2025. Parlamentul luxului: când poporul român plătește pentru hoțiile clasei politice!
Introducere.
Europa trăiește, dar popoarele ei mor încet, sufocate sub greutatea privilegiilor celor care pretind că le reprezintă. La Bruxelles, europarlamentarii plimbă dosare sterile între ședințe somnoroase, întrerupte doar de mese la restaurante cu stele Michelin și weekenduri pe Coasta de Azur.
În schimb, contribuabilul european – acela care plătește nota – numără monedele pentru a-și achita facturile la gaz și speră că frigul iernii va fi mai blând decât cinismul celor pe care i-a trimis în Parlamentul European.
Românii, în special, au ajuns să se uite la aceste scene cu un amestec de furie și neputință. Li s-a spus că Europa este un proiect de solidaritate, de demnitate și progres.
În realitate, a devenit o castă de privilegiați, un templu al ipocriziei unde se oficiază zilnic ritualul trufiei. Salarii de mii de euro, diurne grase, pensii speciale, secretare plătite regal și o întreagă industrie a imposturii, în care nu competența, ci obediența garantează succesul.
Între timp, România rămâne o colonie tăcută, condusă de oameni care mimează responsabilitatea și practică hoția cu zâmbetul pe buze. De la Bruxelles până la București, aceeași specie de paraziți politici s-a adaptat perfect la sistem: unii fură în euro, ceilalți în lei, dar toți trăiesc din sudoarea acelorași oameni disprețuiți – cetățenii.
România a ajuns colonie de mâna a doua, o provincie sărăcită care își trimite „elita” la Bruxelles ca pe niște cerșetori în frac, să-și vândă țara bucată cu bucată pentru câteva privilegii și un scaun moale.
Acolo, printre mesele cu caviar și paharele de șampanie plătite din banii contribuabililor, europarlamentarii noștri pozează în mari apărători ai democrației, dar n-au nici rușinea, nici demnitatea de a privi în ochi poporul pe care îl jefuiesc. Ei nu mai reprezintă România — o exploatează.
Cu fiecare mandat, cu fiecare vot trădător dat la Strasbourg, România se mai scufundă puțin. Țara care produce mii de medici, profesori și ingineri condamnați la exil trăiește acum din resturile unui sistem european care ne-a cumpărat tăcerea. Cei care trebuiau să lupte pentru interesul național s-au transformat în mercenari ai globalismului, interesați doar de diurne, pensii speciale și excursii „de lucru” prin capitalele europene.
Între timp, românii îndură frigul, sărăcia și batjocura instituțională. În timp ce Bruxelles-ul își plimbă slugile prin hoteluri de cinci stele, la Botoșani, Vaslui sau Lupeni oamenii stau în frig, fără locuri de muncă și fără speranță. Asta e Europa lor: un paradis pentru trădători și un iad pentru cei care mai cred în dreptate.
Capitolul I – Bruxelles: fabrica de privilegii.
Bruxelles-ul nu mai este de mult o capitală administrativă, ci un palat al ipocriziei. Acolo s-a născut o aristocrație birocratică care trăiește din exploatarea celor pe care pretinde că îi apără.
Europarlamentarii sunt astăzi niște prinți ai imposturii, plătiți regește pentru a vota directive care îngenunchează economiile naționale și distrug tot ce a mai rămas din suveranitatea statelor membre.
Salariile lor lunare depășesc 8.000 de euro net, la care se adaugă diurne de 350 de euro pe zi, plus indemnizații pentru birouri, secretare, asistenți și deplasări.
Cu alte cuvinte, fiecare europarlamentar costă cât un sat întreg din România. Din banii țăranilor care muncesc de dimineață până seara pentru câteva sute de euro pe lună, se plătesc costumele, mesele, cazările și zâmbetele false ale celor care, odată ajunși acolo, uită complet de țara care i-a trimis.
