La data de 16 iulie 1990, cancelarul Republicii Federale Germania, Helmuth Kohl, şi Mihail Gorbaciov, preşedintele U.R.S.S., s-au întâlnit în Jeleznovodsk, o localitate balneară din peninsula Crimeea. Atunci s-a acceptat de către U.R.S.S. unificarea RFG şi RDG, în conformitate cu prevederile Actului Final al CSCE de la Helsinki (1975), şi integrarea noului stat german în NATO.
Acordul încheiat între cei doi lideri a bulversat opinia publică internaţională, cancelariile diplomatice şi ierarhia politico-militară de la Moscova.
Întâlnirea dintre cei doi politicieni a fost reeditată în acelaşi an la Geneva, în luna septembrie, când s-au stabilit sferele de influenţă din Europa de Est şi Balcani, sovieticii împreună cu germanii căzând de acord asupra următoarelor chestiuni legate de delimitarea sferelor de influență în Europa de est și Balcani, după cum urmează:
1) URSS să nu se opună divizării Cehoslovaciei.
2) Republica Cehă va deveni parte a sferei de influenţă economică a Germaniei, cu scopul posibil de încorporare politică a regiunii în următorii 12-15 ani în Germania.
3) Germania va compensa Rusia pentru daunele economice suferite prin pierderea influenţei în Europa de Est.
4) Ungariei i se va permite urmărirea scopului de a-şi recâştiga teritoriile pierdute după Primul Război Mondial prin Tratatul de la Trianon (1920).
5) Germania va spori ajutorul economic acordat Ungariei pentru a asigura acolo un standard al vieţii mai ridicat decât cel din Slovacia, făcând astfel mai atractivă ideea unificării Slovaciei cu Ungaria.
6) URSS să nu ridice obiecţii la divizarea Iugoslaviei şi să fie de acord cu intrarea Croaţiei şi Sloveniei în sfera de interese economice a Germaniei, precum şi să susţină unirea Ucrainei Transcarpatice cu Ungaria, dacă naţionaliştii Ucrainei ar desfăşura «activităţi distructive».
7) În afară de compensaţia economică pentru pierderile suferite, Germania se angajează să «nu fie activă» în chestiuni privind Ucraina şi statele baltice şi să nu le considere parte a sferei de influenţă economică a Germaniei.
Un prim efect a fost războiul din Iugoslavia şi, ulterior, dezmembrarea acesteia.
După fărâmiţarea Iugoslaviei, a venit rândul Cehoslovaciei să fie ruptă în două.
Demn de remarcat este faptul că, după căderea „Cortinei de Fier”, doar Germania s-a unificat, deşi se creaseră premisele aparent optime şi pentru reunificarea României cu Basarabia – zisă Republica Moldova.
Transilvania intra, conform pactului secret dintre cei doi conducători, în sfera de influenţă a Germaniei, redevenită principala putere din Europa, fiind destinată Ungariei.
Astfel, nemţii au dorit să-i răsplătească pe unguri, care nu încetaseră nici un moment să revendice Ardealul.
Pentru materializarea planurilor germane, cancelarul Helmuth Kohl se deplasase, anterior, în Ungaria, în perioada 23-25 august 1989, pentru a încheiat Acordul Bonn-Budapesta privitor la angajamentele de sprijin al Ungariei pentru reunificarea Germaniei şi al guvernului de la Bonn pentru unificarea Ungariei cu Transilvania. Anterior, cele două țări purtaseră discuţii intense, încheiate în jurul lui 19 august 1989.
Prin acordul încheiat, Ungaria se angaja să deschidă graniţa cu Austria, permiţând est-germanilor, care intrau cu zecile de mii ca turişti în Ungaria, să treacă în vest.
În schimb, Germania s-a angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a recupera Transilvania.
Încurajarea germană şi siguranţa guvernului maghiar legată de interesul Uniunii Sovietice pentru destabilizarea României, a determinat Budapesta să se implice din plin în acţiunile din România, din decembrie 1989, alături de serviciile secrete ale altor state.
