de industrie strategică. Vorbim de trădare națională în forma ei rafinată.
Capitolul 1 – Directorii Nuclearelectrica: între obediență politică și impostură managerială.
Conducerea Nuclearelectrica a fost, de-a lungul ultimelor două decenii, un veritabil teren de joacă pentru partidele aflate la guvernare. Fiecare schimbare de Executiv a adus cu sine o nouă garnitură de directori, aleși nu după criterii de competență, ci după loialitate politică și apartenență la clanurile influente din ministere, servicii și rețele de interese.
Într-o companie strategică, care gestionează siguranța nucleară a țării, am avut parte, nu o dată, de episoade care frizează ridicolul și pun în pericol siguranța națională.
Un exemplu relevant este Cosmin Ghiță, instalat în 2017 în fruntea companiei, la doar 27 de ani, fără nicio experiență în domeniul nuclear.
Absolvent de științe politice în SUA, cu stagii în diverse ONG-uri și o trecere meteorică printr-o firmă de consultanță apropiată de ExxonMobil, Ghiță a fost adus ca „tânăr reformator” de guvernele PSD, pentru ca apoi să fie menținut de guvernele PNL și chiar susținut discret de USR.
Devenit „băiatul bun la toate”, Ghiță s-a remarcat mai ales prin supunerea față de ordinele venite din zona Washington–Bruxelles–Kiseleff și mai puțin prin rezultate reale în gestionarea unui sector atât de sensibil precum cel nuclear.
În timpul mandatului său, Nuclearelectrica a devenit mai degrabă o platformă de imagine și PR decât o instituție tehnică. Conferințele de presă au fost înlocuite cu prezentări glossy, proiectele de investiții s-au transformat în strategii PowerPoint, iar comunicarea cu presa s-a redus la lozinci despre „viitorul verde” și „parteneriatul transatlantic”.
În paralel, rețeaua de directori adjuncți, consilieri, directori de departament și membri ai consiliilor de administrație a fost completată cu pilele și sinecurile obișnuite: foști consilieri de miniștri, rude ale liderilor politici și absolvenți ai Academiei SRI, plantați la toate nivelurile.
În 2023, numele lui Ghiță a fost asociat cu mai multe scandaluri, printre care promovarea unui proiect de centrale modulare de mici dimensiuni (SMR), fără licitație și fără analiză de impact, dar cu sprijinul total al Ambasadei SUA.
În spatele entuziasmului oficial s-au aflat interesele unei companii americane obscure, care urma să primească exclusivitatea construirii și operării noilor reactoare.
Criticii au denunțat lipsa de transparență, riscul tehnologic și costurile uriașe pe termen lung, dar vocile lor au fost reduse la tăcere.
Pe lângă Ghiță, în structura de conducere a companiei au fost numiți și alți „experți” în loialitate politică. Un fost consilier al ministrului Virgil Popescu a ajuns să coordoneze departamentul de achiziții, în ciuda faptului că anterior lucrase la o firmă de telefonie mobilă.
O fostă jurnalistă de la un site apropiat PNL a fost promovată în zona de comunicare strategică și imagine, de unde a gestionat fonduri de promovare și contracte media cu presa „prietenoasă”.
De asemenea, numirea membrilor Consiliului de Supraveghere a fost făcută sistematic pe criterii politice. În 2024, din cei 7 membri ai Consiliului, 5 aveau legături directe cu partide politice: foști secretari de stat, consilieri, deputați sau rude ale unor parlamentari.
Unul dintre ei fusese anterior condamnat penal, dar între timp fusese „reevaluat” și considerat „potrivit pentru rolul de supraveghetor”.
Această rețea de influență și impostură transformă conducerea Nuclearelectrica într-un focar de incompetență și subordonare politică. În loc să avem în fruntea companiei nucleare a României ingineri cu doctorat în fizică, avem sociologi, politruci și sinecuriști care habar nu au care e diferența dintre un reactor CANDU și o mașină de spălat.
Și în timp ce țara este hipnotizată cu discursuri despre „independența energetică”, de fapt asistăm la o colonizare lentă, facilitată chiar de conducerea numită politic.