România trimite la Bruxelles oameni care n-au citit niciodată o lege de la cap la coadă, dar votează reforme energetice și politici agricole care ne condamnă la dependență și faliment.
În loc să lupte pentru fermierii români, ei apără cotele impuse de marile corporații; în loc să vorbească despre interesul național, ei citesc texte dictate de consilieri străini și zâmbesc servil când primesc o palmă pe umăr de la vreun comisar european.
Iar când se întorc în țară, după ani de lux și obediență, acești indivizi vin cu pretenția de a fi tratați ca „patrioți europeni”. În realitate, sunt doar valeti în haine scumpe, oameni care și-au pierdut rădăcinile și rușinea.
Nu mai au nicio legătură cu România, cu satele fără drumuri, cu bătrânii care trăiesc din 1.500 de lei pensie sau cu tinerii care pleacă definitiv din cauza unui stat incompetent și trădător.
Bruxelles-ul le oferă totul: bani, putere, protecție și imunitate. România le oferă doar voturi. Și, culmea, îi mai și aplaudă. Aceasta este marea performanță a Uniunii Europene: a reușit să transforme trădarea în carieră politică și slugărnicia în model de succes.
Capitolul II – București: corupția și impostura ca stil de viață.
Dacă Bruxelles-ul e o fabrică de privilegii, atunci Bucureștiul este o fabrică de mizerii morale. Aici, impostura nu doar că e tolerată — e premiată, ridicată la rang de virtute.
Politicienii români au înțeles că, pentru a prinde un loc în trenul european al bunăstării nemeritate, trebuie doar să fure cu metodă și să vorbească despre „reforme”. Nimic mai simplu.
Cazul Mirelei Matichescu, deputată PSD de Constanța, este exemplul perfect al putregaiului care a infestat politica românească.
Femeia a ajuns în Comisia parlamentară pentru cercetarea corupției – ironie supremă – deși este trimisă în judecată de DNA pentru corupție.
Când ai un Parlament care anchetează corupția cu ajutorul corupților, ce altă dovadă mai vrei că sistemul s-a prăbușit complet? România a ajuns un teatru de prost gust, în care infractorii pozează în moraliști, iar ipocrizia e servită pe tavă în direct la televiziuni.
Matichescu, apropiată de Eugen Teodorovici și Felix Stroe, și-a construit o carieră din combinații cu statul și din relații de partid. Într-o țară normală, asemenea personaje ar fi trase la răspundere.
În România, sunt puse pe liste eligibile, ca să ne reprezinte „cu demnitate”. Așa arată meritocrația în viziunea PSD: cine fură eficient, avansează.
Dar nu doar stânga putrezește. Pe partea cealaltă, Gigi Becali, condamnat pentru șpagă în dosarul „Valiza” și scăpat de alte dosare prin prescriere, revine în Parlament cu inițiative legislative demne de o comedie neagră.
El propune „închisoare la domiciliu pentru gravide și bătrâni” – o încercare de a transforma experiența proprie de condamnat într-o reformă a sistemului penal. România e singura țară din Europa în care pușcăriașii scriu legi pentru pușcăriași, în timp ce oamenii onești abia mai pot plăti facturile.
Și, ca să nu lipsească din peisajul grotesc, apare Ilie Bolojan, eternul „tehnocrat” al PNL, care predică despre eficiență, dar pune frână reducerii numărului de parlamentari la 300 – o promisiune veche, trădată cu seninătate.
Pentru Bolojan, reforma trebuie discutată „în coaliție”, adică în cercul celor care trăiesc din bugetul public și n-au niciun interes să se reducă numărul scaunelor din care se hrănesc.
Astfel, Bucureștiul a devenit capitala duplicitarilor. Aici, fiecare partid își apără corupții, fiecare lider își protejează interesele, iar fiecare impostor primește o funcție în schimbul tăcerii.
Într-o Românie reală, politicienii ar trebui să se teamă de popor. În România actuală, poporul se teme de politicieni.