De altfel, Uniunea Sovietică demarase cu decenii în urmă, din 1969, pregătirile în vederea schimbării regimului ceauşist de la Bucureşti, aşteptând doar condiţii prielnice şi motivaţii solide.
Ce aveau rusii impotriva lui Ceausescu, implicit impotriva Romaniei? Istoria ne raspunde. La 20 august 1968, trupele sovietice si ale altor patru state membre ale Tratatului de la Varsovia, respectiv R.D.G, Polonia, Ungaria si Bulgaria, au patruns in Cehoslovacia, pentru a pune capat procesului de reforme initiat de noua conducere cehoslovaca in frunte cu Alexander Dubcek. Romania nu numai ca nu a participat la aceasta invazie, dar a si condamnat-o prompt, in termeni vehemeti. In dimineata zilei de 21 august, in fata sediului C.C. al fostului P.C.R. s-a adunat o multime impresionanta. Era prima data cand la o asemenea manifestare participau nu numai cei convocati in mod obisnuit, ci si oameni de diferite convingeri, veniti din proprie initiativa, animati de un singur gand – acela de a-si exprima pozitia intr-un moment de o gravitate deosebita. Nicolae Ceausescu a rostit o cuvantare in care a calificat patrunderea trupelor celor cinci state socialiste in Cehoslovacia drept “o mare greseala si o primejdie grava”, declarand “ca nu exista nici o justificare, nu poate fi acceptat nici un motiv de a admite, pentru o clipa numai, ideea interventiei militare in treburile interne ale unui stat socialist fratesc”.
Printr-un document al serviciului vest-german de informaţii, B.N.D., emis în anul 1973, guvernul de la Bonn era informat că ministrul sovietic al Apărării, mareşalul Andrei Greciko, a afirmat într-o convorbire cu Erich Honeker că „într-o perspectivă mai lungă, lucrurile nu mai pot continua astfel cu România”.
Serviciile sovietice de securitate şi informaţii creaseră o unitate specială care sprijinea din umbră organizaţiile revizioniste maghiare din emigraţie, care revendicau Transilvania la modul cel mai agresiv din punct de vedre propagandistic. De asemenea, sovieticii au catalizat revendicările bulgarilor faţă de Dobrogea.
În iunie 1971, cu ocazia vizitei în China, Nicolae Ceauşescu a fost informat de preşedintele Mao şi de premierul Ciu En Lai că Moscova acţionează împotriva României, mai ales prin agentura compusă din personalităţile politice, informative şi militare care făcuseră studiile în U.R.S.S. şi slujeau, în continuare, internaţionalismul comunist, în general, şi Uniunea Sovietică, în special.
În cursul revoltei populare şi loviturii de stat din România (decembrie 1989), Ungaria a fost implicată direct în destabilizarea României, iar acţiunile diversioniste s-au desfăşurat în formele cele mai violente în Transilvania, mai ales de-a lungul unui aliniament de frontieră a provinciei istorice (Timişoara, Arad, Cugir, Sibiu, Braşov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi altele).
Reamintim că, în 1989, anul prăbuşirii blocului comunist european, primii aşa-zişi „oameni de afaceri germani”, de fapt foşti agenţi STASI (Securitatea est-germană), sosiţi în România imediat după evenimentele din decembrie 1989, deţineau hărţi în care Uniunea Europeană era trasată până la Arcul Carpatic, doar Transilvania fiind luată în calcul, în timp ce Muntenia şi Moldova rămâneau pe dinafară.
Din perspectiva compromisurilor puse la cale în 1990 la Jeleznovodsk, în Crimeea și, ulterior, la Geneva, ar putea fi înţelese şi interpretate evoluţiile din arena relaţiilor internaţionale de la sfârşitul secolului XX şi nu numai, precum şi această…eternă, dar şi discretă, alianţă ruso-germană.