Capitolul 2 – Rețelele de influență: Serviciile, partidele și pilele radioactive.
Nuclearelectrica nu este doar o companie energetică strategică. Este și un teritoriu controlat de o rețea opacă, în care se împletesc interesele serviciilor de informații, ale partidelor politice și ale oligarhiei economice.
Un triunghi al puterii reale, în care „pilele” nu sunt doar excepții, ci regula nescrisă care dictează promovările, achizițiile și direcțiile de dezvoltare ale companiei.
Sursele interne vorbesc despre o adevărată „colonie informativă”, cu ramificații în toate direcțiile: SRI, SIE și chiar structuri externe de intelligence sunt reprezentate prin „ofițeri acoperiți”, foști absolvenți ai Academiei Naționale de Informații sau prin „consultanți” care nu figurează oficial în organigramă.
Unul dintre acești consultanți este un general SRI pensionat, în prezent partener într-o firmă care oferă „analize strategice” și care are acces la contractele de securitate nucleară.
Așa se explică prezența în structurile de conducere a unor personaje precum Claudiu M., fost „analist” pe energie în SRI, ajuns brusc responsabil cu strategiile pe termen lung în Nuclearelectrica, fără nicio experiență practică reală.
Partidele politice nu se lasă mai prejos. PSD, PNL și UDMR au împărțit funcții și posturi în consiliile de administrație și în direcțiile-cheie, într-un echilibru instabil dar profitabil.
Dacă PSD a plantat foști consilieri și rude ale unor baroni locali din sudul țării, PNL a avut grijă să-și instaleze oamenii în zona de comunicare, contracte externe și consultanță juridică.
UDMR, deși aparent absent, și-a asigurat poziții în zona de control intern și audit, prin intermediul unor „experți” aduși de la Cluj și Mureș.
Un exemplu ilustrativ este cel al lui Radu Zamfir, fost director de cabinet al unui ministru PNL, devenit peste noapte director adjunct la departamentul economic, fără experiență în domeniu.
Înainte de a ajunge la Nuclearelectrica, gestiona contractele de sponsorizare la o echipă de fotbal. Astăzi, avizează achiziții de sute de milioane de lei în domeniul nuclear.
La fel de spectaculoasă este și promovarea Anei P., o tânără cu studii în marketing și fostă colaboratoare la o revistă glossy, care conduce departamentul de relații internaționale, deși nu are nicio pregătire tehnică.
Numirile se fac în funcție de „garanțiile” pe care fiecare candidat le oferă în plan politic și personal.
De exemplu, în 2022, o fostă consilieră a unui lider PNL a fost numită pe un post de director adjunct fără concurs, deși nu avea nicio legătură cu energia sau administrarea nucleară.
Soțul ei, angajat la o firmă de PR din zona Cotroceniului, a câștigat ulterior contracte de imagine cu aceeași companie.
Nu lipsesc nici exemplele cu „pile de provincie”, aduse din filiale județene ale partidelor aflate la guvernare. În 2021, fiul unui primar PNL din Giurgiu a fost angajat ca „expert junior” într-un proiect european derulat de Nuclearelectrica, fără să fi trecut vreodată de faza de interviu.
A fost inclus în echipă direct printr-o decizie semnată de un director politic, iar între timp a fost avansat la nivelul de „coordonator de activitate” pentru zona de dezvoltare durabilă.
Într-un alt caz, fiica unui lider PSD din Teleorman a fost angajată în departamentul juridic, în ciuda lipsei de experiență relevante.
CV-ul ei indica doar un stagiu de practică la cabinetul tatălui său și un master la o universitate privată. Astăzi, semnează opinii juridice pentru proiecte de sute de milioane de euro.
Colcăiala de pile, influențe și obediențe face ca Nuclearelectrica să fie o bombă cu ceas nu doar în plan energetic, ci și în plan instituțional.
Siguranța națională este vulnerabilizată nu doar de factori externi, ci și de incompetența promovată intern. România nu mai are control real asupra propriei capacități nucleare, pentru că această structură este confiscată de interese obscure, protejate de tăcerea complice a instituțiilor.