Când corupția devine stil de viață, iar tupeul devine criteriu de selecție, nu mai există stat de drept, ci doar un sistem de complicități care se autoprotejează și se autosusține.
Bucureștiul e centrul acestei caracatițe, iar tentaculele ei ajung până la Bruxelles, unde se reîntâlnesc cu slugile de lux ale Uniunii Europene.
Capitolul III – Parlamentul României: azilul politicienilor ratați.
Parlamentul României a devenit, de mult, azilul de lux al politicienilor ratați. Este locul unde ajung cei care n-au fost în stare să construiască nimic, dar știu perfect cum să distrugă.
Aici nu se mai face politică – se face trafic de influență, troc între clanuri și reciclare de cariere compromise. În nicio altă țară europeană nu găsești atâta ipocrizie concentrată pe metru pătrat.
Fiecare legislatură aduce aceeași galerie de fețe obosite, compromise, trase la xerox din generație în generație. De la foste vedete de televiziune fără competențe, până la interlopi politici, vezi Gigi Becali, care și-au cumpărat locul pe liste, toți se adună sub cupola roșu-aurie a „democrației originale” românești, unde cuvântul „onoare” a fost demult șters din vocabular.
România nu mai are un Parlament – are o bursă a intereselor. Se cumpără voturi, se vând influențe, se negociază funcții. Aleșii nu mai reprezintă cetățenii, ci patronii din umbră care le-au finanțat campaniile.
Cei care ar trebui să facă legi sunt aceiași care profită de portițele juridice pentru a-și salva averile și libertatea.
Când DNA-ul mai are câte un moment de luciditate și trimite în judecată vreun deputat sau senator, reacția sistemului e instantanee: solidaritate de castă.
Se apără unii pe alții cu o viteză uluitoare, ca și cum onoarea întregului Parlament ar depinde de protejarea unui corupt. În realitate, ăsta e singurul lucru care-i mai unește: frica de pușcărie.
De la PSD la PNL, de la AUR la UDMR, diferențele sunt doar de nuanță, nu de substanță. Toți vorbesc despre reformă, dar niciunul nu are curajul să se reformeze pe sine.
Toți vorbesc despre „serviciul public”, dar trăiesc din bani publici fără să dea nimic înapoi. Toți vorbesc despre „reprezentarea cetățeanului”, dar își reprezintă doar propriile conturi, propriile clanuri și propriile interese.
În România, un parlamentar câștigă zeci de mii de lei lunar, plus diurne, plus mașini, plus cazare, plus consilieri, plus secretare, plus privilegii de care niciun român obișnuit nu se va bucura vreodată.
Iar când vine vorba de reducerea numărului de parlamentari – o promisiune votată de 90% dintre români la referendumul din 2009 – toți se fac că plouă. Le convine să fie mulți, pentru că într-un Parlament mare e mai ușor să te ascunzi.
Parlamentul României nu mai este „inima democrației”, ci inima corupției instituționalizate. E locul unde hoții își votează propriile legi, unde impostorii își dau titluri de „onorabil”, iar poporul e invitat, o dată la patru ani, să legitimeze mascarada.
Un azil politic plătit din buzunarul unei națiuni care încă mai crede, prostește, că votul schimbă ceva.
Capitolul IV – Rușinea de a fi reprezentat: cum ne-au transformat politicienii în complici.
România plătește anual zeci de miliarde de lei pentru a întreține un circ legislativ care nu face altceva decât să-și păstreze privilegiile și să-și multiplice averile.
În acest spectacol grotesc, cetățeanul este redus la simplul rol de spectator – obligat să privească cum clasa politică îl minte, îl fură și îl manipulează. Și, culmea, să mai și aplaude.
Fiecare lege votată cu aplauze în plen ascunde interese obscure și tranzacții ascunse. Politicienii români nu mai sunt reprezentanți ai poporului – sunt mecanisme de redistribuire a banilor publici către propriile buzunare.
