2025. Alina Mungiu-Pippidi – Profesoara dictaturii fiscale. De la „dezalcoolizare” la control total: România fără cash, transparență fără adevăr, reforme pentru sclavi!
🔹 INTRODUCERE: Profesoara cu discurs de securist.
Când Alina Mungiu-Pippidi vorbește despre reformă, e ca și cum Ceaușescu s-ar fi apucat de predat democrație la Harvard.
Sub un ambalaj pseudo-academic, împănat cu metafore despre „dezalcoolizare” fiscală, această reprezentantă de frunte a rețelelor progresiste finanțate de Soros vine cu o agendă limpede: dictatură financiară globalistă, cu România pe post de cobai obedient.
Într-un editorial publicat recent pe HotNews – portavocea de serviciu a axei Soros–Bruxelles – Pippidi propune interzicerea banilor cash, digitalizarea forțată a tuturor tranzacțiilor, suprataxarea pensionarilor și expunerea publică a contribuabililor.
Nu pentru a curăța sistemul, ci pentru a institui un control complet al cetățeanului. Fără bani lichizi, fără intimitate, fără scăpare.
În logica ei de „dezalcoolizare fiscală”, România nu mai are voie să gândească, ci trebuie să se supună. Oricine se opune va fi scos din sistem. Așa arată reforma globalistă în versiunea Alinei Mungiu-Pippidi: cu cardul la tâmplă și ANAF-ul în creier.
🔹 CAPITOLUL I – Transparență cu gluga pe ochi.
Punctul central al delirului fiscal propus de Mungiu-Pippidi este interzicerea banilor cash. În opinia ei, „nu există stat performant fără economie la suprafață”.
Problema nu e că afirmația e falsă – ci că e pervers de incompletă. Există zeci de state performante în care numerarul coexistă cu digitalizarea. Ce nu există în acele state? Controlul total al cetățeanului, promovat cu zel de indivizi ca Pippidi.
Ea dă exemplul Uruguayului, o țară care a restrâns drastic tranzacțiile în numerar. Ce omite, cu bună știință, este că acest „model” a dus și la urmărirea în timp real a fiecărui cetățean, la abuzuri fiscale și la concentrarea puterii în mâinile statului și ale băncilor. Nu e un stat modern, ci un laborator de experiment social.
Pippidi cere „dotarea tuturor contribuabililor cu POS-uri” și „taxare automată”. Să nu mai existe spațiu pentru gândire, pentru renegociere, pentru respirație.
Totul să fie înregistrat, contabilizat, dedus, taxat și suprataxat. Omul nou, versiunea fiscală, e o ființă digitală fără acces la numerar și fără autonomie economică.
Când vorbește despre transparență, Mungiu-Pippidi vrea, de fapt, transparența sclavului în fața stăpânului. Nu transparență reală – aceea în care vedem cum au fost cheltuiți banii din PNRR, ce averi au funcționarii ANAF și politicienii, ce contracte a semnat statul cu ONG-urile de casă.
Nu. Ea vrea liste publice cu micii datornici și amenzi pentru meseriașii care lucrează „la negru”, dar tace mâlc despre contractele IT de sute de milioane cu băieții deștepți ai sistemului.
În realitate, transparența Alinei Mungiu-Pippidi nu este decât o perdea de fum pentru o uriașă operațiune de cenzură economică. Cine nu se supune – e blocat. Cine nu plătește – e executat. Cine nu acceptă POS-ul – e închis în afara economiei.
🔹 CAPITOLUL II – Soros, globalismul și marea resetare fiscală.
Alina Mungiu-Pippidi nu este o voce independentă. E o piesă de decor în teatrul globalist. Ani la rând, a fost plătită din fondurile Fundației Soros, a condus ONG-uri precum România Curată și SAR, infiltrate adânc în administrație, justiție și media.
Împreună cu alți vectori ai „societății deschise” – de la Cristian Ghinea la Vlad Mixich – a propagat fără oprire ideile noii ordini globale: fără cash, fără suveranitate, fără identitate.
Eliminarea banilor lichizi nu este o măsură fiscală. Este un instrument de control social. Dacă toți banii tăi sunt în bancă, atunci ești complet la mila sistemului. Nu mai ai alternativă. Nu mai poți retrage numerar.
Nu mai poți face troc. Nu mai poți plăti o consultație medicală în particular sau un meșter. Orice pas devine o potențială infracțiune. Orice pas devine o decizie politică.
Și aici vine exemplul suprem: vaccinarea COVID. Ce s-ar fi întâmplat dacă în 2021, în plin delir sanitar, populația ar fi avut toți banii exclusiv în conturi bancare? Foarte simplu: cine refuza vaccinul ar fi avut conturile blocate.
Nu mai mergeai la supermarket. Nu-ți mai plăteai întreținerea. Nu mai puteai să-ți cumperi un pachet de biscuiți. Libertatea ta economică era anulată printr-un simplu click.
China a făcut-o deja. Sistemul de credit social funcționează. Canada, sub Trudeau, a blocat conturile protestatarilor anti-vaccin. Franța a impus „permis de sănătate” pentru acces în restaurante.
Totul a fost posibil pentru că banii erau deja digitalizați. Fără cash, cetățeanul devine o extensie a sistemului. Exact asta vrea Pippidi: o Românie în care fiecare leu cheltuit e o aprobare dată de stat.
Aceasta nu este reformă fiscală. Este totalitarism economic.
🔹 CONCLUZII – Reformă cu lesa la gât.
Alina Mungiu-Pippidi nu este reformatoare. Este ideologul perfect al opresiunii digitale. Se ascunde în spatele unor metafore penibile – bețivi salvați de pe șosea, „dezalcoolizare fiscală” – dar ceea ce propune este un lagăr electronic pentru fiecare român.
Fără cash, nu există libertate. Nu există intimitate. Nu există refugiu. Ești complet expus, complet supravegheat, complet dependent de sistem. Statul decide ce e legal.
Banca decide dacă meriți să ai acces la propriii bani. UE decide dacă ai voie să-ți hrănești familia. Și totul poate fi tăiat într-o clipă, dacă nu te conformezi.
Ce vrea Pippidi nu este reformă. Este disciplinarea populației. Este resetarea societății românești, nu pentru binele ei, ci pentru a o face docilă în fața unui nou tip de autoritate: digitală, globalistă, nealeasă.
Într-o lume normală, transparența fiscală ar începe cu marile contracte de consultanță, cu milioanele din PNRR, cu numele celor care au vândut România la bucată în ultimii 20 de ani. În logica Pippidi, însă, transparența începe cu electricianul de la colț și se oprește la ONG-ul finanțat de Soros.
România nu are nevoie de „dezalcoolizare fiscală”. Are nevoie de dezintoxicare ideologică. De o eliberare de sub jugul rețelelor progresiste, care ne vor goi pe interior cu zâmbetul pe buze și cu limbaj tehnocrat.
Refuzul cashului nu e o idee fiscală. E un test de supunere. Și dacă îl acceptăm, vom plăti nu doar cu banii noștri, ci și cu libertatea noastră.
Disclaimer: Articol în curs de actualizare. Situația reprezintă o povestire exhaustivă a persoanei sursă și este în curs de actualizare. Această nu antrenează opinia Redacției sau jurnalistului, rolul presei fiind acela de a informa publicul, de a fi o platformă de exprimare a cetățenilor și de a fi câinele de pază al democrației.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.