În paralel, firmele de consultanță apropiate partidelor și serviciilor au prosperat. În 2024, Nuclearelectrica a încheiat peste 25 de contracte de „asistență strategică” cu firme din București, Cluj și Bruxelles.
Cele mai multe dintre ele aparțin unor foști funcționari guvernamentali sau membri ai rețelei George Soros din România. Printre acestea, apare și compania Energix Global SRL, administrată de Vlad Ț. – cunoscut colaborator al Ambasadei SUA și al unor think-tankuri globaliste.
Deși proiectele propuse de Energix sunt în stadiu incipient, sumele alocate sunt halucinante: peste 3 milioane de euro pentru „optimizare energetică și simulări geostrategice”.
Tot în 2024, a fost numit ca director de achiziții un individ apropiat de fosta conducere a ANRE, care, potrivit unei anchete Rise Project, a semnat anterior contracte păguboase cu firme-paravan din Cipru și Olanda.
La Nuclearelectrica, același personaj a girat un contract de consultanță pentru extinderea Unității 1 a centralei de la Cernavodă, în valoare de 8 milioane de euro, atribuit fără licitație.
Această rețea de influență este întărită și de structurile sindicale „de casă”, conduse de oameni apropiați de PSD și PNL, care mimează protestul și se aliniază imediat la semnalul politic.
În schimb, beneficiază de fonduri, deplasări externe și funcții de consilieri onorifici în Ministerul Energiei.
Nu în ultimul rând, familia lui Cosmin Ghiță a fost implicată în mai multe afaceri cu energie regenerabilă, în parteneriat cu fonduri americane și israeliene.
Deși legal, acest tip de suprapunere între interese personale și atribuții publice ridică semne de întrebare și alimentează suspiciuni privind conflictul de interese.
Iar în timp ce românilor li se servește zilnic propaganda cu „energie curată, viitor verde, parteneriate strategice”, în realitate avem o companie infestată de incompetenți, arondați politic, cu protecție informativă și cu scopuri complet străine de interesul național.
Astfel, Nuclearelectrica funcționează nu după reguli economice sau logica ingineriei nucleare, ci după algoritmul „cine pe cine protejează”. Iar într-un sistem bazat pe complicități și aranjamente informale, siguranța nucleară devine secundară, iar interesul public este doar o lozincă bună de pus pe slide-urile de la conferințe.
Capitolul 3 – Contracte păguboase și risipă în lanț.
Dacă ar exista o hartă a risipei instituționalizate în România, Nuclearelectrica ar fi marcată cu roșu aprins. Sub paravanul investițiilor strategice și al parteneriatelor internaționale, compania a devenit un canal de scurgere a banului public, alimentat prin contracte păguboase, achiziții supraevaluate și proiecte gonflate artificial, fără transparență și fără control real.
Unul dintre cele mai scandaloase exemple îl reprezintă achizițiile pentru modernizarea Unităților 1 și 2 de la Cernavodă. În perioada 2021–2024, Nuclearelectrica a semnat contracte de sute de milioane de euro cu firme „preferate”, în urma unor licitații opace sau directe, unde criteriile tehnice au fost ajustate astfel încât doar anumiți furnizori să le îndeplinească.
Unele companii aveau doar câțiva angajați, dar au câștigat contracte uriașe, iar altele erau firme de casă ale unor personaje din zona politică sau a serviciilor.
În 2023, presa a semnalat cazul unei firme de construcții din Dâmbovița, fără experiență în domeniul nuclear, care a primit un contract de peste 30 milioane de euro pentru lucrări de infrastructură în perimetrul Cernavodă.
Firma era controlată de un personaj apropiat de un lider PNL, iar lucrările au întârziat cu peste 18 luni. În acest timp, costurile suplimentare au fost acoperite de companie fără nicio penalitate contractuală.
La fel de controversat a fost și proiectul reactoarelor modulare (SMR), unde Nuclearelectrica a investit milioane de euro în studii preliminare, consultanță și PR, fără să existe măcar o autorizație finală sau un acord clar cu autoritățile de reglementare.