Cazurile recente, de la Mirela Matichescu trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, până la inițiativele controversate ale lui Gigi Becali pentru pedepse ușurate, arată că legislația este modelată pentru protejarea privilegiilor, nu pentru justiție sau binele public.
Cine mai crede că votul contează? Cine mai crede că există transparență în Parlament? Diurne de sute de euro, indemnizații pentru cheltuieli nejustificate, rambursări pe bilete de avion, mașini și consilieri – toate acestea transformă aleșii în entități aproape independente de cetățean, trăind într-o bulă a privilegiilor.
Și noi, poporul, suntem complici – pentru că acceptăm, tacit, să fim păcăliți, să fim furați și să fim ignorați.
Politicienii știu perfect că majoritatea românilor nu au timpul, energia sau resursele să monitorizeze activitatea parlamentarilor. Și profită. De aici până la transformarea națiunii într-un teritoriu de clientelism și nepotism e doar un pas.
Și ce face statul român? În loc să sancționeze abuzurile, le legitimează prin vot, prin proceduri birocratice și prin indiferența instituțiilor care ar trebui să protejeze interesele cetățeanului.
Rezultatul? Un popor complice prin neputință. Fiecare taxă plătită, fiecare zi lucrată, fiecare economie mică contribuie la susținerea unei elite care trăiește în afara legii morale și economice. România nu mai are reprezentanți, are paraziti instituționalizați, iar cetățeanul devine complice doar prin existența sa în sistem.
Dacă ne-am opri un moment să privim realitatea în față, am vedea cât de mult ne-am lăsat transformați în pioni.
Suntem martori pasivi la furtul din propriile buzunare, la degradarea sistemului educațional, la încurajarea corupției și la promovarea mediocrității.
Fiecare zi în care parlamentarii continuă să-și voteze legile pentru sine înseamnă o rușine națională care se adună peste generații.
România nu mai poate tolera această mascaradă. Este momentul să înțelegem că nu e vorba doar despre politicieni corupți, ci despre un sistem care ne-a făcut să acceptăm corupția ca normalitate.
Dacă nu ne trezim, complicii vom rămâne cu toții, iar viitorul acestei țări va fi definit de cei care fură, nu de cei care muncesc.
Concluzii.
România se află într-un cerc vicios al privilegierii elitei politice și al ignoranței cetățeanului. Fiecare euro plătit la buget, fiecare zi muncită, fiecare vot exprimat este parțial absorbit de un sistem care îl recompensează pe politician și îl penalizează pe cetățean.
Diurne exorbitante, indemnizații nejustificate, rambursări pentru cheltuieli personale și pensii nesimțite demonstrează că politicienii români trăiesc într-o realitate paralelă, departe de nevoile reale ale populației.
Cazurile concrete – de la Mirela Matichescu, trimisă în judecată pentru abuz în serviciu, până la inițiativele lui Gigi Becali, care încearcă să modifice sistemul de detenție pentru propriul avantaj – arată că legile și privilegiile sunt făcute pentru protecția și confortul clasei politice, nu pentru binele cetățeanului.
În timp ce ei își fac averi și își asigură confortul, românii se luptă cu salarii mici, taxe mari și servicii publice degradate.
Poporul român nu mai este doar victima corupției, ci devine complice prin acceptarea pasivă a unui sistem care îl dezumanizează.
Dacă nu există voință reală de reformă, România va rămâne un stat capturat de interese private, iar elitele vor continua să folosească resursele publice pentru a-și consolida puterea și averile.
Este momentul ca românii să își ceară drepturile, să condamne abuzurile și să transforme pasivitatea în acțiune.
Fără implicare civică, fără presiune asupra politicienilor, viitorul va fi definit de furt, corupție și nepăsare instituționalizată, iar rușinea de a fi reprezentat va deveni permanentă.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
https://romania.europalibera.org/a/salariu-europarlamentari/32954690.html#webview=1