Compania americană selectată – NuScale Power – a fost aproape de faliment în 2023 și 2024, iar mai mulți experți au avertizat că tehnologia este insuficient testată. Cu toate acestea, conducerea companiei a continuat să pompeze fonduri publice în „proiectul viitorului”, ignorând complet riscurile.
Bugetul anual al Nuclearelectrica include și cheltuieli masive pentru „consultanță strategică”, „analize de impact” și „studiu de percepție publică”. În 2022, compania a plătit aproape 10 milioane de lei către firme de PR, sociologie și lobby, unele dintre ele controlate de apropiați ai liderilor politici sau de foști jurnaliști deveniți prestatori de imagine.
Printre aceștia se numără și o firmă condusă de un fost consilier de la Cotroceni, care a redactat rapoarte în care imaginea companiei apărea ca „excelentă”, în contrast cu realitatea din teren.
Pe lângă contractele externe, și contractele interne de mentenanță sau livrare de echipamente sunt marcate de supraevaluare. În 2024, un raport intern – ascuns opiniei publice – a arătat că un banal sistem de camere de supraveghere a fost achiziționat cu de patru ori prețul pieței, iar contractul a fost încredințat unei firme controlate de fratele unui secretar de stat de la Energie.
Risipă, conflicte de interese, favoruri politice și absența oricărei responsabilități. Nuclearelectrica a devenit un mecanism de drenare a banului public, protejat de aura „interesului național” și de tăcerea complice a autorităților.
Într-o țară normală, asemenea contracte ar duce la demiteri și dosare penale. În România, ele sunt premiate cu funcții mai înalte și ordine onorifice.
Capitolul 4 – „Independența energetică” – o minciună geopolitică.
Puține minciuni sunt atât de frecvent rostogolite în spațiul public precum aceea a „independenței energetice” oferite de Nuclearelectrica. În realitate, această companie nu doar că nu asigură suveranitatea energetică a României, dar este una dintre cele mai controlate și dependente structuri strategice din întreaga economie națională.
Fiecare element al activității sale – de la tehnologie și combustibil până la decizii investiționale – este subordonat intereselor altor state sau corporații.
România nu deține, în fapt, controlul complet nici asupra propriilor reactoare. Sistemul CANDU (de proveniență canadiană), utilizat în reactoarele de la Cernavodă, necesită componente, combustibil și mentenanță din străinătate.
Nu putem înlocui o piesă esențială fără să așteptăm luni întregi livrarea din Canada sau SUA. Practic, dacă Washingtonul sau Ottawa decid să taie livrările, centrala poate deveni, în câteva săptămâni, un colos inutil.
Mai grav este că proiectele majore, cum ar fi Unitățile 3 și 4 sau reactoarele modulare (SMR), sunt inițiate, negociate și semnate exclusiv sub presiune internațională, fără o dezbatere reală în România.
Statele Unite, prin Ambasada lor, au impus parteneriatul cu NuScale Power – o companie americană în dificultate financiară, dar „recomandată” politic.
Așadar, „independența energetică” înseamnă, în practică, dependență cronică de tehnologii străine, companii străine și decizii luate în afara granițelor.
Nici combustibilul nuclear nu este produs 100% intern. Deși există fabrica de la Pitești, materia primă este importată, iar procesul de fabricare este dependent de tehnologie externă.
În plus, orice modificare a standardelor internaționale sau a politicilor NATO/UE poate bloca livrările și implicit producția de energie. România nu are capacitatea de a-și gestiona integral ciclul nuclear – iar acest lucru face din Nuclearelectrica o vulnerabilitate strategică, nu un bastion al suveranității.
Să nu uităm nici de bani. Așa-zisele investiții sunt finanțate fie din împrumuturi externe (de regulă contractate de la bănci occidentale), fie din parteneriate în care statul român cedează controlul asupra unor active strategice.
În cazul proiectului Unităților 3 și 4, aproape jumătate din viitoarea capacitate energetică va fi controlată de investitori din SUA, Canada și Franța, iar România va încasa firimiturile, în timp ce își asumă riscurile de operare, mediu și securitate.
Repartizarea profiturilor este o altă palmă dată „independenței energetice”. Din ce produce Nuclearelectrica, cea mai mare parte a dividendelor merge către stat – doar în teorie.
În realitate, banii statului sunt redistribuiți rapid către fondurile de pensii private, bănci, contracte de PR și achiziții supradimensionate. Restul banilor – proveniți din parteneriate – merg în afara țării.
În 2023, aproape 40% din profitul net a fost împărțit între fonduri de investiții străine și corporații cu acțiuni în Nuclearelectrica.
Această realitate contrazice brutal propaganda oficială. „Independența energetică” este un slogan de PR, o formulă destinată să justifice decizii politice și financiare luate în afara voinței poporului român.
În fapt, România nu a fost niciodată mai vulnerabilă energetic: avem un sistem vechi, depășit tehnologic, dependent de importuri, controlat de străini și condus de politruci care mimează patriotismul în timp ce semnează contracte de cedare a resurselor.
În loc să investească în dezvoltarea unei capacități naționale autentice – pe baze științifice, cu cercetare, cu ingineri formați în țară, cu exploatarea resurselor locale – statul român a ales calea colonizării.
Calea în care orice companie de energie devine o filială a intereselor globale. Iar Nuclearelectrica este poate exemplul cel mai toxic al acestei trădări permanente a interesului național.
Concluzii finale – Nuclearelectrica: o bombă cu ceas a trădării naționale.
Ceea ce se prezintă publicului drept una dintre cele mai performante companii strategice ale statului român este, în realitate, o construcție instabilă, clădită pe o rețea de interese politice, incompetență managerială, obediență geopolitică și risipă sistemică.
Nuclearelectrica nu mai este de mult o companie românească în sensul suveranității. Este un vehicul controlat din umbră de ambasade, partide, servicii și corporații străine, în care „interesul național” a devenit un slogan cinic pentru acoperirea unui jaf monumental.
Am văzut cum directorii sunt selectați nu pentru competență, ci pentru apartenență. Cum rețelele de partid, filialele județene și serviciile de informații își plantează oamenii la toate nivelurile, fără nicio rușine și fără nicio reținere.
Am arătat cum pilele, nepoții și amantele devin „experți în energie” peste noapte, cum contractele curg către firme de casă, iar fondurile europene sunt direcționate către prietenii sistemului.
Am demascat minciuna grotescă a „independenței energetice”, arătând că, în realitate, România este o colonie energetică. Fiecare reactor construit sau planificat, fiecare proiect SMR, fiecare contract de mentenanță sau furnizare de combustibil este controlat de entități din SUA, Canada, Franța sau Germania.
Niciun pas nu se face fără aprobarea „partenerilor strategici”. Și niciun ban nu pleacă spre dezvoltare națională fără să treacă mai întâi prin filtrele intereselor externe.
Nuclearelectrica nu este un caz izolat. Este simbolul unui model generalizat de prăduire a țării sub masca reformei, a parteneriatului, a „tranziției verzi” și a modernizării.
Modelul prin care tot ce este românesc – energie, apă, păduri, infrastructură – este oferit pe tavă unor interese străine, în schimbul unor funcții, sinecuri și aplauze în capitalele occidentale.
Dar în cazul Nuclearelectrica, prețul nu este doar economic. Este unul de securitate națională. Vorbim despre infrastructură nucleară, despre pericole radiologice, despre tehnologie strategică.
Iar când aceste elemente sunt gestionate de incompetenți și trădători, riscul nu este doar să pierdem bani. Este să pierdem totul.
România are nevoie urgentă de o reformă profundă în zona energetică, dar nu una „dirijată” de la Bruxelles sau Washington. Ci una pornită din voința poporului român, care să pună capăt jafului și să redea controlul asupra resurselor strategice unei administrații profesioniste, transparente și responsabile.
Nuclearelectrica ar trebui să fie reformată complet: de la vârf până la ultimul compartiment. Directorii instalați politic să fie demiși, contractele păguboase reziliate, iar controlul asupra proiectelor strategice să revină statului român și specialiștilor săi.
Altfel, vom continua să trăim o iluzie periculoasă: aceea că suntem suverani, în timp ce suntem conduși de marionete, într-un teatru radioactiv al absurdului.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
